“Trăim într-o ipocrizie colectivă. Cum să ai  miniştri de înaltă calitate dacă îi plăteşti cu extrem de puţini bani?” Întrebarea retorică îi aparţine lui Lucian Croitoru, pe care anul trecut preşedintele Băsescu îl nominalizase ca premier. Nedumerirea acestuia reflectă extrem de bine modul secvenţial de gândire al celor din prim-planul puterii. În locul domnului Croitoru mi-aş fi făcut griji nu numai pentru miniştri. Cum să ai profesionişti de bună calitate, în oricare sector, dacă îi plăteşti cu extrem de puţini bani?!Nu îmi fac griji pentru miniştri. Şi nici pentru alţi demnitari, pentru înalţii funcţionari publici. Circula la un moment dat un banc despre vameşi, care poate fi adaptat şi la protipendada politică a naţiunii. Se spune că la ziua de naştere a unuia vameş colegii se gândeau ce cadou să îi facă. Unul a propus o maşină de lux. – E prea puţin, au replicat ceilalţi. Altul a propus un apartament. – E prea puţin, au comentat colegii. La care al treilea vine cu altă idee: să îl lase o zi singur pe tură... – E mult prea mult, au exclamat cu toţii, la unison. Aşa e şi cu politicienii din înalte funcţii administrative. Nu trebuie să le poarte nimeni de grijă. Se descurcă. Nu ajunge niciul pe funcţie pe criterii de competenţă, nu dă concurs pe post. Nu rezultatele îl recomandă, nici experienţa anterioară, ci carnetul de partid. Sunt plantaţi acolo cu ordine clare. (Demnitarul român, deşi are 1000 de euro venit lunar, îşi pemite maşină de 70.000 de euro, pentru soţie poşete de 30 000 de euro, vacanţe exotice lungi şi dese, o duzină de case, iar ANI nu se autosesizează. Concluzia este că demnitarii ştiu de la început că urmăresc o funcţie pentru a frauda statul român,altfel decât prin salariu.) Nu ştie asta domnul Croitoru? Nu vede cum sporesc şi se îngraşă deodată conturile celor ajunşi la putere?!Dar ce se întâmplă cu acei profesionişti care nu intră în calculele şi grijile domnului Croitoru? Cu cei pentru care salariul înseamnă venitul lunar şi asupra cărora Guvernul Boc tocmai a repurtat o răsunătoare victorie? În concepţia opiniei publice, funcţionarul public, “amploaiatul” statului, trebuie să fie tânăr sau măcar energic şi oricând săritor, dar să aibă şi experienţă, să ştie carte, calculator şi limbi străine, dar să se mulţumească cu un salariu mic. Un soi de “şi deşteaptă, şi frumoasă, şi devreme acasă”. Ar fi bine să ne iasă din cap, pentru următoarea perioadă, acest portret-robot... Este greu de crezut că oamenii aceştia nu se vor preface că muncesc, în condiţiile în care statul doar se preface că îi plăteşte. Sistemul bugetar, care ar trebui să contribuie decisiv la ieşirea din criza morală şi financiară a României, nu va performa, pentru că pur şi simplu nu va mai avea interesul să performeze. Trebuie să fie foarte clar: nu şefii foarte bine plătiţi chiar şi în condiţiile austerităţii bugetare şi a reducerii salariale dau dimensiunea calităţii sistemului bugetar, ci acea masă de oameni penalizaţi cu reducerea la trei sferturi a remuneraţiei. Să nu mire pe nimeni că în noile condiţii statul va funcţiona cu cel puţin 25% mai prost... Parafrazându-l pe Lucian Croitoru: cum să ai funcţionari, angajaţi de înaltă calitate, dacă îi plăteşti cu extrem de puţini bani? Care mai este valoarea calificării profesionale?! Aşa cred că trebuia pusă problema, la modul corect. Să nu plângem de mila demnitarilor descurcăreţi, care trăiesc bine în orice condiţii, ci de mila statului lăsat pe mâna unei mase de funcţionari frustraţi, supăraţi, demotivaţi. 

Sursa: Observator.info