De câteva zile, în Piaţa „Avram Iancu”, dupã bunul obicei, se organizeazã târguri de Crãciun, ocazie pentru meşteri sã-şi demonstreze mãiestria în arta gãtitului, a vinului fiert şi a nelipsitei clãtite gigant. Cu toate cã în alte sãrbãtori, târgul avea alt farmec, vizitat de mult mai mulţi arãdeni, în acest an, parcã tot mai puţini comercianţi s-au încumetat sã îşi expunã produsele de top. Din ce în ce mai puţini concitadini şi-au fãcut timp sã mai cumpere câte ceva fãcut de mâna omului, în contextul în care industrializarea a pus monopol pe orice produs.

În viziunea multora, papucii de casã cu talpa de plastic sunt mult mai estetici şi mai comozi decât acei cipici fãcuţi în totalitate din blanã şi piele de oaie. Astfel, puţin dupã ora 17:00, am ajuns în târg sã întâmpin spiritul sãrbãtorilor, aşa cum am fost obişnuitã de ani de zile. Însã ceea ce am vãzut parcã m-a descurajat puţin. Foarte puţini oameni se perindau printre tarabele cu produse realizate manual, înlocuindu-le pe acestea, cu foarte mare uşurinţã, cu locurile cu mâncare şi mai ales bãuturã. De fapt, ce spun eu... încã din faţa Teatrului de Stat se simţea un puternic miros de grãtar încins şi carne friptã, combinat parcã în cea mai nesemnificativã notã cu dulcea şi amãgitoarea aromã de vin fiert cu scorţişoarã. Ei bine, probabil aceste douã elemente aromatice au funcţionat ca un magnet în acapararea atenţiei fiecãrui trecãtor, care a venit, a vãzut şi a plecat.

Amalgamul de arome primeazã în târg Acelaşi lucru am fãcut şi eu, nu înainte de a da un rond în tot târgul. Ce mi-a rãmas întipãrit în memorie detaşat a fost chioşcul în care douã doamne harnice şi puse pe treabã serioasã plãmãdeau aluatul pentru plãcinte. Puţin mai încolo, stãteau întinse pe tavã şi fãcând cu ochiul fiecãrui trecãtor acele rezultate ale muncii lor, ninse de zahãr pudrã şi apetisante mai ales dupã aromã. La chioşcul urmãtor se prepara vinul fiert cu scorţişoarã. În cazane mari, alte femei cu mânecile de la haine strânse pânã la cot învârteau de zor linguri mari de lemn, asigurându- se cã ceea ce fac ele acolo nu va schimba cu nimic gustul inconfundabil al unui pahar de vin fiert, atât de bun în aceastã perioadã rece. În alt sector, puţin mai retras de la scenã (pe care vor concerta artişti consacraţi cu cel mai ales repertoriu de sezon), s-au impus maşinãriile – atracţie pentru cei mici. Nu cred cã ar fi rezistat vreun copil sã nu se plimbe cu corabia cãpitanului Sparrow sau sã se fi simţit, mãcar pentru moment, un Hamilton sau Schumacher al Aradului.

Mai ales cã aceştia ar fi putut fi supuşi vigilentei observaţii ale pãrinţilor, sãvurând o frigãruie sau mãcar un mititel. Cum s-a lãsat seara, şi târgul parcã s-a mai înveselit puţin. Mai mulţi arãdeni şi-au fãcut timp sã aparã printre comercianţi, sã urmãreascã produsele, poate sã mai şi cumpere câte ceva. Dar forfota creatã, în combinaţie cu luminile brãduţilor aprinse şi cu micul „sãtuc de jocuri mecanice” de la marginea târgului m-au purtat spre impresia cã sãrbãtorile de iarnã sunt tot mai aproape! Surprinzând orice detaliu din târg, am uitat de timp. Spre ieşire, mi-a atras atenţia în mod special taraba unde un domn aproape îngheţat şi cu o expresie a feţei destul de tristã care aştepta (fãrã speranţã, însã) sã vândã şi el mãcar o pereche de papuci. Dar clienţii întârziau sã aparã.

„Domnişoarã, nu prea merge bine vânzarea. Stau de dimineaţã pânã seara în frig şi abia reuşesc sã dau ceva. Mulţi oameni dau din nas pentru cã lâna din care sunt fãcute majoritatea produselor miros a oaie... pãi dacã sunt fãcute din lâna lor, stau sã mã întreb a ce ar trebui sã miroase?!Mai am o tarabã la Timişoara, unde merge mult mai bine vânzarea. Deocamdatã nu ştiu dacã sã rãmân sau nu pânã la sfârşitul târgului”, mi-a povestit Sandor Kopacz, un comerciant trist. Are noroc de chioşcul cu vin fiert, se mai încãlzeşte şi el din când în când, în rest, etaleazã şi strânge marfa în fiecare zi, fãrã prea mari schimbãri.

*** Preţurile pe care le-am vãzut în cadrul târgului au fost chiar acceptabile, potrivite pentru fiecare buzunar. Din moment ce în magazine o pereche de papuci „Made in China” ajunge la preţul de 50 de lei, cred cã fiecare şi-ar permite sã cumpere o pereche de papuci de casã din piele şi lânã de oaie, mult mai cãlduroşi, la doar 30 de lei sau o jachetã tricotatã pentru copii la 50 de lei. Dar... revin la ideea mea, produsele realizate manual nu mai au trecere!

Sursa: Glasul Aradului