- „Dumnezeu mi-e martor că nu am nici o treabă cu crima ce a avut loc în urmă cu cinci ani de zile. Sunt sigur acum că toate acele declaraţii mincinoase împotriva mea şi a lui Răchită vin din partea clanului Rohozneanu.”- „Cei din clanul Rohozneanu m-au ameninţat telefonic, pe motiv că acum Uţu conduce oraşul şi încercau să mă determine să mă supun şi eu Împăratului.” - „După fapta de la Marquise, am ajuns în penitenciar, unde au început ameninţările. Pomeneau de cazul Trifa, dar nu îi credeam capabili să recurgă la asemenea gesturi. În penitenciar am fost vizitat în mod surprinzător de comisarul Chifan. Mi-a propus să declar că Răchită mi-ar fi povestit că l-ar fi bătut pe fiul judecătorului şi l-ar fi lăsat pe Malul Mureşului. Am rămas uluit de aberaţiile domnului Chifan”.- „Comisarul Chifan mi-a spus că o să îmi pară rău, că putea să mă ajute în dosarul cu ultrajul. La plecare mi-a spus să nu am încredere în Răchită, că din partea lui mi se trag multe necazuri.”- „Am cerut avocatului acum să facă plângere penală pe numele anchetatorului. Sunt dispus să merg până în pânzele albe pentru ca adevărul să iasă la iveală. Ştiu că am făcut şi eu rău la rândul meu, însă nu aş fi capabil să iau viaţa vreunui om, indiferent ce rău mi-ar fi făcut.”- „Cu tot respectul pentru domnul Trifa, vreau să se facă odată dreptate şi să îi putem dovedi şi familiei sale, că nu noi suntem criminali tânărului”.  După modelul lui Ovidiu Răchită, Florin Moldovan trimite din arest o scrisoare deschisă, în care îşi susţine nevinovăţia. Redăm integral scrisoarea primită la redacţie. „Dumnezeu mi-e martor că nu am nicio treabă cu crima ce a avut loc în urmă cu cinci ani de zile. Sunt sigur acum că toate acele declaraţii mincinoase împotriva mea şi a lui Răchită vin din partea clanului Rohozneanu. Doresc şi am şi cerut să se facă orice fel de teste şi analize ADN şi orice altceva este posibil pentru a putea să îmi dovedesc nevinovăţia. Pot să spun cu mâna pe inimă că pe acel băiat (n.r. Traian Trifa), despre care se spune că l-am ucis, l-am văzut o singură dată în viaţa mea, pe când el avea vreo zece ani. Eram cu mătuşa mea, la târg la Câmpeni, prin 93-94. La un moment-dat, ea s-a oprit şi a stat de vorbă cu un bărbat care ţinea un copil de mână. După ce a schimbat câteva cuvinte cu el, ea mi-a spus domnul respectiv e judecătorul Trifa, şi e de la noi din comună. Petrecându-mi vacanţele prin zonă, am auzit de Trifa, fiind un exemplu pentru ceilalţi localnici pentru ceea ce a realizat. Atunci a fost singura dată când i-am văzut pe domnul Trifa şi pe băiatul său. Cei din clanul Rohozneanu m-au ameninţat telefonic, pe motiv că acum Uţu conduce oraşul şi încercau să mă determine să mă supun şi eu Împăratului. Mă sunau cu număr ascuns, iar ultima oară, înainte să fiu bătut, am stat de vorbă cu Daniel Dragoman. După aceea am fost bătut şi înjunghiat tot la comanda lor. Doar o minune, mi-au spus medicii, că m-a mai salvat. Ulterior, după fapta de la Marquise, am ajuns în penintenciar, unde au început ameninţările. Pomeneau de cazul Trifa, dar nu îi credeam capabili să recurgă la asemenea gesturi. În penitenciar am fost vizitat în mod surprinzător de comisarul Chifan. Mi-a propus să declar că Răchită mi-ar fi povestit că l-ar fi bătut pe fiul judecătorului şi l-ar fi lăsat pe Malul Mureşului. Am rămas uluit de aberaţiile domnului Chifan. I-am spus că nu ştiu ca Ovidiu să fie implicat în cazul Trifa. Atunci Chifan mi-a spus că are probe împotriva lui Răchită: pete de sânge din maşină, de unde reiese că petele de sânge corespund cu ale victimei. I-am spus lui Chifan că dacă are probe, ce nevoie mai are o declaraţie de-a mea, când ADN-ul constituie o probă indiscutabilă. Mi-a spus că pe lângă declaraţiile altor martori, declaraţia mea ar fi decisivă, eu fiind prieten cu Răchită de 12 ani.  I-am spus că nu cred că Răchită ar fi implicat şi eu nu pot declara aşa ceva. Comisarul Chifan mi-a spus că o să îmi pară rău, că putea să mă ajute în dosarul cu ultrajul. La plecare mi-a spus să nu am încredere în Răchită că din partea lui mi se trag multe necazuri. Acelaşi lucru mi l-a spus şi la audieri, acelaşi Chifan. De frică şi neştiind ce se întâmplă, am căzut în plasa sa, însă am revenit a doua zi şi am spus adevărul. Nu m-a mai luat nimeni în seamă. Am cerut avocatului acum să facă plângere penală pe numele anchetatorului. Sunt dispus să merg până în pânzele albe pentru ca adevărul să iasă la iveală. Ştiu că am făcut şi eu rău la rândul meu, însă nu aş fi capabil să iau viaţa vreunui om, indiferent ce rău mi-ar fi făcut, darămite când nu am nimic de-a face cu el. În legătură cu ziaristul respectiv (n.r. Lucian Valeriu), despre care au scris unele publicaţi că tot eu cu Răchită i-am fi rupt picioarele în urmă cu câţiva ani, nu e adevărat. El ştie bine că nu am fost noi, pentru că nici măcar nu îl cunoşteam şi nici nu am avut nimic de împărţit cu el. Se poate spune orice despre noi, dar nu că suntem criminali. Mă întreb, dacă Fizidean ar fi ştiut că eu cu Răchită suntem criminalii în cazul Trifa, atunci de ce nu ne-a dat organelor de poliţie mai repede? De ce a pus pe alţii să mă bată, în loc să mă predea? Era logic să procedeze altfel, dacă într-adevăr ştia acest lucru, şi scăpa mult mai repede de mine. Cu tot respectul pentru domnul Trifa, vreau să se facă odată dreptate şi să îi putem dovedi şi familiei sale, că nu noi suntem criminali tânărului.”

Sursa: Observator.info