Când un anumit fenomen se repetă aproape obsesiv, el tinde să fie asimilat realităţii. Tocmai ce am intrat în posesia unei noi poziţii oficiale, prin care ni se spune că sunt înregistrate întârzieri importante pe tronsonul de autostradă din jurul Aradului (şoseaua de centură), dar şi în lucrarea de reabilitare a drumului naţional Arad-Oradea, probabil cea mai proastă şosea de acest rang din ţară. Pe autostrada Arad-Timişoara situaţia se prezintă puţin mai bine, aflăm de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, constructorul mobilizând forţe sporite după muştruluiala aplicată de ministrul Radu Berceanu. Vorbind de întârzieri, putem să ne îndreptăm atenţia şi spre municipiu, unde lucrarea BERD I a înregistrat o întârziere de aproximativ jumătate de an, dacă ne referim strict la posibilitatea unei plimbări cu tramvaiul pe linia 1, de la Făt Frumos la Piaţa Romană. Judecând prin ochii unui nespecialist în construcţii şi/sau proceduri de achiziţii publice, la ce concluzie am putea ajunge? Sunt arădenii ghinionişti sau pur şi simplu „trăim în România...?”Consider că răspunsul de află în latura de „ trăim în România”, fiind format din mai multe elemente pe care le putem întrezări la o analiză mai atentă a declaraţiilor publice făcute de politicieni sau instituţii. În primul rând, analizând cazurile celor trei lucrări, vedem cum în momentul atribuirii unui contract, în România nu este sigur că acel contract va fi dus până la capăt în condiţii bune. Adică, autorităţile române contractează un serviciu, dar în continuare nu reuşesc să elaboreze o legislaţie care să le pună la adăpost de tertipurile utilizate de diferite consorţii internaţionale pentru a obţine o suplimentare de fonduri. Aici ne putem uita la modul în care „siturile arehologice” amână lucrările şi legitimează cererile de creştere a preţurilor din partea constructorilor, o problemă pe care autorităţile nu au reuşit să o rezolve nici acum, poate şi din cauza lipsei de colaborare. Pe urmă, nespecialiştii se pot întreba, legitim, de ce nu există o clauză fermă care să acopere o greşeală flagrantă a constructorilor, cum putem vedea în cazul drumului Arad-Oradea. Altfel cum se poate explica jocul psihologic dintre constructor, care cere mai mulţi bani motivându-şi cine ştie cum greşeala, şi minister – care nu doreşte să cedeze teren şi să plătească mai mult. Între timp, drumul suferă doar reabilitări punctuale, lucrându-se vizibil doar la unele podeţe.Ar mai fi o latură a problemei, poate neglijată până acum. Este vorba de responsabilitatea civică (în cele din urmă) a constructorilor şi, eventual, a fiecărui muncitor în parte. Semnatarii unui contract ar trebui să se considere din start, unul pe celălalt, de bună credinţă. Iată însă că se întâmplă lucruri ciudate, întârzieri care derivă parcă din... lipsa voinţei de a lucra corect. Cum altfel ne putem explica faptul că au fost detaşate mai multe utiliaje doar după o ameninţare a ministrului Radu Berceanu, sau că Direcţia-Sanitar Veterinară nu a fost încă mutată, deşi au fost prinşi bani pentru acest lucru? În definitiv, consider că este discutabilă măsura în care ministrul sau primarul sunt responsabili direct de faptul că în drum a apărut o groapă la câteva săptămâni după ce a fost reabilitat de o firmă care a câştigat o licitaţie. Reamintesc faptul că după primele critici ale ministrului Berceanu la adresa constructorilor autostrăzii, Observator Arădean a încercat să obţină un răspuns din partea acestora, rezultatele fiind doar nişte amânări. În fine, ceea ce rămâne este că arădenii sunt nevoiţi să accepte tot felul de întârzieri ale proiectelor, din diferite motive. Partea plină a paharului ar fi că, totuşi, autostrada Arad-Timişoara ar putea fi prima terminată, în România post-comunistă, care să lege efectiv un punct A de un punct B (adică două oraşe importante, nu comune de tipul Gilău), fiind la concurenţă cu „Autostrada soarelui”, din care a mai rămas de executat tronsonul Cernavodă-Constanţa.

Sursa: Observator.info