Stire

La Arad s-a realizat prima recoltare de plasmă prin procedeul de plasmafereză

11.05.2020 ⋅ 0 comentarii

Cetatea Voluntarilor a pus, astăzi, la dispoziția Centrului de Transfuzii, primele kituri de plasmafereză din județ. Astfel, în această dimineaţă la Centrul de Transfuzie Sanguină a început recoltarea de sânge prin plasmafereză. Donatorul a fost un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad care a trecut prin această boală și s-a oferit voluntar pentru a salva viața semenilor săi.

                                    

„Procedura s-a dovedit un real succes. Săptămâna trecută am recoltat plasmă, prin procedeul normal, de la patru persoane, vindecate de COVID-19. Astăzi, după sosirea kit-urilor, avem primul donator de la care colegii mei au recoltat plasma prin procedura de plasmafereză”, susține dr. Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.

Recoltarea de plasmă de la pacienții care au fost diagnosticați cu COVID-19 prin testarea RT -PCR și vindecați în urma efectuării testelor RT-PCR II și III, are ca scop încercarea de salvare a bolnavilor internați, în stare gravă, pe secțiile de terapie intensivă.  

Persoanele care doresc să doneze plasmă trebuie să contacteze Centrul de Transfuzie Sanguină Arad la numărul de telefon 0357/80.91.12 sau pe adresa de e-mail: plasmactsarad@gmail.com

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro