Premiera arădeană prezentată aseară publicului în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a aşezat o punte între contemporan şi trecutul în care angajaţii de astăzi se numeau slugi, aşa cum sublinia însuşi regizorul acestui spectacol.  Laurian Oniga a cuprins în „Slugă la doi stăpâni”, piesă a lui Carlo Goldoni, situaţii comice, încurcături, frământări. Truffaldino, cel care s-a grăbit să slujească doi stăpâni, gândind-se că-şi va dubla beneficiile, a constatat că şi bătaia primită se dublează. Naivitatea acestui personaj, care nu se poate gândi mai departe de propriul stomac gol generează o serie de încurcături care se lămuresc însă într-un final în care aproape toată lumea obţine ce şi-a dorit. Cadrul în care toate acestea scene se desfăşoară cu repeziciune, decorul de care ne-am ataşat fără să ne dăm seama, un hotel din Italia anilor 60, este demolat chiar de persoajele potente financiar (la început mafioţi, dar devin dezvoltatori imobiliari) care şi-au aflat după mult zbucium liniştea, în relaţiile împlinite dintre progeniturile lor. Un gest simbolic, care să ne amintească de lumea lui Carlo Goldoni, pe care timpul a „demolat-o”. Ea nu a dispărut cu totul însă, doar s-a transformat.Dacă ne imaginăm că planurile proprietarilor conţineau un mall acolo unde fusese hotelul din piesă, am putea cu uşurinţă să facem o paralelă cu ceea ce se întâmplă la Arad. Chiar clădirile istorice ale Aradului, care devin ruine, au fost teatrul unei lumi pe care o condamnăm la uitare cu fiecare ornament pe care îl lăsăm să cadă.Iată ce spune însuşi regizorul acestui spectacol, Laurian Oniga: „Evident că şi noi ne-am propus un spectacol în care textul lui Carlo Goldoni să fie un pretext pentru a comunica ce? Pentru a vorbi despre ce? Pentru a pune în discuţie ce? Faţa cealaltă, aş spune urâtă, hidoasă, a lumii care se foloseşte de oameni ca de obiecte, de instrumente. O lume în care cei cu bani, putere, se folosesc de cei care nu au aceste privilegii. Pe de o parte, o lume pragmatică, pe de altă parte o lume care în naivitatea ei speră în fiecare zi că doar muncind, făcându-şi treaba, va fi şi răsplătită. O lume a stăpânilor şi a sclavilor cărora în istorie li s-a spus ca atare, adică sclavi, apoi iobagi, salahori, muncitori şi, mai nou, doar angajaţi.“

Sursa: Observator.info