La Palatul Administrativ din Arad este ca la o cârciumă cu lăutari, sau ca la palatul lui Becali: se manifestă numai cine vrea stăpânirea, se exprimă numai cei care gâdilă în mod plăcut urechile fine ale celor dinăuntru. Aprobarea manifestărilor publice din piaţa din centrul oraşului este discreţionară. Numai zilele acestea, s-a refuzat pichetarea sediilor PDL şi PSD de către profesori, dar s-a dat OK-ul pentru cei aproximativ 1 000 de microbişti care au venit să admire trofeul Cupei Campionilor la fotbal. Cum au ajuns, în logica administraţiei locale, profesorii mai turbulenţi decât microbiştii? Simplu: primii au venit să conteste, ceilalţi (de această dată), să aplaude.O hotărâre a Consiliului Local Municipal a impus o serie de interdicţii pentru organizarea manifestărilor publice, care permite administraţiei să nu aprobe nicio manifestare pe platoul din faţa Palatului Administrativ (pe motiv că e prea aproape de o unitate de învăţământ, Universitatea „Aurel Vlaicu”). Totuşi, pentru microbişti a fost voie, pentru profesori nu! Cele două unităţi de măsură folosite de administraţia locală în judecarea cererilor pentru a organiza evenimente publice, în centrul oraşului, arată o imensă ipocrizie.Nu este de altfel pentru prima dată când se folosesc unităţi de măsură diferite. Participanţii la o manifestaţie spontană a suporterilor echipei UTA, care îl contestau pe primarul Gheorghe Falcă, au fost amendaţi de jandarmi, în timp ce manifestarea spontană nocturnă de bucurie a membrilor PDL după câştigarea alegerilor a fost păzită cu grijă de forţele de ordine. O manifestaţie publică de protest împotriva Guvernului Tăriceanu, cu sicrie şi activişti PDL a fost permisă, arădenii au fost invitaţi chiar să vină în faţa Palatului Administrativ, să îşi apere interesele. În schimb, atunci când profesorii arădeni au vrut să-şi ceară drepturile salariale prin manifestaţii publice, regulile s-au schimbat.Este o manifestare tipic megalomană a puterii. La fel ca noii îmbogăţiţi care aruncă cu bani în lăutari şi îşi pun „gorilele” să pocească feţele care nu le convin, politicienii care au azi majoritatea în administraţia locală se simt stăpâni pe ringul de dans.În faţa Palatului Administrativ este o piaţă publică. „Piaţa publică” nu este un loc în care cumperi varză şi cartofi, nu e doar un loc de promenadă, ci spaţiul în care se exprimă opinia publică.La kilometrul 0, în decembrie 1989 zeci de arădeni au murit tocmai pentru dreptul la liberă exprimare, inclusiv pentru dreptul de a contesta puterea politică.E timpul ca acest comportament discreţionar al autorităţilor locale să ia sfârşit. Aradul e un oraş liber, în care opiniile şi interesele trebuie să se exprime divers şi fără îngrădire – indiferent de toanele, capriciile, poftele sau voinţa celor care deţin (întotdeauna vremelnic) puterea.

Sursa: Observator.info