Stire

Captură impresionantă de ţigări

07.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Peste 57.000 de pachete de ţigări au fost confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, în colaborare cu inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi inspectorii Gărzii Financiare Arad. Pachetele erau ascunse în compartimentul de marfă a unui automarfar şi urmau să ajungă ilegal în Elveţia.

Totul s-a întâmplat în urmă cu două zile când în Vama Nădlac a sosit un automarfar care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte de mobilă de la o firma din Arad pentru o societate comercială din Elveţia. Însă, pentru că prelata laterală era deranjată iar cablul de susţinere lărgit, astfel încât să permită pătrunderea în remorcă, fără ca sigiliul vamal să fie afectat sau deteriorat, grănicerii au devenit suspicioşi. Aşa că au apelat la sprijinul inspectorilor vamali pentru a putea deschide mijlocul de transport dar şi pentru a efectua un control amănunţit al acestuia.

Suspiciunile poliţiştilor s-au adeverit, aceştia descoperind, ascunse printre obiectele de mobilier, cantitatea de 57.460 pachete ţigări, de diferite mărci, dintre care 7.490 de pachete timbrate şi 49.970 de pachete netimbrate.

Luat la întrebări, şoferul a declarat că nu ştia nimic despre cum au ajuns ţigările în automarfar pentru că nu a asistat la încărcarea automarfarului şi nici la aplicarea sigiliului şi că el ar fi fost solicitat de patronul firmei de transport să efectueze cursa cu destinaţia Elveţia, numai cu câteva ore înainte de plecare.

Şoferul s-a ales cu o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 lei iar ţigările au fost reţinute de către Autoritatea Vamală.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro