Stire

Aradul participant la ?Animaliter?

17.09.2008 ⋅ 0 comentarii

Aseară, la Sala Clio a Muzeului de Artă Arad a avut loc vernisajul expoziţiei de ilustraţii de carte cu tema „Animale vorbitoare în cultura populară europeană”.

Lucrările expuse au fost realizate în Tabăra de creaţie de la Bata în luna august a acestui an în cadrul proiectului european „Animaliter”. La tabăra de creaţie au participat zece tineri artişti plastici din mai multe oraşe europene, artişti care au fost introduşi în tainele ilustraţiei de carte de către Aculina Straşnei Popa, Adrian Sandu şi Sherley Freudenreich. Aşa cum am anunţat, Tabăra de creaţie de la Bata a fost organizată de Biblioteca Judeţeană A.D. Xenopol, iar la finanţarea ei a participat Consiliul Judeţean Arad.

Lucrările expuse, lucrări care ilustrează zece poveşti populare din ţările europene participante la proiect şi a căror temă sunt animalele vorbitoare vor putea fi vizionate la Sala Clio până în data de 28 septembrie. Se pare că o parte din desenele realizate se apropie de nivelul profesionist, cel puţin aşa mărturiseşte Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Judeţene A.D.Xenopol, iar unul dintre scopurile taberei a fost chiar acela de a-i determina pe tinerii artişti să se îndrepte spre domeniul ilustraţiei de carte.

Proiectul  „Animaliter”  va dura doi ani - de la sfârşitul lui 2007 şi până la sfârşitul anului 2009 şi asociază reţeaua bibliotecilor municipale ale oraşului Strasbourg şi ale comunităţii urbane cu zece oraşe din şase ţări ale estului Europei, printre care şi Arad, alături de Barcelona şi Genova. „Animaliter”  este alcătuit dintr-un program de schimburi în ceea ce priveşte autorii, bibliotecile şi personalul lor, şcolile de artă, muzeele şi membrii comunităţilor locale implicaţi în proiect, sub forma vizitelor, a atelierelor şi seminariilor tematice, a zilelor de formare, schimburilor de experienţă şi de practică între profesioniştii bibliotecilor.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (C.L.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro