La festivalul vânãtoresc de la Bata am întâlnit printre numeroşii participanţi - expozanţi o familie specialã - care şi-a prezentat doar câteva dintre produsele create cu migalã şi pasiune: panoplii şi cuţite vânãtoreşti al cãror mâner este încastrat în os de animal. Atunci ne-am propus cã-i vizitãm la Arad în propriul atelier de creaţie.
Un gard din lumea poveştilor...Dacã existã o lume a basmelor vânãtoreşti atunci sigur veţi gãsi un castel din lemn - proprietar familia Blaj - mãiastru sculptat cu sute de panoplii, din care rãsar superbe capete încornorate de cerbi şi cerboaice, cãpriori, coroane imense de coarne prinse de panopliile a cãror sculpturã uşor coloratã pãstreazã culoarea naturalã a pãdurii. De fapt, totul porneşte de la gardul cu care este împrejmuitã casa. Lemnul curat, crestat neregulat se lasã „locuit” de tot felul de pãsãri şi animãluţe sculptate ca-n poveşti, mândru cocoţate pe crestele lemnoase; o pasãre, o barzã, un şarpe, o floare; întregul gard e populat de personaje drãguţe ce amintesc de basm, de nelipsitul cocoş ce-şi ascute cucurigul pe gard...Un nuc rotund îşi pierde în bãtaia vântului ploaia de funze galbene ca gutuia. Curtea e încã verde, uşor sãlbaticã, cu o micã terasã din lemn, acoperitã. Totul e sculptat de mânã, dar absolut totul, scaunele, masa, ornamentele balconului de la intrarea în casã... În spatele curţii o cãsuţã de lemn peste care s-a pulverziat un praf fin de lac – o micã bijuterie – va fi noul atelier pentru Alexandru şi Monica Blaj. Şi nu numai...
Din lemnul de tei rãsare „viaţa” animaluluiCasa e nouã, luminoasã, cu pereţii albi – contrastând puternic cu exponatele agãţate pe pereţi. Sandu şi Monica ne spun cã i-am „ prins în cea mai urâtã zi!”. Adicã ce înseamnã asta? „Simplu, praf, praf şi iar praf! Sandu  a lucrat mult la freza finã şi se face foarte mult praf” – explicã Monica. Are dreptate, pelicula prãfoasã e prezentã peste tot, chiar şi în pãrul celor doi sculptori, pe haine, pe gene... De unde talentul ãsta de a sculpta animalul exact aşa cum e în realitate, ornamentele, ideile atât de ingenioase de creare a panopliilor, animãluţe executate din os, mânere cu forme ciudate?! Nimic nu trãdeazã -  atunci când produsul e în forma sa finitã cã o mânã omeneascã ar fi putut trudi acolo. „Am lucrat la IMAR şi eu şi soţia – se destãinuie Sandu Blaj. Amândoi la sculpturã. Am lucrat 7 ani, dupã care ne-am dus la o firmã privatã, tot pe linie de sculpturã în lemn. Şi aici am lucrat 7 ani, dupã care ne-am fãcut propria noastrã firmã. Suntem pe piaţã, cum s-ar zice de vreo 10 ani...”. Te uiţi la ei şi parcã nu-ţi vine sã crezi cã omul acesta zdravãn, ce aduce mai repede cu un luptãtor de K1 decât a... sculptor – are atâta rãbdare şi har sã scoatã dintr-o bucatã de lemn, viaţã. Viaţa  animalului rãnit mortal, dar al cãrui trofeu din lemn – va rãmâne pentru timp nedefinit. La fel şi Monica, o femeie puternicã dar foarte finã, uimeşte prin priceperea şi arta cu care ştie sã „încoroneze” o panoplie. Ce fac, de fapt soţii Blaj? „Sculptãm capete de animale, în special cerbi, cãpriori – panoplii cu diferite forme şi culori, de la cea naturalã la cea uşor coloratã, mânere din os pentru cuţite vânãtoreşti, candelabre, veioze, evident, respectând specificul vânãtoresc, ornamente din frunze (superbe!), rozete, picturi. În privinţa cuţitelor – colaborãm cu o firmã din Ungaria care ne aduce lamele, iar noi îmbrãcãm mânerele”. Nu te mai saturi privind, fiecare produs e un unicat, o operã de artã irepetabilã. 
Urmaşii: pictor, arhitect şi... bucãtar!„Ne-am ridicat o cãsuţã în curte, un atelier mai spaţios – spune Monica Blaj, dar costurile au depãşit cu mult posibilitãţile noastre... Din pãcate, tot ceea ce facem este comandat aproape numai de strãini, românii nefiind interesaţi sau pregãtiţi pentru astfel de obiecte de artã... vânãtoreascã.” Sandu o completeazã: „vânãtorul român e axat doar pe vânãtoarea în sine, puşca, focul, animalul în traistã, carne – şi cu asta basta. Vânãtoarea, însã, înseamnã mult mai mult şi asta vrem sã arãtãm în lucrãrile noastre!”Înainte de a fi soţie, partener de afaceri şi coleg de breaslã, Monica este şi mamã. „Am doi bãieţi de care sunt foarte mândrã! Cel mare, Paul este elev la Liceul de artã „Sabin Drãgoi”  la secţia arhitecturã. Este foarte talentat şi are deja expuse lucrãri la Muzeul de Artã din Arad. Priviţi aici un tablou semnat de el.” Este o picturã curatã, înfãţişând un fragment de pãdure în care un cerb şi un cãprior s-au oprit o clipã din drumul fugar pentru a respira aerul pur. Excelentã expresia animalelor, gâtul întins a adulmecare. Deh, ce sã zici, aşchia nu sare departe de pom! Dar ce e de spus despre bãiatul cel mic, Lorin – elev în clasa a opta la Liceul German care are o cu totul altã pasiune: bucãtãria. „Lorin vrea sã fie bucãtar – spune Monica. E pasionat de gãtit, el ne face meniul în fiecare zi. Sunt şi lucruri care nu-i plac, cum ar fi curãţatul cartofilor – zâmbeşte – dar, în general se pricepe şi e foarte interesat de reţete culinare din ce în ce mai sofisticate. De exemplu, ieri ne-a fãcut clãtite cu banane şi ciocolatã!”
„Chipul reginei Angliei sau al soţiei”... comenzi ciudateAceeaşi Monica spune cã „unii clienţi ne cer comenzi ciudate cum ar fi sã le sculptãm pe bastonul vânãtoresc chipul soţiei sau altul voia sã-i sculptãm pe armã chipul reginei Angliei, etc. Asta e, comanda e comandã iar noi onorãm în timp scurt orice comandã. Sigur, fãrã investiţii nu se poate, toate materialele folosite sunt de cea mai bunã calitate şi asta se vede şi mai bine în produsul finit. Toţi clienţii sunt extrem de mulţumiţi, tocmai de aceea avem şi atâtea oferte. Acum suntem în plinã pregãtire a unui site care sã ne prezinte produsele, ofertele, noutãţile. Singurul nostru gând este sã ne putem termina atelierul; costurile sunt foarte mari şi totodatã am lucrat şi la terminarea casei.” Îi priveşti şi parcã nu-ţi vine sã crezi cã aceastã pereche de oameni cumsecade şi liniştiţi muncesc pe rupte pânã noaptea târziu. Cu atâta talent... Singura lor distracţie înseamnã o mini vacanţã la munte, o datã pe an. „Suntem mari iubitori de naturã, de aer curat şi linişte, de aceea drumeţiile fac parte din viaţa noastrã, atât cât ne permite timpul.”
*** În curte, admirãm o masã plinã cu zeci de soiuri de cactuşi, nişte frumuseţi ţepoase aduse de peste tot. Plantele ornamentale sunt o altã pasiune a Monicãi. „Iubesc mult natura, plantele, le cunosc deja comportamnetul.”  Casa familiei Blaj, acoperitã pe jumãtate de nucul cel galben – e o casã a poveştilor vânãtoreşti sculptate în lemn. Chiar dacã nu iubeşti vânãtoarea eşti tentat sã-ţi iei mãcar ceva sculptat de aici şi de ce nu, o picturã a unui talent în devenire, Paul Blaj. Mergeţi, vedeţi, admiraţi. Meritã din plin.

Sursa: Observator.info