Mizeria şi mirosul care „îţi mută nasul” sunt cărţile de vizită a străzii Şezătorii din Arad. Cei care locuiesc acolo îşi duc viaţa în nişte condiţii greu de imaginat. De la copii de un an sau doi până la persoane de 60 de ani, toţi trebuie să îndure un trai care, deşi pare incredibil, încă mai există şi în secolul XXI.
E o zi toridă de vară. Pe strada Şezătorii pare că nimeni nu e acasă. E pustiu. La un moment dat dintr-o colibă (pentru că nu o putem numi casă) iese o femeie de vreo 60 de ani care ne întreabă pe cine căutăm. I se pare ciudat că cineva necunoscut este prin zonă, pentru că „de noi nu se interesează nimeni, niciodată”. Îi spunem că am vrea să aflăm care sunt problemele şi nemulţumirile celor care locuiesc în zonă. Atunci pare că se mai linişteşte şi îşi face curaj pentru a ne spune care le sunt necazurile. Începe prin a spune că nu au apă, nu au cu ce să se spele, fiind nevoiţi să meargă la o cişmeaua din capătul străzii de fiecare dată când au nevoie de apă. „Mergem cu bidoane, găleţi şi sticle şi cărăm apă, mai ales acum că e vară şi e foarte cald”, explică Ani Dinescu. Între timp, strada a început să prindă viaţă. Când au aflat că e cineva în zonă care se interesează de nemulţumirile lor, familiile de rromi au ieşit la stradă pentru a-şi spune ofurile. Primul lucru care ne-a sărit şi nouă în ochi este un şanţ, care trece exact prin mijlocul străzii, prin care curge o apă plină de excremente, gunoaie şi... viermi. Este greu de explicat în cuvinte cum miroase în preajma şanţului de care spuneam. Pentru a ne demonstra că se poate şi mai rău, unul dintre localnici începe să măture apa. În acel moment toată lumea a fost nevoită să se îndepărteze cam un metru de locul cu pricina. „Vă daţi seama cât este de nesănătos pentru copii să trăiască în preajma acestui şanţ plin de viermi. Degeaba le-am spus celor care locuiesc în partea cealaltă să nu mai arunce apa aici... Nu îi interesează. Noi măturăm în fiecare zi dar fără rost. Nu înţeleg de ce nu se face un canal pe unde să se scurgă leşurile astea”, spune revoltat Costel Brădean. Tot el ne-a spus şi că, de multe ori, copiii, lăsaţi nesupravegheaţi, beau din apa infectată şi apoi se îmbolnăvesc.Trebuie menţionat şi că, din cauza lipsei canalizării, de fiecare dată când plouă, nu se mai poate intra pe stradă. Nici măcar cu maşina. Eventual cu barca… “De fiecare dată când plouă apa intră în casele noastre şi nu mai putem nici măcar să mergem dintr-o parte în alta a curţii”,  spune un localnic.
Foarte mulţi nu au şi nici nu au avut vreodată acte de identitateO altă mare problemă a rromilor de pe Şezătorii este faptul că nu au acte, nici măcar buletin de identitate. Cum nici după Revoluţie rromii nu şi-au făcut acte pe case, care să îi ateste ca proprietari, locuinţele lor nu au intrat în legalitate, motiv pentru care localnicii nu-şi pot face documente de identitate, deşi locuiesc în Arad de zeci de ani. Colibele din chirpici, foarte neîngrijite, dau senzaţia că în viitorul apropiat se vor dărâma. Numărul mare de locuitori într-o singură casă, câte opt persoane, şi aspectul dezolant al acestora dau fiori celor care intră pe “teritoriul” rromilor din „Checheci”, care parcă trăiesc într-o altă lume, una în care nu ştie nimeni ce înseamnă să ai condiţii decente de trai”. Pentru că toţi rromii locuiesc în ilegalitate, deşi au tot mers să facă sesizări şi plângeri la Primărie, autorităţile nu ştiu cum ar putea schimba ceva în cartier. Mai există însă şi persoane care şi-au făcut buletin, cu ajutorul unor cunoştinţe care i-au lăsat să îşi facă acte pe adresa lor. Cei care nu beneficiază de “norocul” acesta nu pot nici măcar să meargă la un doctor, pentru că nimeni nu îi primeşte fără un act de identitate.

„Nici nu mai ştiu de câte ori am tot mers pe la Primărie pentru a face plângere referioare la modul în care trăim. Ni s-a spus că nu se poate face nimic pentru că, dacă ar veni cineva să asfalteze sau să facă un canal, în momentul în care ar începe să sape ni s-ar dărâma colibele. Altădată ni s-a spus că nu e nimeni interesat de situaţia noastră, că suntem ţigani şi nu merităm mai mult. Asta înseamnă că nu merităm să avem şi noi măcar apă sau că nu suntem oameni?...”, Ani Dinescu, localnică.

Strada Şezătorii nu poate fi confundată, pentru că dă impresia unei alte lumi, cu care ar trebui să ne fie ruşine, dacă stăm să ne gândim că suntem în anul 2009: case din chirpici sau chiar colibe din tablă şi carton; drumuri de pământ, “ticsite” de cratere imense; mirosuri greu de suportat, venite de la un şanţ care trece prin mijlocul străzii, plin de leşuri şi viermi şi copii pentru care pantofii există doar pe timp de iarnă. Întreaga zonă este un focar de infecţie, de care se fereşte cam toată lumea, de care nu se intersează nimeni…

Sursa: Observator.info