Sport

?Lacatul? lui Lacatus

06.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Enervant şi obsedant acest „0“ din rubrica goluri marcate de UTA în această primăvară. Asta în timp ce ni se repetă pe un ton părintesc şi liniştitor „că nu sunt motive de îngrijorare…“ Ba eu zic că totuşi sunt, pentru că la urma urmei fotbalul adevărat e cel pe goluri, dracu’ să-l ia de „catenaccio“, lumea vine la stadion, indiferent că e vorba de Barcelona sau Şomoşcheş,  să vadă spectacol şi goluri.
E clar că UTA e la ora actuală o echipă de luptă, dârzenia şi ambiţia fiind reperele ei. Marius Lăcătuş îi agreează pe cei „în salopete“ mai mult decât pe cei în „costum“, dar cei din ultima categorie se găsesc al dracului de greu, ei fiind capabili să facă diferenţa. Deocamdată la UTA, omul providenţial, omul cu golul, încă nu se arată. Edson, mai are se pare nevoie de timp pentru a se adapta, Dănălache e încă departe de ceea ce se aşteaptă de la el, cei din tribune pierzându-şi deja răbdarea, Stojanovici trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică, Apostu pare ocolit de ceea ce se numeşte „şansă“, iar Simion traversează din nou o perioadă mai puţin fastă.
Tot Marius Lăcătuş declara că atacul trebuie sprijinit mult mai mult de cei din linia mediană, dar pentru asta ai nevoie de mijlocaşi cu profil ofensiv. Iar în afară de Hidişan, ceilalţi sunt de meserie „distrugători“, chiar dacă încearcă clasica „venire din linia a doua“.
E clar, „lacătul“ din faţa porţii gândit de cei de pe banca tehnică funcţionează iar „Bătrâna Doamnă“ va lua greu gol, sistemul defensiv apropiindu-se de ceea ce îşi doresc toţi cei care au tangenţă cu culorile alb-roşii. Un lucru bun, dar orice apărare care merge şnur un meci întreg poate avea o sincopă, care şi în cazul UTA-ei se poate dovedi fatală. Singura salvare? Să vină golurile!

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Fanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro