Rezolvarea cazului-surpriză, tumora gigant a unei femei din Nădlac a adus mândrie spitalului Matern, unul dintre cele mai vechi spitale din ţară. Multele sale probleme au început să dea înapoi odată cu înnoirea echipei manageriale conduse de dr. Sorin Prişcă, aducând lumină în spaţiul administrativ-spitalicesc, unde iată, anul a început cu o reuşită de excepţie, extirparea unei tumori ovariene de peste 17 kg – în condiţiile în care pacienta cântărea per total 47 kilograme! Cine nu ar fi curios să discute cu cea care a făcut vâlvă în toată ţara dar şi peste hotare prin aspectul şi greutatea incredibilă a unei tumori extrase dintr-un trup atât de firav?!...
În faţa uşii de la Secţia de Terapie Intensivă-Bloc Operator ai un fel de stare de nelinişte amestecată cu teamă nelămurită. Aici se suferă din plin, se taie, se coase, se anesteziază. E secţia în care firul de viaţă se strecoară pe sub uşa Blocului Operator, aşteptând ca mâinile albe, înmănuşate şi fruntea asudată a unei întregi echipe medicale să aducă vindecare. Totul depinde de mâna şi priceperea omului în halat alb, medic, asistent, anestezist – pentru ca viaţa şovăitoare să-şi reia cursul. De aceea, intrând în salonul luminos şi liniştit în care se reface văzând cu ochii – vedeta României, Maria Chiper (52 ani) din Nădlac – am trăit un sentiment de biruinţă legat de mândria că, iată, un caz extrem de dificil ajuns la limită – s-a rezolvat cu succes la Arad. Femeia e vioaie şi zâmbeşte, vizibil uşurată – de parcă ar fi scăpat de cea mai mare povară a vieţii. A aflat de-abia ieri că vestea despre tumora ei a traversat programele de ştiri ale ţării şi ridică din umeri, nevinovat. „Ce să fac? Asta e ! Nicio clipă nu m-am gândit că din nenorocirea mea se va face atâta vâlvă! Am auzit că a fost mare tumoarea aia, dar n-am văzut-o şi nici n-aş vrea s-o văd, deşi sunt curioasă!” Încropim un dialog prietenesc şi sincer, eu, surprinsă de felul special al acestei femei mici dar atât de curajoase. Întrebările au trimis-o departe, în lumea copilăriei grele din satul vrâncean Răcoasa. Maria a fost şi este încă o femeie arătoasă, ochii negri, sclipitori căutând în minte neuitate amintiri...
„De mică am ştiut ce-i munca grea”Locuri frumoase tare în Vrancea... „Am fost patru fraţi şi am ştiut ce-i viaţa grea de mici. Eram o fată mică şi slăbuţă, dar tare vânjoasă şi bătăioasă. Mama mă trimitea la munte după fragi, coarne, cătină – ce se găsea ca să le putem vinde şi să avem pâine pe masă... Aşa m-am obişnuit de mică să muncesc şi probabil că astea toate, acum m-au răsplătit cu putere în faţa bolii... spune Maria, iar ochii i se umezesc. Părinţii au murit de tineri, tata la 58 de ani de plămâni, iar mama la 60 cu probleme femeieşti. Fraţii n-au avut nici ei o soartă prea bună. Unul a murit la 31 de ani - era sudor la fabrica de instrumente medicale din Bucureşti şi din cauza metalelor, în special, argint – s-a intoxicat. Alt frate a murit în Moldova, iar de sora mea din Timişoara nu mai ştiu nimic de mulţi ani. Eu am plecat de-acasă de mică,  pe la 14 ani la Buureşti. Am făcut şcoala profesioanală şi m-am angajat la „Electronica”. Acolo l-am cunoscut pe bărbatul vieţii mele. Împlinim în aprilie 34 de ani de căsnicie fericită!” (chiar dacă cei doi nu au oficializat traiul lor de-o viaţă). Viorel (Precup – 61 ani) este un om minunat! (râde) ...nu m-am certat cu el decât o singură dată! Am fost şi suntem fericiţi, chiar dacă suntem oameni săraci!” Bărbatul a lucrat ca şofer, apoi a muncit pe şantierele patriei, iar femeia l-a urmat peste tot. „Numai când am fost la şcoală şi la Electronica nu am făcut muncă grea, în rest, am tras ca un bărbat. M-am dus după el pe şantier şi munceam zi/lumină. Un sac de ciment îl aruncam cât colo ca pe-o cârpă!...”Maria şi-a îngrjit şi îngropat ambii părinţi, dar căsuţa modestă în care s-a născut şi pe care ar fi vrut s-o păstreze ca loc de liniştire s-a năruit... „Am muncit mult amândoi şi am tras greu. Acum stăm în casa părintească a părinţilor lui Viorel. Am avut grijă de ai lui şi aşa ne-a rămas căsuţa... Ne dorim mult o terasă umbroasă unde să putem sta la un grătar şi la depănat amintiri, dar de fiecare dată când am plănuit ceva pentru noi s-a întâmplat una-alta; ba cu părinţii mei, ba cu ai lui, ba cu fraţii,ba mai multe (oftează adânc). Acum când ne-am gândit să facem terasa, a venit şi boala asta... Dumnezeu a vrut să n-avem copii. Asta a fost voia Lui. N-am avut treabă cu medicii niciodată. Am muncit, în schimb. Am lucrat la Nădlac la Asociaţia agricolă, am mai avut grijă de nişte bătrâni, acum lucrăm ambii la social şi avem un venit de 220 lei pe lună. Mai lucram şi cu ziua, cum am putut şi eu şi soţul meu. Am fost mulţumiţi cu ce avem şi n-am cerut niciodată de la nimeni nimic!”
„Dumnezeu şi doctorii m-au salvat!”Boala a debutat brusc, prin septembrie anul trecut. Femeia spune că a simţit nişte junghiuri ciudate în partea ovarului drept, dar nu a dat importanţă. Apoi a început să-i crească burta, deşi nu o durea nimic. „Prin octombrie au apărut primele dureri. M-am sfătuit cu soţul ce să fac, iar el m-a trimis la doctor. Prin târg, femeile spuneau că aşa o operaţie mare o să coste vreo 50-60 milioane de lei. Dumnezeule, m-am gândit, de unde atâţia bani?! Preferam să mor!” În decembrie, povara abdominală a crescut cu 4 centimetri, iar durerile au devenit insuportabile: „simţeam că mă înţeapă mii de ace!”. A fost luată cu salvarea şi adusă la Matern. „Doctorul Popa a fost cel care m-a văzut întâi. M-a certat părinteşte pentru că am lăsat ca tumoarea să crească atât... Eu i-am spus că totul s-a datorat lipsei banilor, iar ceea ce mi-a spus n-am să uit niciodată: „noi suntem aici ca să salvăm vieţi, iar asta nu depinde de bani! Nu trebuie să dai niciun ban.” Maria a fost internată pentru efectuarea mai multor seturi de analize şi programată pentru operaţie în ianuarie, arătându-se a fi un caz dificil şi extrem de spectaculos! „Am petrecut sărbătorile liniştită, luam multe calmante fiole, iar pe 10 ianuarie am revenit pentru alte analize. Apoi s-a stabilit data operaţiei. Nu mi-a fost frică pentru că am credinţă în Dumnezeu. Cu El te duci senin la moarte şi tot cu El revii la viaţă! Îi mulţumesc pentru milă Sa dumnezeiească şi apoi celor care mi-au luat viaţa în mâini – pentru Omenia şi profesionalismul lor! Datorită lor, trăiesc!” 
Monstrul ovarian a fost scos cu succesTrei chirurgi şi doi anestezişti au lucrat două ore în infern pentru ca tumora gigant să părăsească ad integrum trupul suferind. „Corpul tumoral a produs o compresiune puternică asupra organelor  din jur, intestine, în special, producând modificări anatomice – coloană vertebrală, probleme de statică şi mers, ale ureterelor şi funcţiilor renale. Deosebit de periculoasă a fost compresiunea diafragmei care a îngreunat grav respiraţia aducând pacienta în stare de insuficienţă respiratorie – au spus medicii, imediat după încheierea intervenţiei. Femeii i s-a salvat, pur şi simplu, viaţa, iar tumora gigant a luat calea laboratorului de analiză histopatologică.
Ultima oră:Ultima discuţie cu dr. Sorin Prişcă a relevat faptul că „evoluţia postoperatorie a pacientei este bună, femeia are un tonus şi moral ridicat, plaga operatorie deşi este mare evoluează pozitiv în urma tratamentului, astfel că, dacă totul este în ordine, va părăsi spitalul peste 7-8 zile. Sigur, va avea de urmat un regim special având în vedere întinderea şi complexitatea intervenţiei”Întregul caz a intrat în atenţia lumii medicale nu numai la nivel naţional. Maria Chiper va face obiectul unei ample documentări a televiziunii maghiare care va fi prezentă astăzi la spital.                                 
Primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac spune că „ am fost impresionaţi toţi de acest caz, într-adevăr, femeia lucrează pe Social şi este un om deosebit de harnic şi muncitor. O voi vizita personal la spital şi o vom ajuta în această perioadă greu încercată”.

Sursa: Observator.info