Un spaţiu exotic şi rrom-anes(c) – strada Tarafului. Până şi mutarea cazurilor sociale s-a făcut cu taraf şi lăutari de prin partea locului – aşa, ca la botez de casă nouă... Vrei să ajungi aici, ia autobuzul de lângă Piaţa Romană care te duce până la gara Aradul Nou. Jos. De-aici, o iei pe lângă lângă liniile ferate şi apoi chiar treci peste ele. Nu ştiu cât e de normal să faci chestia – să calci peste linii de cale ferată – tu, om bătrân sau copil, orice ai fi. Cum se poate ca atâţia oameni să nu poată intra pe strada lor decât dacă trec proba CFR?! Dom’le am văzut cum e: te uiţi dacă vine trenul, nu vezi nimic şi deodată te trezeşti cu el în coaste. Pe bune, eu tocmai voiam să fac poză unei pisici drăguţe (alb-negru) care semăna la bot cu hitler – când iată că văd fantoma feroasă năpustindu-se pe linii. Abia am mai apucat să sperii felina care a luat-o la fugă – pe unde dacă nu peste aceleaşi blestemate linii de cale ferată?    Dacă te ajută Dumnezeu să scapi cu bine de linii – stai să vezi cum e noaptea şi mai ales pe vreme de iarnă! – îţi târăşti paşii prin hăţişurile care însoţesc calea ferată de partea cealaltă. Dai de câini , gropi şi praf – aşa se intră pe strada Clopotului. N-am mai văzut atâta colb din copilăria lui Creangă – din cărţi, adică. Şi mai mergi tot prin praf şi gropane până când ţi se înalţă în faţa ochilor blocurile de pe Tarafului. Ajunge lumea acasă – obosită şi prăfuită. Aici, mai ales la blocul din mijloc - din cele trei sociale - am dat de lumea lui Goran Bregovici. Pe faţă, prin spate, pe sus şi pe jos. Ţigănuşi mari, mici, foarte mici – la parter, la etaj sau la mansardă. O imagine foarte ciudată, credeţi ce vreţi, veniţi şi vedeţi. Ţiganii m-au dibuit şi unul dintre ei s-a apropiat de mine şi a întrebat de unde sunt, de ce fac poze şi dacă am cerut acordul cuiva - că el e  preşedinte de bloc. Am zis de unde sunt - şi vestea s-a răspândit verbal-urlat către toate blocurile: „e de la Observatooor!”. Trebuia să păţesc oare ceva?! Nu cred. Le-am spus că parcă nu erau aşa de revoltaţi când am venit de i-am pozat cu calul în groapă şi s-au văzut pe video vestic etc. şi au apărut în ziar. Cârduri, ciorchine de ţigani răsfiraţi pe serpentinele blocului. Mulţi, mulţi copii. O imensă familie brună în care toţi ştiu totul despre toţi. În privinţa curăţeniei – e greu, foarte greu. Încă nu sunt obişnuiţi să arunce gunoiul la gunoi. Mâncarea ajunge în veceuri, iar rahatul de câine ţinut la etaj – în capul celui de dedesubt. Oră de linişte?! – ţi-ai găsit! Staţi că show-ul de-abia  a început. Locatarii se cunosc (cei mai mulţi) de la depunerea dosarelor. Acum sunt în fază de prietenie-ceartă şi frăţie. Maşina poliţiei e mai prezentă pe-aici decât autobuzul. Simt că ceea ce scriu va deveni un serial.

Sursa: Observator.info