Cei care sperau că întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute, de la Snagov, le va aduce satisfacţia unei schimbări necesare în Executiv s-au dovedit a fi, încă o dată, naivi incurabili. Cei care credeau că dezbaterile vor genera soluţii pentru ameliorarea situaţiei românilor, care credeau că se vor discuta aspecte legate de buna guvernare şi de perspectivele acelor nenorociţi handicapaţi de către guvern prin reducerea salariilor şi pensiilor, sunt deja la limita dintre naivitate şi prostie. Nu ne-au învăţat pe noi, de-a lungul timpului, politicienii, că sunt preocupaţi aproape exclusiv de propria lor situaţie şi mai deloc de cea a oamenilor simpli?! Amânarea remanierii guvernamentale până în toamnă este cel mai sever vot de blam acordat de către PDL şi liderii săi susţinătorilor necondiţionat ai partidului de guvernământ. După măsurile de austeritate fără precedent, după ciuntirea salariilor şi pensiilor, după anunţarea iminenţei creşterii taxelor şi impozitelor şi a începerii concedierilor din sectorul bugetar, remanierea ar fi fost nu o reparaţie morală, ci un gest necesar. Cabinetul Boc, de care se leagă catastrofa socială a României de azi, ar fi trebuit să deconteze măcar parţial eşecul guvernării sale, cu atât mai mult cu cât a trecut la mustaţă şi de moţiunea de cenzură. Ar fi fost nevoie de remaniere, pentru că mesajul pe care PDL îl transmite acum alegătorilor săi este că s-au făcut greşeli, că oamenii trebuie să plătească, dar că politicienii se plasează deasupra curbei de sacrificiu şi, ca de obicei, scapă de răspundere. Fărâma de credibilitate a guvernului suferă încă o lovitură. Miniştrii blamaţi sunt păstraţi pe funcţii, din considerente care scapă tuturor, probabil până şi lor. Cred că înaintea întâlnirii de la Snagov unii dintre ei începuseră deja să îşi grupeze în cutii efectele din cabinete, să nu îi prindă demiterea nepregătiţi. Faptul că au scăpat de restructurare, că au fost amânaţi pentru luna septembrie, este o surpriză la fel de mare şi pentru ei ca pentru opinia publică ce constată că atunci când este vorba despre austeritate, privaţiuni, plata datoriilor şi strânsul curelei, politicianul rămâne un răsfăţat iar omul simplu decontează. Situaţia se aseamănă cu cea descrisă în „Prinţ şi cerşetor”, de Mark Twain, când dascălul sever îl ocăra şi îl pedepsea pe colegul de clasă al prinţului inclusiv pentru răutăţile şi greşelile „osului domnesc”; când prinţul făcea o boacănă, colegul său încasa o palmă de la profesorul care nu îşi permitea să aplice succesorului tronului o corecţie fizică, în schimb se defula pe celălalt copil... Aşa se întâmplă acum la noi: când prinţişorii din PDL calcă în străchini, poporul este plesnit de-i sar ochii din cap de durere. Cel care s-a opus remanierii a fost chiar preşedintele Traian Băsescu. Acelaşi care anunţase măsurile de austeritate la care sunt expuşi românii simpli. Acelaşi care explica faptul că e nevoie de solidaritate şi de competenţă, de măsuri urgente. Încă o dată, Traian Băsescu nu s-a referit, iată, la clientela PDL, la conducerea partidului, la oamenii săi de nădejde. Dânşii au cont nelimitat. Fac ce vor, în orice condiţii, indiferent de consecinţe. Interesant, Băsescu a mai spus că trei persoane marcante din partid ar trebui să dubleze actuala conducere, pentru a se face distincţie între formaţiunea democrat-liberală, liderul acesteia şi Guvern. În opinia şefului statului, aceste trei persoane nu trebuie să fie nici parlamentari, nici membri ai Guvernului şi nici să nu fie şefi în administraţia locală. Poziţia aceasta a lui Traian Băsescu este cu atât mai interesantă cu cât, se bine ştie, preşedintele este apolitic. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie: echidistant, acelaşi pentru toţi românii, pentru toate partidele, şi nu ideolog, secretar cu propaganda şi cu organizarea pentru o grupare sau alta. Dar preşedintele nostru debordează în energie, pe care o canalizează în parte înspre PDL. Dacă ar folosi-o mai degrabă pentru binele românilor şi nu al partidului, poate că situaţia ţării ar fi fost acum alta. Poate că mai mulţi români ar fi trăit puţin mai bine, şi nu – aşa cum se întâmplă sub regimul PDL – mai puţini români trăiau foarte bine. Pentru asta era însă nevoie de voinţa preşedintelui, de voinţă politică şi de acea solidaritate care i se pretinde cetăţeanului simplu dar care, pentru liderii politici, este subiect de glumă a cărei actori sunt proştii de români care sunt uşor de tras pe sfoară...

Sursa: Observator.info