Vezi toate știrile
Știri Arad | Local
Local Doi sexagenari din Arad au fost prinşi la furat
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică cercetează două persoane care au fost prinse în flagrant ieri, în timp ce furau dintr-un magazin, respectiv dintr-un bar, de pe raza municipiului.

D. Tunde de 62 ani, din Arad, a fost depistată în timp ce a trecut pe la casa de marcat fără...

14.03.2014

Local Noua Dreaptă va protesta s?mbătă, la Arad, ?nainte de manifestările organizate de 15 Martie
Organizaţia Noua Dreaptă a obţinut autorizaţie pentru a protesta, sâmbătă, în centrul Aradului, înainte de manifestările organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni în Parcul Reconcilierii, unde protestatarii nu au voie să ajungă, conform autorizaţiei,

Preşedintele Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a solicitat şi...

13.03.2014

drmax.ro/
Local Bursa specială de la Pecica a fost o reuşită, ?n opinia organizatorilor
Începând din această lună, şomerii neînregistraţi din Arad sunt luaţi numărat. Toate acestea în cadrul proiectului „Cercetarea şi prognozarea pieţei muncii din vestul României. Evidenţierea şomajului neînregistrat din judeţul Arad” – proiect printre beneficiarii căruia se numără şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad. Astfel, începând cu luna...

13.03.2014

Local Arădenii nu se mai ?nghesuie pentru obţinerea permisului auto
 Numărul celor care doresc să-şi dobândească în această perioadă permisul de conducere  a scăzut simţitor. Nici aglomeraţia de la serviciul de eliberări permise nu mai este ce a fost, dat fiind că timpul petrecut pentru înscriere nu  depăşeşte jumătate de oră. Cert este că, lipsa banilor şi situaţia economică instabilă...

13.03.2014

Local Circulaţie blocată ?n Arad şi mii de euro pagubă ?n urma neglijenţei firmei care pune rulourile de gazon
Cartierul Aurel Vlaicu a fost aproape paralizat de marţi seara şi până miercuri la amiază. Asta din cauza unei conducte sparte de muncitorii de la firma care pune rulourile de gazon. Avaria ce părea la început una minoră s-a lăsat cu pagube serioase: mii de litri de apă risipită şi...

13.03.2014

Local Concert simfonic de excepţie, sub bagheta lui Ilarion Ionescu Galaţi
„Într-un program generos, în care totuși Simfonia a IV-a ceaikovschiană este gândită să fie punctul culminant al programului, ascultătorii pot reflecta asupra vieții zugrăvite de Ceaikovski, viața cu vicisitudinile și antinomiile ei, ce-i oferă compozitorului prilejul unor dezvoltări dramatice de mare tensiune afectivă, ce merg până la vehemența omului răzvrătit"...

13.03.2014

Local Piaţa centrală din oraşul Pecica a fost plină ieri de comercianţi şi cumpărători
Aglomeraţie mare ieri în centrul oraşului Pecica. Nu este vorba despre vreo demonstraţie sau un miting, ci de o zi de piaţă. De la fructe şi legume până la ouă şi chiar slănină de porc toate au fost pe placul cumpărătorilor. Nu mai este un secret pentru nimeni din Pecica...

13.03.2014

Local Ţigări de contrabandă, găsite de poliţişti, ?ntr-o autoutilitară
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Arad şi Biroului Rutier au oprit în trafic o autoutilitară, condusă de un cetăţean maghiar, de 31 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat, în locaşuri special amenajate ale autovehiculului, 47.600 de ţigarete netimbrate.

,,Întreaga cantitate de ţigări şi suma de...

13.03.2014

Local Programul ?Sacul galben? a ?mplinit doi ani ?n municipiul Arad
Astăzi s-au împlinit doi ani de zile de la demararea programului „Sacul galben” în Arad. În acest timp s-au colectat şi prelucrat câteva mii de tone de deşeuri. Atât reprezentanţii firmei de salubritate cât şi populaţia se declară mulţumiţi de efectele programului. Acesta va continua şi în perioada următoare.

...

13.03.2014

Local Mickey si Minnie surprind copiii ?n Atrium Mall
Astazi, 13 Martie, celebrele personaje Disney vor veni la Atrium Mall într-un show interactiv timp de șase ore.

Începând cu ora 14:00 copii se vor putea bucura de work shop-uri de creație, pictură pe măști, face painting, planșe, dans și voie bună. Alături de Mickey și Minnie, cei mici...

13.03.2014

Local Cu barca, pe Calea Aurel Vlaicu
Dorel a lovit marți pe Ca­lea Aurel Vlaicu din Arad. De data aceasta mai mult sau mai puţin simpaticul muncitor a îmbrăcat una dintre salopetele firmei ca­re pune rulouri de gazon în­tre trotuarul şi carosabilul arterei menţionate. Şi a fă­cut ceea ce ştie el mai bine: a spart o conductă...

12.03.2014

Local Gunoaiele aruncate la ?nt?mplare, examenul de imaturitate al unor arădeni
Aradul este un oraş cu două fe­ţe: una europeană, care se hrăneşte din urbanismul austro-un­gar şi care aspirtă la titlul de capita­lă culturală europeană. Cealaltă faţă este însă cea balcanică, nepăsătoare la valorile civilizaţiei. Şi da­că mahalaua este o realitate a tu­turor oraşelor mari din lume, grav este atunci când...

12.03.2014

Local Copiii anului 2014 nu mai bat mingea dec?t ?n spaţiul virtual
Tot mai puţini copii bat mingea pe maidan. Ştrengarii secolului XXI preferă jocul şi socializarea din mediul virtual. Acest lu­cru are repercusiuni negative în dez­voltarea lor atât fizică, dar şi psihică. Nu puţine sunt cauzele care au dus la această situaţie, însă toate pot fi depăşite dacă cei mari îşi...

12.03.2014

Local Un nou val de viroze respiratorii şi pneumonii ?n Arad
Un nou val de viroze respiratorii în judeţul Arad. În numai două săptămâni peste 3400 de cazuri au fost înregistrate la Direcţia de Să­nă­tate Publică din Arad. Medicii ne mai avertizează că în această pe­ri­oa­dă pot apărea şi asteniile de primă­vară. Astfel, Di­rec­ţia de Sănă­ta­te Publică din Arad ne anunţă...

12.03.2014

Local Comisarul-şef Ioan Tamaş răm?ne la conducerea poliţiei arădene
Comisarul-şef de poliţie Ioan Tamaş a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, funcţie pe care a ocupat-o până în prezent ca şi in­terimar. Concursul a avut loc ieri la sediul Inspectoratului Ge­neral al Poliţiei Române.„În urma evaluării, comisarul-şef de poliţie Ioan Marcu Ta­maş...

12.03.2014

Local Minoră abandonată de părinţi, la o st?nă din Tauţ
A fost lăsată de părinţi în voia sorţii la doar 14 ani. Este po­vestea tristă a unei adolescente, faţă de care părinţii nu au demonstrat nici cel mai mic regret când au lăsat-o la o stâ­nă de oi din zona localităţii Târnova. Poliţiştii au fost cei ca­re au găsit-o pe...

12.03.2014

Local Un copil dintr-un centru de minori a ajuns la spital cu un m?ner de uşă ?nfipt ?n cot
Accident stupid intr-un centru de primire a minorilor din Arad. Un baietel de 12 ani a ajuns in stare grava la spital dupa ce, clanta de la o usa i-a strapuns bratul. Un copil de 13 ani aflat într-un centru de primire a minorilor din Arad a ajuns la spital,...

12.03.2014

Local Sute de locuri de muncă cu salarii de p?nă la 2700 de lei, neocupate ?n Arad. Află cine face angajări
O importanta companie nationala vrea sa angajeze sudori si lacatusi la fabrica din Arad, pentru a face fata productiei programate in 2014, insa nu gaseste suficienta forta de munca.  Producatorul de vagoane de marfa Astra Rail Industries a angajat, de la inceputul anului, 350 de oameni in Arad, dar mai...

12.03.2014

Local Expoziţie de manuscrise vechi şi noi
Ce valoare are un manuscris și mai ales ce valoare are în zilele noas­tre? La o astfel de întrebare veţi găsi răspunsuri la deschide­rea expoziţiei de manuscrise vechi și noi, de astăzi, ora 17.00, în cadrul Bibliotecii Judeţene A. D. Xeno­pol.

 „Cunoașterea umană depinde de etapele în care ea...

11.03.2014

Local Concurs de poezie pentru copii
Palatul Copiilor Arad (PCA) organizează, în perioada 17 februarie-21 martie, prima ediţie a Concursului Judeţean "Micul Poet", competiție înscrisă în CAEJ 2014. La concurs pot participa preșcolarii, elevii claselor 0 - IV și cei din ciclul gimnazial și liceal. „Fiecare cadru didactic poate trimite cel mult 10 lucrari : poezii...

11.03.2014

drmax.ro/