Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, şi Alstom Transport, parte a grupului francez Alstom, au contestat la CNSC licitaţia organizată de Metrorex pentru cumpărare a 51 trenuri noi pentru Magistrala 5, atribuită, potrivit mai multor surse din piaţă, companiei spaniole CAF.
Contestaţiile au fost depuse vineri...
Două microbuze au fost oprite în trafic, pe DN7, în zona localității Vladimirescu, iar polițiștii au făcut o captură impresionantă de produse de contrabandă.
Potrivit Biroului de presă al Poliției Județene Arad, la câteva ore după ce au intrat în țară dinspre Ungaria, microbuzele au fost oprite pentru verificări, iar...
Constructorii noului pod pietonal, care va face legătura între oraș și ștrand, par să se grăbească. Au început asamblarea elementelor centrale ale pasajului, astfel că cele două maluri ale Mureșului sunt, în sfârșit, legate.
Zilele trecute, a fost testat și sistemul de iluminat arhitectural, iar construcția ar urma să fie...
Evenimentul internaţional de construcţii şi instalaţii Confort Construct&Instal organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, în perioada 19 – 22 martie 2015, la EXPO Arad, a primit vizita a peste 3000 de vizitatori. Bilanţul expoziţiei este unul cu succes pentru organizatori şi participanţi, impresiile de după...
Deschiderea oficială a sezonului pentru cicliști are loc în 4 aprilie, la Pădurea Ceala. Evenimentul, aflat la a III-a ediție, va fi o sarbatoare dedicata pasionaților de pedalat, dar și sosirii primăverii.
Organizatorii au pregătit o serie de concursuri pentru adulți și copii, dar și spectacole artistice.
Iată programul zilei...
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 380 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 97.000 de lei.
Dintre acestea, 210 au fost...
King of the Hill Hard Enduro are un nou format în 2015, unic în lume, îmbinând 3 tipuri de cursă într-una singură: Prolog în stil SuperEnduro în Comuna Ghioroc; clasica zi de Hard Enduro pentru ziua 2, iar în ultima zi piloţii vor avea de parcurs un traseu tip circuit...
Arădeanul Sorin Trăistaru este prezent la startul noului sezon al Mondialului de Supermoto. Trăistaru va concura pe un KTM 450 în clasa S1, prima rundă având loc în Spania, la Jerez. În altă ordine de idei, Campionatul Naţional şi Est-European va debuta în perioada 9-10 mai, cu o primă etapă...
Unii arădeni câștigă salarii uriașe, chiar dacă nu au funcții în instituții publice sau în companii.
În județul nostru, unde în 2014 salariul mediu era de 1.528 de lei, una dintre cele mai bine plătite meserii este cea de tractorist, pentru că de câțiva ani aceasta nu mai presupune doar...
Rezultate bune obţinute de secţia de gimnastică ritmică a CSM Arad în competiţii internaţionale. Pe de o part, Sonia Ichim s-a clasat pe locul 7 la individual compus, în competiţia „Pas de Calais”, din Franţa,una la care au luat parte sportive din 15 ţări.
De asemenea, la Novi Sad, delegaţia...
Companiile de utilități ne-au obișnuit să facă lucru de mântuială în oraș, mai ales când trebuie să repare ce au stricat.
După criticile primarului Gheorghe Falcă la adresa Companiei de Apă, pentru felul în care arată mai multe străzi după ce au fost sparte pentru diverse lucrări, e timpul să...
Vizitator neobișnuit în Pădurea Ceala, pe Lacul Măltăreț. De câteva zile, o lebădă albă s-a stabilit pe luciul apei, devenind atracția principală a vizitatorilor.
Grațioasa pasăre se bucură de atenția arădenilor, care o hrănesc de la mal și o fotografiază.
În România trăiesc patru specii de lebede, însă numărul de...
Sute de elevi din Arad, dar și muncitori, nu au cu ce să ajungă la școală sau la locurile de muncă după desființarea curselor Regiotrans.
Într-un comunicat de presă remis, luni, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu, se arată că au fost primite sesizări din tot județul...
Un grup de 10 elevi, din clasa a XI-a F, de la Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări “Caius Iacob” Arad Arad, însoţiţi de coordonatorul de proiect, doamna profesor Deac Lucica, au participat la un stagiu de pregătire practică, de 3 săptămâni (24.02.2015 – 17.03.2015), la Centrul de formare profesională...
Guccifer, hackerul român care a devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail ale mai multor persoane publice din România şi politicieni de talie internaţională, îşi ispăşeşte în prezent o condamnare de şapte ani în închisoarea din Arad. Într-un interviu acordat în exclusivitate Gândul, Guccifer povesteşte cum a reuşit...
Se lucrează intens, în ultimele săptămâni, la amenajarea pistelor de biciclete pe principalele artere ale orașului. Pe strada Bodrogului, pista mai așteată doar asfaltul, însă pasionații de pedalat o folosesc deja în drumul lor spre Pădurea Ceala.
Surpriza neplăcută este că, în apropiere de adăpostul de câini al municipalității, pista...
Haos rutier pe strada Pădurii, în fiecare duminică, când mii de arădeni merg la Piața Obor.
Pentru că nu sunt suficiente locuri de parcare în zonă, șoferii au ajuns să încalce grosolan regulile și își lasă mașinile în mijlocul drumului, chiar pe linia continuă, cele două sensuri de circulație fiind...
Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a găzduit, în data de 17.03.2015, conferința cu tema „Guvernanță, securitate și minorități în Europa”, susținută de cunoscutul cercetător în relații internaționale și studii de securitate, prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității „Babeș Bolyai”...
Deputatul PNL Arad Eusebiu Pistru „îşi exprimă regretul” că a avut dreptate atunci când a afirmat că masterplanul pe transporturi al ministrului Ioan Rus este „de domeniul SF”, fără şanse de a fi aprobat de către Comisia Europeană.
„După ce am participat la expunerea de hărţi colorate şi planuri de...
Anchetatorii nu au reușit să dea de urmele celor care, în urmă cu mai bine de o lună, au vandalizat Statuia Libertății, din Parcul Reconcilierii, incident care a determinat Guvernul Ungariei să aibă o reacție dură.
Surse din rândul anchetatorilor spun că imaginile surprinse în 14 februarie nu au fost...