Fiecare ploaie reprezintă pentru locuitorii din Câmpul Liniştii numărul 1, nu departe de Calea Aurel Vlaicu, adevărate clipe de groază. Pe lângă faptul că strada este neasfaltată iar de canalizare nici nu poate fi vorba, casele sunt toate din văiugă şi într-o foarte proastă stare de degradare. Astfel, orice ploaie riscă să producă o nenorocire.

Pe lângă apa care le ameninţă acoperişul de deasupra capului, oamenii sunt nevoiţi să-şi ţină copiii împreună cu şobolanii şi şerpii care şi-au făcut cuib în pereţii caselor.

Locuitorii zonei sunt disperaţi de lipsa de implicare a autorităţilor locale, care, susţin ei, nu i-a ajutat cu nimic. Nici măcar apa nu este trasă până la ei. Sunt nevoiţi să apeleze la omenia portarului din cimitir pentru a le permite să ducă apă. Cea mai mare problemă o reprezintă însă şobolanii. „Casele sunt din văiugă, iar pereţii sunt plini de galerii de şobolani. Noaptea dormim cu lampa aprinsă şi cu bâtele lângă noi. Nu putem lăsa copiii singuri în casă pentru că oricând îi poate muşca“, spune Monica Lole, mamă a patru copii.

Oameni care muncesc

Se poate ca o oarecare parte din vină să le aparţină pentru că trăiesc în astfel de condiţii. Dar asta nu înseamnă că li se poate refuza orice ajutor. Mai ales că aici nu poate fi vorba despre oameni care nu muncesc. Bărbaţii lucrează în domeniul construcţiilor, iar femeile pe unde apucă, la curăţenie. Tragedia lor este cu atât mai mare cu cât nu ştiu nici măcar dacă vor mai putea să locuiască în aceste case. Se pare că terenul de sub casele lor este retrocedat, având dreptul până anul viitor să mai locuiască aici. De acolo înainte, nimeni nu ştie nimic. „Am făcut tot felul de cereri, tot felul de petiţii, dar nimic. Pe absolut nimeni nu interesează situaţia noastră. Am vrea şi noi să ştim ce se va întâmpla cu copiii noştri. Nu putem să stăm în stradă“, spune Maria Ciuca.

Ruşinea de a trăi

Oamenilor le este ruşine pentru că trăiesc în astfel de condiţii. „Mă cunosc o grămadă de oameni. Colegii mei de lucru, clienţii pentru care lucrez. Nimeni nu ştie în ce condiţii locuiesc. Ne este ruşine să trăim aici, dar în altă parte nu avem unde merge“, spune Cristian Lole. Poate ruşinea ar trebui să fie a altora...

Cui îi pasă...

Marcaţi de condiţiile în care pot să locuiască nişte copii, am încercat să aflăm de la Primărie care este situaţia lor. Am contactat-o telefonic pe purtătorul de cuvânt, Corina Drăghici. Foarte amabilă, ne-a comunicat că în foarte scurtă vreme ne va contacta chiar dânsa pentru a ne oferi detalii în legătură cu soarta acelor oameni. Am aşteptat în zadar telefonul doamnei purtătoare de cuvânt. Văzând că nu se ţine de cuvânt, am încercat să o sunăm noi. Problema nefiind atât de importantă, ne-am gândit că poate o fi uitat. Degeaba însă am tot sunat. Nu ni    s-a mai răspuns la telefon.

Nu faptul că nu ni s-a răspuns nouă la telefon reprezintă o problemă. Ne-am bucura dacă li s-ar răspunde, în vreun fel sau altul, acelor oameni care într-adevăr au mare nevoie de ajutor.

Sursa: Glasul Aradului