Băiatul s-a spânzurat în grajd, după ce le-a spus fraţilor că va lipsi de acasă mult, pentru că urmează să plece departe! Sânmartin (Macea) - 6 zile trecute din Făurar, 2010. Ora 11.30. O zi în care cerul a plâns cu lacrimi viscolite, reci, lăsând pe pământ băltoace imense. La sat - şi mai mult. Un copil de 11 ani trecuţi, al nouălea dintr-o familie de 18 fraţi, mamă, tată, unchi, bunică, mătuşi, veri – a intrat în umilul grajd în care vieţuia Junica, văcuţa de care grijea cu toată inima şi copilăria sa prea greu încercată. Şi-a lăsat multa familie în tihna zilei mohorâte de iarnă – spunând, după ce a stat (ultima oară) cu ei alături la masă: „acuma o să plec departe, foarte departe şi n-o să ne mai vedem şi voi o să plângeţi după mine...”. Nimeni n-a băgat de / în seamă cuvintele nefireşti ale băiatului zdravăn şi rumen ca un măr. Atât a mai avut de spus Petrică familiei sale pe care a iubit-o din tot sufletul. Apoi s-a dus la pompă cu văcuţa. Acolo şi-a întâlnit cumnata, au schimbat două vorbe, după care s-a reîntors acasă, intrând cu vaca (pe care o iubea nespus) în grajd. Dincolo de aceste sărace cuvinte s-a aşternut tăcerea. Jumătate de oră mai târziu, fratele Paul s-a îndreptat spre grajd, mânat de un ceva anume. L-a găsit atârnat de-o grindă. Alertă, ţipete, urlete, toţi cei ai casei au tăbărât spre trupul inert. Unii l-au scos din spânzurătoare alţii s-au chinuit să-l readucă-n simţiri. Timp de o oră, cei de la SMURD au silit inima copilului la viaţă. N-a vrut, nu s-a putut. Petru Tănase de 11 ani s-a spânzurat la câţiva metri de odaia în care mulţi fraţi ai săi se jucau, mama trebăluia, iar văcuţa cea cuminte făcuse ultima ieşire cu băiatul cel veşnic vesel – micul şi bunul ei stăpân. Familia este extrem de săracă, primăria ajutând-o  „cu sicriu şi pânză” - spune mama, Maria Pricop.     Sâmbătă, 6 februarie, cea mai urâtă zi a iernii. A fost „Sâmbăta morţilor – Moşii de iarnă”, precedând duminica „Înfricoşătoarei judecăţi” pregătitoare marelui Post. Un cer închis, plângându-şi amărăciunea în fulgi lăcrimoşi şi reci, umplând pământul de băltoace. Case cu streşini curgătoare, zăpadă „neprinsă”, apă grea. A fost ziua când Petrică a ales să plece „foarte departe” – aşa cum a spus înainte de a-şi curma viaţa. Ce vremuri, trăim, oameni buni – când astăzi atât de mulţi tineri şi copii îşi pun capăt zilelor?! Februarie 7, Sânmartin O casă albăstruie, cu trei ferestre, tristă. Afară, oameni în negru, copii. Vizavi, vecini – braţe încrucişate, femei cu mâna sau colţul baticului la gură. Feţe albe, palide în contrast cu obrazul roşu-fierbinte al mamei, ars de lacrimi. În casa în care mor copii nu miroase a mort, doar a îngeri roind uşor spre mângâierea mamei. Nu sunt încă flori, coroane, nimic. Totul e la fel ca în în urmă cu o zi când Petrică s-a sculat, a îngrijit de Juninca, a luat apă de la pompă, a mâncat alături de fraţi şi – sculându-se de  masă şi-a luat adio de la toţi ca un copil de 11 ani: „şi-acum o să plec departe, foarte departe şi nu ne mai vom vedea, iar voi o să plângeţi după mine...”. Aşa a păşit pe drumul eternităţii, bătând sfios şi mult prea devreme la poarta raiului. Nimeni, nici mama, nici tata, nici unchiul, nici bunica, nici sora, nici fraţii, nici verii sau vecinii, nici SMURD-ul însăşi n-au mai putut urni inima unui copil ce-a vrut să moară de-adevăratelea..., lăsându-i pe cei iubiţi să-şi vadă de treburi, netulburând tihna şi greul unei case atât de numeroase în suflete. Cu-al său, acum, mai puţin.
Părinţii Maria şi Gheorghe PricopToate mamele cu mulţi copii sunt frumoase. „Aura frumuseţii morale a naşterii de prunci vine de la Dumnezeu” – spunea un mare sfânt. Maria (41 ani) aplecată sub durere – ne cheamă în casă. În curte, ca la ţară, printre săraci, multe-multe şi-un câine trist, nepăsător la frig.. Copii mici, mijlocii, mari – sărăcie. Antreu, cămăruţă, cameră mare – pentru 18 copii, cât a adus pe lume Maria. „Sunt din Ivăneşti, Vaslui. Şi soţul de-al doilea, la fel. Am venit de-acolo în urmă cu 14 ani, fugind de sărăcie. Sunt casnică, iar el lucrează cu ziua, fiind acum în concediu post natal. Mai am 5 fraţi căsătoriţi, toţi cu noi aici, cu mama.” Stau lângă ea în timp ce caută certificatele copiilor. „Primii patru sunt cu primul soţ, restul cu al doilea.” Caut în minte întrebarea care să doară cel mai puţin şi n-o găsesc. Tibi aşteaptă alb derularea unui DVD pentru a-l poza pe Petrică. Alte  poze nu sunt. Mama răspunde mecanic la întrebări; grăbesc ritmul spre clipa morţii lui Petrică. Vreau să scap de întrebare, femeia în negru, de mine, de noi, de tot ce o înconjoară din clipa în care băiatul ei cel mai cuminte şi harnic şi-a luat viaţa pe care ea i-a dăruit-o cu chin şi dragoste.  „Era bun şi-ascultător, harnic şi iubit de toţi fraţii, de toată familia, de şcoală, de domnul director. Nu s-a bătut cu nimeni, n-am fost chemată niciodată la şcoală din cauza lui; dacă directorul i-a spus să ajute la lemne, a răspuns imediat, iar el primea ce rămânea de la copiii care nu mâncau corn sau brânză şi ducea acasă. Trebuia să primească acum şi rechizite, că noi n-avem bani... Acu nu mai trebuie. Avea note de la 6 în sus, dar la teza de la română şi matematică a primit 9 şi a venit acasă fericit: mamă, am ştiut şi uite ce note bune am luat! Îşi iubea fraţii, cu toţi se înţelegea bine...” Dă din cap sfârşită, nu e de-nţeles gestul lui. „Era cel mai cuminte copil de pe stradă, se juca cu toţi şi era vesel, cel mai vesel dintre noi. Râdea mereu, din orice. Chiar îi spuneam „ce tot râzi, măi băiete?! – iar el ridica din umeri şi râdea...”Tatăl, Gheorghe (47 ani) miroase a ţuică. Sunt 36 de ore de când i-a murit fiul şi altfel nu poate duce durerea. „Nu ştiu de ce a făcut asta, nu mi-am bătut copiii niciodată! Suntem iubitori de copii, doar avem atâţia. Dumnezeu ni i-a dat tocmai pentru că suntem buni. Nu ştiu, nu ştiu de ce a făcut asta...”   „Şi-acum voi pleca departe şi voi o să plângeţi după mine...”Sâmbătă, Petrică s-a sculat la 6 dimineaţa ca să mulgă vaca şi a tăiat lemne. Totul ca de obicei, la fel ca zâmbetul din obraji. A vorbit cu toţi ai casei. Fratele Costică spune că „ noi lucram împreună la nea Vasile la vaci. Când i-am spus să mergem, el a zis, du-te tu, eu azi nu vin. Rămân acasă cu mama. Am plecat singur – ridică din umeri băiatul de 14 ani. Peste o oră zice nană Ană „du-te acasă că ai să vezi ceva rău şi-o să plângi. Cică a murit frate-meu. Nea Vasile a leşinat şi i-a curs sânge din nas. Eu n-am crezut nimic până acasă. Numai atunci... când l-am văzut pe pat. Ochii copilului cu faţă matură, muncită, plină de cicatrici fine, se-aburesc. Nora Mariei s-a întâlnit cu Petrică la pompă şi că au schimbat două-trei vorbe, apoi l-a văzut că se-ndreaptă spre grajdul de unde „n-a mai ieşit”. Andreea, sora de 15 ani spune că „am mâncat toţi pită cu lapte şi el când s-a sculat de la masă a zis că „acum am să plec foarte departe şi voi n-o să mă mai vedei şi o să plângeţi după mine”. Am crezut că merge la nea Vasile la vaci...”. Mama trebăluia, fiecare îşi vedea de treaba lui prin casă, ziua era prea urâtă de joacă. Petrică s-a ridicat de la masă şi s-a dus direct în grajd.
Petrică Vesel, zdravăn, plin de viaţă, iubitor de animale, mort după porumbei, cuminte, politicos, foarte harnic, slăbuţ la învăţătură, stâlpul familiei alături de Costel. Mergea la biserică, iar seara se ruga. Lucra la vaci şi la fân, aducând un ban binevenit familiei sărace. S-a dus în grajd, a luat un şnur de mătase legându-l meşteşugit de grindă. A păşit pe scăunelul improvizat şi s-a spânzurat. Scurta sa viaţă a trecut uşor pe lângă văcuţă şi viţel, martori uimiţi în faţa trupului atârnat. „Alaltăieri ne-am certat pentru un porumbel iar eu cedat ca să nu-l supăr...” Îi plăcea să joace fotbal, iar copiii îl ciufuleau mereu: „mâţoc, mâţoc!” Nu-i plăcea şi le răspundea cu ce-i cădea în mână. Venea la şcoală uneori, cu lecţiile nescrise. Zâmbea în faţa observaţiilor ca şi cum ar fi ştiut că temele sale au şi luat sfârşit.  Copiii Mocanu Dan-Ion (25 ani, 2 copii gemeni – Curtici), Mocanu Maria (24 ani, 3 copii, 1 copil mort în nov.2009, lecucemie), Mocanu Ana (22 ani – căsătorită, Spania), Mocanu Cristina (18 ani, căsătorită Zimand,  gravidă), Mocanu Gheorghe-Ionuţ (16 ani, cls.7-a), Mocanu Andreea (15 ani, cls. 8-a, învaţă bine), gemenii Mocanu Elena (premiantă) şi Constantin (14 ani - clasa 5-a, repetă), Tănase Petru (11 ani, cls. 5-a decedat, 6 .02.2010), Tănase Petronela (10 ani, cls. 4-a), Tănase Alexandra (9 ani, cls. 3-a), Tănase Ramona (9 ani, cls.2-a), Pricop Paul-Emanuel (8 ani clasa I-a), Pricop Dorin-Andrei (7 ani, clasa I-a), Pricop Maria-Cosmina (5 ani grădiniţă), Pricop Darius-Călin (decedat la 2 ani-2008), Pricop Diana-Monalisa (2 luni).         

Sursa: Observator.info