Puţin sunt cei care ştiu că în Sânicolaul  Mic, cartier din marginea Aradului, există un muzeu cum nu mai este altul în ţară. Este vorba despre un muzeu al cofetăriei, care reprezintă dovada faptului că la Arad a existat una dintre cele mai puternice bresle ale cofetarilor din întreaga ţară. Mai exact vorbim despre ustensile folosite în cea mai dulce artă, toate din perioada interbelică.  Muzeul a fost înfiinţat de Ioan Gui – discipol al maeştrilor  de necontestat în domeniu, din dragostea pentru pasiunea vieţii sale şi din respect pentru cei care l-au introdus în tainele cofetăriei, de la care a învăţat sau a furat meseria.  Ioan Gui a venit în Arad în anul 1953. Băiat simplu de la ţară, a venit să înveţe carte alegând domeniul metalurgiei. Din cauza unei răceli puternice a fost nevoit să îşi abandoneze aspiraţiile iniţiale şi să renunţe la industria grea. Aşa s-a întâmplat că a ajuns în domeniul cofetăriei.  La început a fost ucenicul marilor maeştri precum Konizdofler, Drifi, Suciu, Malca, Klementz, Rimniceanu, Melici, Diţu, la cooperativa Unirea, despre care spune că  „au fost mai severi cu noi, dar spre binele nostru. M-am făcut remarcat prin faptul că, spre deosebire de colegii mei, care mai aveau şi alte activităţi şi se grăbeau să plece, eu rămâneam mai mereu în laborator cu ei, pentru a-i ajuta şi aşa am ajuns să mă considere  ca şi pe copilul lor.” S-a îndrăgostit pe loc de... dulceaţa meseriei, şi dându-şi seama că acest domeniu implică artă, câţiva ani mai târziu Ioan Gui s-a înscris la Şcoala Populară de Artă secţia – sculptură, unde de asemenea s-a făcut remarcat prin talentul său. Artist complex, cel mai mult se mândreşte cu un tablou făcut numai şi numai din ingrediente  dulci. Este vorba de „Ţărăncuţa cu fuiorul”, pictată pe o pânză din dragan cu culori alimentare, operă înrămată într-o ramă de ciocolată. Mai departe lucrurile au mers ca unse şi în 1972 a devenit preşedintele filialei arădene a Asociaţiei Bucătarilor şi Cofetarilor din România. Tot pe atunci i-a venit în minte şi ideea de a înfiinţa muzeul. De fapt totul a plecat de la o carte – Sussekunst - pe care a obţinut-o de la un evreu.”În 1959 evreii au început să plece în Israel, iar într-o zi unul dintre ei a venit la mine să mă întrebe dacă nu mă interesează o carte de cofetărie. Mi-a cerut 500 de lei pe ea. Era mult, pentru că eu câştigam 400 de lei pe lună, bani din care mă întreţineam, însă omul nu a fost dispus să negocieze”.  Din dragoste pentru cofetărie Ioan a făcut un efort considerabil, a cumpărat cartea care avea să reprezinte doar începutul unei impresionante colecţii. În prezent în biblioteca bărbatului se găsesc peste 500 de volume de cofetărie şi de bucătărie, dintre care aprox. 50 doar din perioada interbelică. Printre operele în domeniu pe care a îndrăgit să le adune se numără cărţi valoroase, cum ar fi prima carte din domeniu apărută în România, în 1920, scrisă de Emil Frederic, însă şi cărţi şi reţetare mai vechi aduse de afară. De la cărţi la ustensile de cofetărie nu a fost decât un pas. Ajuns şeful complexului de cofetărie a avut de a face cu elevii şcolilor comerciale şi liceelor economice care veneau să facă practică. Era mâhnit pentru că cei care la rândul lor urmau să îmbrăţişeze arta cofetăriei nu aveau la dispoziţie ustensilele necesare pentru a exersa. A rezolvat şi acestă problemă începând să cumpere uneltele şi ustensilele necesare, unele chiar de la maeştrii săi care, simpatizându-l, i-au mai şi făcut  cadou unele dintre ele. Toate cele adunate în mai bine de 30 de ani Ioan Gui le-a înghesuit  în doar două camere din locuinţa sa, care în urmă cu doi ani au devenit cunoscute ca Muzeul Cofetăriei, ori Muzeul Bomboanelor.  Acum se ocupă doar de prăjiturile pentru sărbători şi de torturile celor patru nepoţei, lăsând restul în grija soţiei sale, care i-a fost alături şi i-a acceptat pasiunea. În rest are grijă de grădina sa, un colţ de poveste în care se găsesc nu mai puţin de o mie de trandafiri - o altă pasiune a lui. Este nostalgic, pentru că astăzi cofetăria nu mai reprezintă ceea ce a fost odată şi spune că „noi am dus arta cofetăriei mai departe. După noi se face în continuare cofetărie, dar nu se mai ridică la acelaşi nivel...”  Exponate... dulciSute de forme de ciocolată, bomboane, utilaje, ustensile îşi au locul lor special în cămăruţele lui Gui, în sufletul lui şi în istoria cofetăriei. Cântare speciale, matriţe executate în aşa fel în cât ciocolata să nu se lipească, maşina de bătut mii de albuşuri şi gălbenuşuri în paralel, maşini de măcinat nuca, macul, chiar şi o maşină de tăiat ambalajul pentru fondante – sunt doar câteva dintre exponate. De asemenea pereţii sunt împânziţi de fotografii, mărturii ale unor vremuri apuse, pe care Ioan este hotărât să nu le lase uitării. Continuă să îşi îmbogăţească colecţiile şi de multe ori se întâmplă ca deţinătorii unor piese similare celor adunate de el să îl contacteze pentru a-i vinde sau dărui obiecte care au aparţinut celor dragi, care au îmbrăţişat aceeaşi pasiune ca şi el. Mulţi turişti se prezintă la casa lui Ioan Gui atât din ţară cât şi din străinătate. Nu este greu să îl  găseşti, ajunge să intri în prima cofetărie şi să întrebi de el şi vei ieşi de acolo cu impresia că deja îl cunoşti.
Trandafirii...o altă pasiune a lui Ioan Gui 
Pe lângă cofetărie, Ioan Gui îndrăgeşte foarte mult trandafirii şi pentru că nu le-a putut dedica un muzeu, le-a creat un loc special în grădina sa. De-a lungul anilor numărul trandafirilor plantaţi a crescut şi astăzi „colecţia” cuprinde în jur de 1000 de exemplare. Totul a pornit în urmă cu câteva zeci de ani, Ioan Gui rămânând impresionat de trandafirii din una dintre grădinile de pe malul Mureşelului. Nu a stat mult pe gânduri şi căutând grădinarul care se îngrijea de flori a cerut sfaturi pentru a realiza şi el o asemenea grădină. Acum împreună cu soţia sa se mândresc cu superba grădină şi spun că pentru ei florile nu reprezintă o afacere mulţumindu-se doar să le îngrijească şi să se bucure de ele.

În 1959 evreii au început să plece în Israel, iar într-o zi unul dintre ei a venit l-a mine să mă întrebe dacă nu mă interesează o carte de cofetărie. Mi-a cerut 500 de lei pe ea. Era mult, pentru că eu câştigam 400 de lei pe lună” – Ioan Gui, pasionat de cofetărie

Sursa: Observator.info