Stire

Scos de fiul său din casă, un arădean ?şi caută dreptatea la CEDO!

11.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Nicoale Bică din Sânicolaul Mic acuză o nedreptate strigătoare la cer. Omul îşi cere un drept pentru care a plătit 3 ani cu muncă şi sudoare: propriul apartament despre care spune că e luat cu japca de către fiul său şi soţia pe care a „dobândit-o pe parcurs...” După 3 ani de procese în care a dovedit că este unicul platnic şi proprietar al apartamentului din Aradul Nou – judecătorii acestui caz au dat dreptate fiului său şi nurorii. Absolut deznădăjduit şi cu dreptatea în mână, Bică se adresează CEDO, sperând să facă de râs şi ruşine instanţele arădene şi timişorene care au „judecat ca orbii, uitând cu totul de imparţialitatea legii”.
Nicoale Bică este pensionar de boală. A lucrat în regim aspru şi s-a ales cu ce e mai rău. În urma divorţului şi-a crescut singur copilul atunci în vârstă de 4-5 ani... „Nu m-am mai recăsătorit tocmai pentru ca băiatul să nu sufere din cauza mamei vitrege. Am venit cu lucrul din Vâlcea la Arad şi în 1980 am primit un apartament în Aradul Nou la bloc”. În anul 1998 depune la Recons cerere pentru cumpărarea apartamentului în virtutea Legii 112/1995. Grămada de acte dovedeşte că Bică Nicolae este cumpărătorul de drept al apartamentului situat în Aradul Nou Aleea Muncii nr.7 bl. E. sc. B, et.VII, ap. 28. 
Acte de proprietate ignorate de judecătoriIată actele care stau la baza certitudinii proprietăţii acestuia asupra imobilului: Contract de Vânzare-Cumpărare nr. 25295/98 între SC Recons şi Bică Nicolae din 17.12. 1998 pentru suma de 4.146.469 lei din care se achită un avans de 353.272 lei + comision urmând ca în timp de 3 ani să se achite valoarea integrală a apartamentului. Reproducem adresa SC Recons eliberată lui Bică (16.04.2007) spre ştiinţa instanţei: „Vă comunicăm situaţia plăţii contravalorii apartamentului nr. 28 din Arad str. Aleea Muncii (adresa) pe care dvs. l-aţi cumpărat la data de 17.12.1998 conform contractului de vânzare-cumpărare nr.25295 la valoarea de 4.146.469 lei (ROL): - avans în suma de 353.272 lei conform chitanţei nr. 2603828/ 17.12.1998; comision de 62.197 lei conform chitanţei nr. 2603944/ 17.12.1998; în perioada 16.06.1999-17.04.2002 s-a achitat contravaloarea ratelor în valoare de 3.731.00 lei plus dobânda de 223.848 lei la casieria SC Recons SA”. Bică s-a obligat şi prin declaraţie notarială ce poartă aceeaşi dată cu contractul de vânzare-cumpărare „să mă deplasez la SC Recons pentru a plăti personal ratele lunare reprezentând contravaloarea imobilului până la achitarea integrală”. Ceea ce a şi făcut. Bică spune că prin anul 2000 şi-a găsit o prietenă; „mai stăteam şi pe la ea, dar, în general, lipseam de acasă din cauza serviciului cu program prelungit. În apartament stătea fiul meu, un vagabond la acea vreme după cum se vede clar din Cartea de muncă. De unde a avut el bani să achite casa când nu lucra nicăieri şi se ţinea numai de prostii şi beţii?! În 2001 pur şi simplu nu mi-a mai dat drumul în casă! Nu am vrut să fac scandal, am zis că o să ne înţelegem cumva, dar el a ţinut-o pe-a lui, a mai adus şi o femeie şi apoi a făcut copil, după care s-a căsătorit. În 2007 şi-a revendicat apartamentul spunând că e al lui şi că el a fost acel care l-a cumpărat de la Recons şi că i-a adus an de an îmbunătăţiri”. A început procesul. Fiul, Daniel Bică a adus doi martori „care au minţit grosolan: Spătariu Dan a fost în puşcărie pe întreaga perioadă cât eu am achitat ratele la apartament”! – spune Bică păgubitul.
Se adresează CEDOCu toate acestea, Nicolae Bică a pierdut procesul. Motivaţia instanţei a fost simplă şi „clară” precum ceaţa în care se pierde măgarul: „suntem în prezenţa unei simulaţii de contract prin interpunere de persoană din care rezultă ( te apucă râsul, nu alta!) că adevăraţii proprietari sunt reclamanţii (Bică Daniel şi soţia) - doar pentru că aceştia au adus martori care au spus că fiul lui Bică Nicolae a făcut diferite reparaţii în apartament din momentul în care nu şi-a mai lăsat tatăl să intre în casă?! În Întâmpinarea făcută de Recons către instanţă – se dovedeşte argumentat calitatea lui Bică Nicolae de proprietar (contract de vânzare-cumpărare, chitanţele care atestă plata lunară a ratelor casei până la achitarea integrală). Se arată că „reclamanţii trebuiau să facă dovada existenţei unui act scris între ei – Bică Nicolae, proprietar şi Bică Daniel şi Angelica în care să se specifice că proprietarul cedează apartamentul deja plătit în favoarea lor. Acest act, spune Bică, NU EXISTĂ! Fiul a aşteptat ca tatăl să achite casa, apoi nu i-a mai dat drumul în locuinţă şi a făcut tot felul de modificări, a ascuns contractul de închiriere (2001) (pe care apoi tatăl l-a declarat nul în ziarele locale făcându-şi altul) a adunat chitanţe de plată a lucrărilor plus cheltuielile de întreţinere. Bolnav, cu pensia de boală cheltuită aiurea, Nicolae Bică e târât de 3 ani prin tribunale, decăzut ILEGAL din drepturile sale de proprietar. „Mă voi adresa la CEDO pentru nedreptăţile flagrante care mi s-au adus, voi chema Statul Român în judecată şi voi arăta cum judecătorii din Arad şi Timişoara îşi bat joc de un om care şi-a cumpărat casa de la stat, a fost dat afară de către fiul său şi şi-a pierdut calitatea de propietar cu „ajutorul” celor care au judecat în cel mai nedrept şi părtinitor mod cu putinţă! 

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro