Mass media, foamea de fenomenal a anilor postrevoluţionari a scos în faţă tămăduitori cu tona, sfinţi, clarvăzători, bioenergeticieni, făcători de minuni. Din acest imens val de „energii divine” transpuse într-o mână de om a răzbătut şi Desanka Nicolai. De origine sârbă, având un serviciu banal de lucrător la ADAS, femeia ce trecuse de 40 de ani şi-a descoperit haruri energetice, apoi divine – odată cu practicarea cursurilor Reiki, metoda de terapie ce canalizează forţele cosmice asupra pacientului la care se adaugă, obligatoriu,  credinţa, fără de care nimic nu se poate face. Descoperindu-şi „puterile” (1991) Desanka a intrat din ce în ce mai puternic pe scena „hăruiţilor divini”. În 9 ani a devenit una dintre cele mai cunoscute clarvizionare şi vindecătoare din ţară, totul culminând cu ridicarea Templului din Arad, strada Porumbiţei.  Locul – până atunci destinat depozitării gunoaielor a devenit (brusc)... „sfânt” pentru toţi aceia care i-au călcat pragul, ascultând textele de „inspiraţie divină” rostite de femeie în cadrul şedinţelor de vindecare spirituală (pentru început), cumpărând cu sfinţenie casete, cărţi, reviste în care vindecătoarea scria poezii iar alţii, foşti sau încă pacienţi făceau declaraţii exaltate despre „divinitatea” arădencei. După o lungă perioadă furibundă în care bolnavii fără speranţă ai României s-au aruncat în trenuri şi maşini şi blocau, zile întregi, strada cu pricina – o altă categorie, din ce în ce mai mare, acuza şarlatania grosolană a femeii de origine „divină”, aşa cum s-a autoproclamat, alături de fiul ei. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Desanka a propovăduit faptul că era întruparea unei mari personalităţi divine – (nu ne permitem să-i rostim numele din adânc respect creştinesc) iar fiul ei, Oliver, considerat a fi un al doilea...”mesia” pe pământ. Grozăviile mincinoase care au orbit mii de oameni au continuat prin profeţii aberante despre puterile sale, viitorul spiritual al ţării, etc. lucruri uşor de găsit pe internet sau în oricare altă carte de ordin spiritual. Desanka a murit pe 11 septembrie 2000, profeţind că se vor vedea semne cereşti, ozn-uri şi alte minuni. A murit de cancer, neputându-se vindeca. Firesc, clarvăzătoarea a găsit o explicaţie – musai – divină, bolii. La moartea ei şi după - nu s-a întâmplat nimic, astfel că era necesară dispariţia pietrei funerare la un moment dat, motivul fiind de a menţine trează şarlatania. Am trecut pe lângă acest „templu de vindecare” – o construcţie urât şi anostă, fără nicio linie de armonie arhitectonică, o casă dubioasă care nu transmite nimic, singurul sentiment fiind cel de respingere.   Oamenii de prin partea locului spun că şi acum mai vin persoane care se roagă în templu, conform orarului expus la intrare. Despre fiul Oliver nu s-a auzit că ar niscaiva har, testamentul spiritual al trecerii mamei sale în nefiinţă. Unii mai merg în pelerinaj la mormântul din cimitirul „Eternitatea”. Fenomenul Desanka s-a stins, dar pâlpâie pe alocuri, exact aşa cum istoria păstrează şi bune şi rele, minuni şi mizerii – până la marele sfârşit.

Sursa: Observator.info