Ai chef de un tablou viu şi de inimă albastră? Vino pe strada Tarafului, „noua” stradă a Tarafului, noul cartier colorat cu pirande, puradei şi gabori (mai mult sau mai puţin, după cum sunt puşi sau luaţi în/ din libertate); de la ţigani săraci şi puturoşi, familii numeroase – în creştere anuală, la baştani cu buzunarul umflat peste noapte, bulibaşe ale noilor blocuri încă nedezmeticite de starea civic(l)ă a locatarilor mai ieri scăpaţi din colibe şi ţevi, azi, proprietari de chei de apartamente sociale frumoase. Spaţiul dintre blocuri e în curs de amenajare; gropi, săpături, pământuri hurducate, guri de canal, spini şi mărăcini, animale la păscut – cai, gâşte şi găini, ba chiar şi o vacă/oaie, două. Sute şi sute de oameni. Toţi se cunosc între ei, neamuri fiind mai de aproape sau mai de departe – toţi purtând însă acelaşi sânge şi destin. A fost o bătălie soră cu moartea pentru cheia unei locuinţe sociale. Primele 50 de familii au câştigat. Cu greu, cu efort şi multe alte – dar au strâns satisfăcuţi cheile în mână, cărându-şi boarfele colorate din cocioabe şi dedesubturi de lume civilizată în blocuri. Cei cu familie mică stau jos, la parter, şi, pe măsură ce creşte numărul de membri - la etaj şi mansardă. Au şi AF-uri ce merg pe bază de conturi sociale. Animalele mari stau legate de uşa blocului sau sub casa scărilor. „Unde frastu’ să-l pun, no?! - se enervează rromu’. Că doară am dat bani pe el şi el ne ţine casa!” Rromii socializează cu lumea încă din burta mamei! – aşa mi-a spus un ţigan tânăr de prin zonă. „Ştim noi ce ne aşteaptă, n-avea frică! Asta-i soarta noastră de ţigani! Lasă că nu suntem mai răi decât alţii sau ca guvernu’ ăsta, doamna mea!”    Duminică seara a căzut calul unuia într-o gură de canal. A păscut printre mormanele de pământ galben-ocru, acolo unde a găsit smocuri de iarbă uscată, înmulţită printre spini. Seara s-a lăsat încet pe cerul roşu obosit de căldură, transpirând în sudoarea pieilor brune, de la mic la mare. Sute de ţigani au năvălit curioşi spre gura de canal în care a căzut calul ţiganului cel solid şi cu gât gros. Calul ardenez necheza nervos înlăuntrul canalului îngust şi betonat. S-a cerut ajutorul ISUJ - al pompierilor profesionişti specializaţi pentru situaţii de urgenţă. În 30 de minute calul a fost scos. Noi am lăsat maşina pe aleea dintre două case familiale, „surori” cu noile blocuri sociale - am luat tot ce era de valoare - la indicaţia unui rrom-social. Am intrat în iureşul urlător şi brun, cu ochi lucioşi şi dinţi sclipitori, am strâns genţile pe lângă noi şi am mângâiat capete cârlionţate de ţigănuşi ochioşi.   

Sursa: Observator.info