Stire

Peste 8.000 de angajaţi CFR ar putea fi disponibilizaţi pentru reducerea cheltuililor

24.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Peste 8.000 de angajaţi din cadrul CFR ar putea fi disponibilizaţi iar sporurile şi primele ar putea şi anulate. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile propuse de Ministerul Transporturilot pentru reducerea cheltuielilor.
Sindicaliştii CFR s-au întâlnit ieri cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu care le-a prezentat măsurile pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor. După patru ore de dialog sindicaliştii au spus că vor studia setul de măsuri propus de minister apoi se vor reîntâlni cu ministrul.Conform strategiei, cei mai mulţi disponibilizaţi se pare că vor fi la CFR Marfă şi apoi la CFR Călători. Liderii de sindicat au spus că salariaţii căilor ferate au prime de Paşte şi Crăciun, în valoare de 570 lei, şi una de vacanţă în valoare de 1.000 lei.Mai mult, aceştia au spus că dacă nu se va ajunge la un consens până la finele săptămânii vor prezenta calendarul protestelor care dacă va fi cazul va cuprinde şi greva generală.„Vom lupta pentru fiecare loc de muncă deoarece acesta a ajuns să fie mai preţios decât aurul. vom fi convocaţi la Bucureşti pentru a stabili principalele căi de atac pe care le vom urma. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre”, ne-a spus Florin Matei, liderul Uniunii Sindicale Mişcare - Comercial, filiala Arad. (S.R.)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro