Stire

FOCAR de Covid, în Gorj. Zeci de copii, depistați cu coronavirus, după tabără

10.08.2020 ⋅ 0 comentarii


Aproape 100 de copii sunt în izolare după ce s-au întors din tabere. Unii dintre ei au fost deja testați pozitiv cu COVID-19. Autoritățile au declanșat și o anchetă epidemiologică. Alături de ei sunt şi câteva cadre didactice care i-au însoţit.

La Gorj, este în desfăşurare o amplă anchetă epidemiologică, pentru a dispune carantinarea tuturor contacţilor. Este vorba despre două grupuri de copii din judeţul Gorj, cu vârste de până la 14 ani.

Grupuri de elevi care au ales să plece în taberele şcolare, deşi organizatorii anulaseră aceste evenimente.  Astfel, un grup de 47 de elevi a plecat, cu tot cu profesori, pe litoralul românesc. Au decis să meargă cu trenul. Celălat grup, format din 50 de copii, a plecat cu un autocar la Braşov, la Cheile Grădiştei.

La întoarcere, doi copii s-au simţit rău, iar părinţii au decis să-i testeze la laboratoare private, scrie realitateadegorj.net. Practic, în ambele tabere de copii, testele au ieşit pozitive. Anchetele epidemiologice, pentru că vorbim de două anchete, au început sâmbătă seara, când s-a aflat de copiii infectaţi. Peste 100 de persoane vor fi carantinate la domiciliu, pentru că în afara copiiilor, care sunt aproape 100, vor fi izolaţi şi părinţii acestora.

O anchetă a stabilit, până acum, că unul dintre părinţii unui copil ieşise pozitiv când fiul lui se afla deja în tabără la mare. La întoarcere, au apărut simptome şi la el, iar rezultatul testului este pozitiv.

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro