O viziune a schimbat total viaţa unui tânăr, pasionat de paraşutism şi alte lucruri specifice vârstei: momentul în care, aflat în genunchi, l-a văzut pe Iisus pe cruce a fost unul decisiv, iar Angheluţă Gheorghe, pastorul de astăzi, şi-a dat seama că drumul său în viaţă este cu totul altul. „Eram un tânăr mai romantic, îmi plăcea să aud ceva bun... aveam părul mai lung... dar la o rugăciune în genunchi am avut o viziune cu o cruce şi un Om răstignit - atunci mi-am dat seama că pe calea mea (aviaţie, actorie) nu e bine” povesteşte Angheluţă Gheorghe, despre începuturile sale în credinţă. Avea în jur de 30 de ani şi de atunci şi până astăzi este pastor şi nu a regretat niciun moment schimbarea radicală din viaţa sa.  „Diplomele au rămas obiecte de muzeu, mărturii pe unde am trecut”Pastorul arădean a avut o viaţă plină, ca orice tânăr. Cine îl vede astăzi găseşte în el un om calm, care predică cuvântul Domnului şi încearcă să-şi ajute semenii. „Am avut dragoste de cuvânt, iar un pastor bătrân mi-a îndrumat paşii. Astăzi, vin la mine oameni din întreaga lume, din Scoţia, Irlanda, SUA etc.” mai spune Angheluţă Gheorghe, fericit că i-a ajutat pe mulţi să iasă din impas. Dar nu a fost dintotdeauna aşa, viaţa purtându-l prin diverse locuri, mânat mereu de pasiunea de a zbura: „Din copilărie s-a născut dorinţa de a zbura. Eram copil, mă urcam în pomi şi imitam păsările şi mă gândeam de ce ele pot zbura şi eu nu” mărturiseşte arădeanul. Avea doar şapte ani pe atunci, dar dorinţa de a zbura nu l-a părăsit niciodată, astfel că în jurul vârstei de 19 ani a mers la Popeşti-Leordeni la paraşutism. Apoi a fost în Gorj, comuna Preajba, la planorism. „Prima dată am lucrat ca fierar la Feldioara, apoi am lucrat la CFR la coletărie, dar în gând era zborul, aşa că, împreună cu nişte colegi, ne-am propus să mergem la Bucureşti la aviaţie”, povesteşte arădeanul. Astfel a ajuns la Popeşti-Leordeni la paraşutism, de unde a plecat cu diplomă, amintiri frumoase, dar şi incidente care ar fi putut însemna sfârşitul: „Este o experienţă deosebită, iar senzaţia nu se poate descrie în cuvinte, simţi doar golul” spune arădeanul despre saltul din avion, iar dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să ai un simţ „la secundă”. Apoi a trecut la planorism. „E mult mai plăcut decât să sari cu paraşuta. E şi mai sigur, cel puţin aşa spuneau cei mai experimentaţi”, mai adaugă arădeanul. 
După moartea celor dragi s-a simţit ca pasărea singuratică Angheluţă Gheorghe s-a născut pe malul Prutului, în comuna Prisăcani, sat Moreni. Are de acolo amintiri frumoase, dar cele triste îi umplu ochii de lacrimi şi la peste 70 de ani distanţă. A prins foametea, iar familia s-a văzut nevoită să plece. Aşa au ajuns în zona Aradului, de care se simte puternic legat: „În ‘46 era foamete mare. La 6-7 ani plângeam de foame, iar mama săraca ne făcea ce putea. Aveam lângă noi o vecină mai înstărită care o tot întreba de ce plângem, iar ea îi spunea că „aşa plâng copiii”, fără să-i spună adevăratul motiv”, povesteşte pastorul cu lacrimi în ochi. Tatăl s-a angajat la Zimand, pe câmpia Feldioara, la agricultură, apoi şi-a adus aici toată familia. „După moartea celor dragi m-am simţit ca pasărea singuratică... dacă unei păsări îi este greu singură, darămite unui om” spune cu voce tristă arădeanul. De când a devenit pastor, a înţeles şi a privit altfel viaţa. A renunţat la visul de a zbura şi la actorie, şi s-a dedicat în totalitate cuvântului: „În seara aceea am primit o putere mare, iar gândurile s-au schimbat în totalitate. Totul e o peripeţie (n. red. viaţa omului), ca o barcă pe valuri”, încheie pastorul arădean. 

Sursa: Observator.info