Iuliu Muneranţi (52 ani) din Arad e unul dintre cazurile speciale privind lipsa unui spaţiu locuibil. Povestea lui şi-a trasat-o doar în câteva linii, toate negre, toate dureroase. A trecut pe lângă propria viaţă fără să simtă nimic din bucuria copilăriei şi a tinereţii. Pur şi simplu a trăit ca un executant orb al propriilor zile - fără ca soarele să-i fi intrat vreodată în casă şi suflet. Casă?! - sau cui i-a păsat vreodată de sufletul său?!
Pare un om liniştit, poate prea cumsecade şi cu prea mult bun simţ. Din vorbă în vorbă - îmi dau seama că multul său bun simţ a compensat lipsa multora de cea mai infimă fărâmitură de omenie. Istorisirea sa e tristă - deşi nu voia să spună nimic despre viaţa sa, ci doar despre faptul că se chinuie de mai mult de 20 de ani să obţină o locuinţă. „Am stat pe strada Fluierului, în Micălaca - dar am doi fraţi vitregi după tată. Deşi am crescut alături de ei, în momentul în care tatăl vitreg a decedat, asta cu vreo treizeci de ani în urmă, am fost nevoit să părăsesc casa. Era casa lor, pentru că mama a cedat partea ei celor doi copii. Firesc, eu nu am mai avut loc acolo...” L-am întrebat despre tatăl său natural. „El a locuit în centrul oraşului, am stat ceva timp şi acolo; locuinţa era de Recons şi nu m-a trecut în contract. Ghinionul a fost că a decedat în 1991 - astfel că eu a trebuit să plec şi de acolo. M-am văzut cu lucrurile în stradă... Ce era să fac?! De atunci stau numai prin gazdă!”Bărbatul slab cu ochi albaştri de porţelan scapă străluciri dureroase. Oftează şi ne întinde nişte documente. O sentinţă civilă (nr.852 din 10 nov. 2008) prin care reclamantul - adică Muneranţi a dat în judecată pârâtul Consiliu Local al Municipiului Arad „pentru obligaţia de a face”. „În motivarea cererii arată că este o persoană cu dizabilităţi având un grad de invaliditate accentuat având nevoie de protecţie specială şi beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr. 448/2006 republicată”. „Am făcut numeroase cereri pentru locuinţă de-a lungul anilor, dar răspunsul a fost mereu negativ. Mereu am fost amânat pentru un motiv sau altul, iar de un an am primit sentinţa definitivă şi executorie prin care se spune că „pârâtul Consiliu Local al muncipiului Arad este obligat să asigure reclamantului accesul la obţinerea unei locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului sau municipiului Arad”. Mai mult există două adrese trimise de primărie către Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară prin care aceştia sunt obligaţi să-mi acorde o locuinţă socială pe strada Tarafului - în momentul finalizării locuinţelor... Nu s-a întâmplat nimic!”
De la Ana la Caia (înlocuiţi doar numele)Cu alte cuvinte, Iuliu Muneranţi a obţinut acest drept printr-o acţiune judecătorească, în finalul documentului subliniindu-se totodată că „dăm împuternicire şi ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agenţilor forţei publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire, în condiţiile legii.”  Documentul s-a predat spre ştiinţă atât reclamantului, cât şi pârâtului Consiliul Local al Municipiului Arad. „De atunci a mai trecut un an! - spune disperat Muneranţi. M-am dus cu sentinţa la Fondul Locativ la cel care se ocupă cu locuinţele - Ovidiu Dragoman. Acesta m-a trimis la Direcţia de Asistenţă Comunitară la Erika Stark. Dânsa m-a trimis din nou la el şi tot aşa!” Privesc spre mâna dreaptă a omului şi mă cutremur: e un fel de carne vie prinsă în zgârciuri. „Am lucrat în mai multe locuri, la centrul mecanic din Aradul Nou, la Industria Cărnii - acolo am umblat mult prin ţară, făceam multă navetă. Era prin ’86 când s-a întâmplat nenorocirea. Am sosit în Arad, veneam pe Calea 6 Vânători, prin triaj. Era seară, când, deodată m-am simţit agăţat de ceva şi tras sub tren... Garnitura respectivă era plină cu ţevărie netăiată care nu avea voie să atârne în afara spaţiului destinat depozitării. De aceea am fost agăţat... Conducerea de acolo m-a rugat să nu mai fac niciun fel de vâlvă. Eram terminat, distrus. Am fost lovit la cap, la umăr, am fost operat, iar degetele mi le-am pierdut. A fost îngrozitor...” Din privirea umedă am înţeles că lunile acelea grele au lăsat urme adânci în sufletul însingurat şi trist al bărbatului. „Stăteam în chirie, ca şi acum. A fost vai şi amar de capul meu. Nimeni nu m-a ajutat aşa cum nici acum nu sunt ajutat de nimeni, deşi legea e de partea mea. Am încercat cu greu să mai muncesc câte ceva, dar nu am putut face faţă. Aşa am intrat în pensie de boală şi am primit 200 lei şi de la handicapaţi, bani cu totul insuficienţi ca să fac faţă cheltuielilor, plus chiria foarte scumpă. Acum sunt un fel de florar, ajut la plantat, udat, din as-tea...” Îl întreb despre viaţa personală. Dă din cap: „nu sunt căsătorit! Unde puteam să-mi duc iubita sau nevasta, în parc?! Cum se poate să-şi bată joc atâtea instituţii de mine?! Am sentinţă judecătorească şi tot nu vor să-mi dea locuinţă, că cică beneficiază numai aceia care au fost chiriaşi şi au fost evacuaţi de proprietari. Pe mine nu mă interesează asta. Eu n-am avut niciodată o locuinţă, cu atât mai mult acum sunt într-o situaţie specială şi am acest drept!. Nu mai pot sta în gazdă, pur şi simplu nu am bani! Mănânc numai slănină şi pâine cu unsoare deşi am colesterolul mare şi trebuie să mă hrănesc adecvat. Cu ce?!”
Oficialii...Ovidiu Dragoman de la Serviciul Fondului Locativ este concis: „am fost foarte clar. Nu primesc locuinţe decât chiriaşii evacuaţi de către proprietari. Dânsul a primit o sentinţă judecătorească ce se referă la dreptul de a avea acces la o locuinţă. Atât! Trebuie să meargă la Direcţia de Asistenţă Comunitară şi să-şi spună acolo păsul!” Curios: orice om are drept la locuinţă, prin însăşi naşterea sa! Ne îndreptăm spre Direcţie, etc. reprezentată prin Erika Stark. „Cunosc acest caz. De azi (n.red. ieri) criteriile de acordare a locuinţelor sociale se află la transparenţă timp de 30 de zile, după care se vor supune aprobării în şedinţă de consiliu lo-cal. I-am cerut lui Muneranţi un număr de telefon prin care să fie înştiinţat când să se prezinte la noi - urmând să i se comunice actele necesare întocmirii dosarului. Acesta va fi analizat de către o comisie pe bază de punctaj; evident, persoanele cu dizabilităţi au prioritate!” Veste bună, apă de ploaie, amânări - timp în care se pot „întâmpla” multe - problema e că sunt la dispoziţie 50 de locuinţe pentru cazuri sociale „de... sociale” - vorba lui Ovidiu Dragoman. Credem că Iuliu Muneranţi poate intra în top...10. Aşteptăm şi noi cu ne(răbdare) trecerea celor 30 de zile de transparenţă, etc. Revenim.   

Sursa: Observator.info