Extern

Green Report: Aproape 500 de milioane de animale au murit în incendiile din Australia

03.01.2020 ⋅ 0 comentarii

Aproximativ 480 de milioane de animale ar fi murit în incendiile de  vegetație care au cuprins coasta de sud-est a Australiei, inclusiv aproape o treime din populația de urși koala din principalul habitat din New South Wales.

Universitatea din Sydney estimează că aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au fost ucise, direct sau indirect, de incendiile devastatoare care au început în septembrie 2019, potrivit The Times.

Aproape 8.000 de koala au pierit în incendiile din New South Wales. Regiunea, care se află la aproximativ 380 de kilometri la nord de Sydney, găzduiește cel mai mare număr de urși koala din Australia, cu o populație de până la 28.000.

Când koala sunt prinşi în mijlocul flăcărilor, urcă în vârful unui copac şi se încolăcesc. Dacă focul trece repede şi doar le arde uşor blana, ei sunt în siguranţă, iar blana le va creşte înapoi. Însă, în cazul în care focul persistă, koala nu au nicio şansă, au apreciat experții.

Incendiile de vegetaţie au distrus până acum peste cinci milioane de hectare, din care 4 milioane de hectare numai în New South Wales (NSW). Din păcate, condiţiile favorabile duc la apariţia de noi focare aproape în fiecare zi. Miercuri, erau încă peste 100 de focare de incendii active în statul NSW, iar mii de pompieri luptă cu flăcările.

Ministrul federal al Mediului, Sussan Ley, a declarat pentru ABC că ar fi murit “până la 30% din populația de koala din regiunea respectivă, deoarece aproximativ 30% din habitatul lor a fost distrus”.

„Vom ști mai multe când incendiile se vor calma și se va putea face o evaluare adecvată”, a adăugat ea.

Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai populate habitate de koala din Australia, regiunea de pe coasta de nord a găzduiește, de asemenea, unul dintre principale spitale pentru koala din țără. La Spitalul Port Macquarie Koala angajații au tratat 72 de animale care au suferit arsuri în ziua de Crăciun.

De asemenea, angajații de la micuța grădină Zoo din Mogo au reușit să salveze cele 200 de animale care locuiesc acolo. Majoritatea au fost adăpostite la zoo, însă maimuțele, urșii panda și chiar un tigru au fost mutați temporar în casa directorului grădinii.

Marți a fost emis un ordin de evacuare pentru zona New South Wales, unde se află grădina zoologică, dar personalul a decis să rămână acolo pentru a-și proteja animalele.

Directorul grădinii Zoo, Chad Staples, a declarat că situația a fost „apocaliptică” și că „s-a simțit ca Armageddon”.

El a spus că animalele au supraviețuit doar pentru că a existat un plan precis: în primul rând, angajații grădinii zoologice au mutat tot ce este inflamabil din zonă și apoi s-au îndreptat către animalele.

Cele mai mari dintre acestea, precum leii, tigrii și urangutanii au fost mutați în incinte de noapte securizate pentru a le păstra în siguranță și calme, dar cele mai mici au avut nevoie de adăpost suplimentar.

Așa că directorul Staples a decis să le ducă pur și simplu în propria casă.

„În momentul de față, în casa mea, există animale de toate felurile în toate came... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
melthdesign.ro/