Stire

Social-democraţii prevestesc o nouă schimbare a directorului Spitalului Judeţean

10.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministrul Sănătăţii şi Mircea Geoană sunt aşteptaţi la Arad până în 10 septembrie
Numirea doctorului Bogdan Totolici la conducerea Spitaului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad nu este agreată de social-democraţii arădeni, care spun că schimbarea recent-instalatei Carmen Neamţu „nu a fost făcută la recomandarea PSD Arad”. Legătura dintre conducerea spitalelor arădene şi mediul politic este puţin mai complicată. La nivel de principiu, preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, admite că „nu există un protocol politic pe conducerea spitalelor, dar cei care deţin conducerea ministerelor de resort au responsabilitatea asupra instituţiilor din subordine”. Aşa se explică de ce schimbările recente din spitalele arădene au avut darul de a-i nelinişti pe unii politicieni arădeni. Concurs între PSD şi PDL: cine e mai „tare” la Bucureşti?La sfârşitul lunii iulie, mai mulţi directori de spitale arădene au fost înlocuiţi de Ministerul Sănătăţii condus de social-democratul Ionuţ Bazac, fapt ce a provocat unele reacţii de dezaprobare din partea democrat-liberalilor arădeni. Mai mulţi lideri ai PDL Arad şi-au acuzat partenerii de guvernare de a fi „încălcat prevederile protocolului de colaborare” prin schimbarea cu tentă politică a directorilor de spitale. Reacţia dinspre PSD a venit rapid, despre fostul director al Judeţeanului, Mirandolina Prişcă, spunându-se că „singura ei calitate a fost aceea de membru PDL”. Săptămâna trecută a urmat schimbarea lui Carmen Neamţu (înlocuitoarea Mirandolinei Prişcă), în locul acesteia fiind numit Bogdan Totolici, „un independent”, după cum admit liderii PSD Arad. Totuşi, aceştia nu au  agreat noua decizie a colegului de partid Ionuţ Bazac. „Am avut o discuţie cu Ionuţ Bazac şi chiar cu preşedintele Mircea Geoană pe tema asta (a schimbării directorului de la Judeţean, n.r.). Numirea este una interimară iar conducerea Spitalului este una interimară. Bogdan Totolici nu a fost numit la recomandarea PSD Arad, este o persoană independentă. În cursul săptămânii viitoare veţi vedea rezolvarea acestei situaţii”, a promis preşedintele filialei PSD Arad, Marius Lazăr. Numirea lui Totolici a avut loc când Lazăr era... în vacanţă, iar unele surse spun că democrat-liberalii arădeni, profitând de absenţa sa, au „insistat” la Bucureşti pentru schimbarea lui Carmen Neamţu. Cert este că din moment ce au avut loc aceste schimbări într-un timp foarte scurt şi s-a ajuns chiar la o discuţie cu preşedintele PSD pe această temă, funcţia de manager al Spitalului Judeţean Arad este una extrem de importantă, din punct de vedere politic. 
Gheorghe Falcă este acuzat pentru că nu îi vrea pe asistenţii comunitari la PrimărieSistemul sanitar arădean are şi alte probleme, pe lângă disputa pentru scaunul de manager al Spitalului Judeţean. De exemplu, social-democraţii spun că primarul Gheorghe Falcă este singurul edil din judeţ care „nu a semnat protocolul de preluare a asistenţilor comunitari la Primărie, asftel încât 84 de persoane nu îşi vor putea primi salariile pe luna iulie”,  a dezvăluit preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr. Asistenţii comunitari sunt personalul sanitar din şcoli sau anumite categorii de asistenţi sociali. Prin lege, aceştia vor trebui plătiţi de anul viitor de la primării, însă până la 30 iunie 2009 trebuia semnat un protocol prin care erau preluaţi asistenţii de către administraţiile locale. În lipsa acestuia, Ministerul nu mai poate trimite banii pentru plata oamenilor.  Departamentul de sănătate din cadrul PSD Arad, condus de directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Mircea Faur, a elaborat un set de soluţii pentru îmbunătăţirea mediului sanitar arădean. Printre acestea regăsim: o analiză a contractelor şi serviciilor externalizate din spitalele arădene, economie la telefoanele mobile şi eventuala dotare a doctorilor cu pagere, înfiinţarea centrelor de permanenţă din cartiere, sau o „analiză serioasă” a salariilor directorilor de spital deoarece aceştia „ar câştiga mai mult decât prefectul”. Marius Lazăr a mai anunţat că Ministrul Sănătăţii, Ionuţ Bazac, este aşteptat la Arad „până în data de 10 septembrie”, urmând să-l însoţească în oraşul nostru pe preşedintele PSD, Mircea Geoană.


„Dacă Igaş va reuşi să obţină remanierea mea, atunci mă călugăresc”
Printre acuzele diverşilor lideri PDL la adresa preşedintelui PSD, Marius Lazăr, s-a strecurat şi o ameninţare: aceea cu remanierea dacă Lazăr nu va dovedi că prin activitatea de la minister reuşeşete să obţină şi beneficii exclusive pentru arădeni. Cel care a lansat această idee a fost senatorul PDL Constantin Igaş, Lazăr afirmând că este doar o diversiune. „ Când Igaş va fi în stare să obţină remanierea mea, eu mă voi călugări. Este doar o diversiune”, a spus Lazăr, în aceeaşi categorie introducând şi afirmaţia primarului Gheorghe Falcă, cel care a susţinut că Viorel Hrebenciuc l-ar fi făcut „tâmpit” pe Marius Lazăr. „Cine spune ăla e”, a conchis preşedintele PSD Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro