În urma anunţului IMMOFINANZ Group, proprietarul centrului comercial Armonia Arad Shopping Center, care în contextul economic actual a hotărât reconversia sit-ului într-o altă destinaţie comercială, Carrefour confirmă retragerea din Armonia Arad Shopping Center şi este în căutarea unei alte locaţii în acest oraş.
Companiile Astra Vagoane Arad, Meva şi Romvag Caracal, aflate în insolvenţă, au fost preluate de către un investitor german cu peste 30 de milioane de euro, a anunţat luni Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al celor trei societăţi.
Adunările creditorilor celor trei companii din cadrul grupului de firme...
ANM a lansat o avertizare meteo cod portocaliu de caniculă, valabilă în intervalul 11-12 iulie.
Astfel, pe parcursul zilelor de miercuri şi joi, canicula se va intensifica în jumătatea sudică a Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se...
Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, marţi dimineaţă, 12 migranţi algerieni care încercau să treacă frontiera în Ungaria pe jos, prin câmp, printre aceştia aflându-se şi un minor.
Patrulele Poliţiei de Frontieră Arad care supravegheau graniţa au observat, cu ajutorul aparatelor de termoviziune, două grupuri de persoane care se...
În aceste zile (6-13 iulie), la Palatul Parlamentului din Bucureşti se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale de mediu – cea de 11-a Conferinţă şi întâlnirea ţărilor semnatare ale Convenţiei RAMSAR, care vizează protejarea zonelor umede.
Convenţia RAMSAR reprezintă un tratat interguvernamental ce vizează păstrarea şi folosirea...
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi soţia sa au obţinut în 2011 mai multe venituri decât în anul precedent, conform declaraţiei de avere a edilului, publicată luni, însă în care nu este trecută şi o vilă în care locuieşte familia, scrie Mediafax.
Potrivit noii declaraţii de avere a primarului de...
Rezultatele ridicole la bacalaureat în judeţul Arad, dar şi cele din restul ţării, scot în evidenţă cel puţin patru aspecte:
1. mai mult de jumătate dintre elevi nu sunt pregătiţi, la nivel minim, după absolvirea ciclului liceal. Sunt semi-analfabeţi, nu au citit o carte, nu ştiu rezolva probleme de...
Sambata seara, in jurul orei 21, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad anunța prăbușirea unui deltaplan la Chișineu Criș! Potrivit informațiilor noastre, ajunse la fața locului, echipajele SMURD și de descarcerare au constatat că pilotul nu avea puls și au inițiat procedura de resuscitare, timp de 45 de minute, dar...
A opta ediţie a Zilelor Comunei Zerind a demarat cu tradiţionalul concurs de atelaje cu cai, o competiţie internaţională cu o masivă participare maghiară. De această dată, foarte apreciat a fost atelajul Romsilva Arad, cu doi cai de la depozitul de armăsare. Probele au fost de măiestrie şi de viteză,...
La Macea va avea loc, la sfârşitul săptămânii viitoare, cea de a patra ediţie a „Festivalului Părădăicilor”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean şi Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural.
„Festivalul Părădăicilor” va debuta practic sâmbătă seara, la ora 19, cu un simpozion pe teme...
În această dimineaţă au fost făcute publice rezultatele la sesiunea de vară a bacalaureatului 2012. Aradul este tot printre cele mai slabe judeţe din România, ca anul trecut. De această dată ceva mai mult de 36% dintre absolvenţii de liceu au reuşit să treacă cu bine de examenul de bacalureat. ...
La urcarea pe Podul Decebal un microbuz a măturat un o maşină de teren Chevrolet. Accidentul nu s-a soldat cu victime grav rănite, deşi doi dintre pasagerii microbuzului au ajuns la spital în urma impactului. În această zonă se produc frecvent accidente, de când primăria a blocat unul dintre sensurile...
Parcul Padurice a devenit pentru o seara un spatiu plin de emotie si pasiune, cu ocazia desfasurarii concertului ARED Clasic.
Un concert de muzica clasica in cadrul caruia invitatii VIP s-au putut relaxa pe acordurile melodiilor compuse de Bach, Beethoven, Mozart, F. Sinatra, Beatles si alti compozitori celebrii, interpretare de...
Gest şocant astăzi în faţa primăriei din Arad. Un cetăţean şi-a aplicat numeroase tăieturi pe corp, inclusiv în zona antebraţelor. Cauza a fost imposibilitatea de a obţine o locuinţă din partea instituţiei în faţa căreia se afla. Din fericire bărbatul nu a apucat să îşi provoace răni care să-i pună...
Ţigările de contrabandă confiscate joi reprezintă una dintre cele mai mari capturi, în acest caz fiind solicitate autorităţilor judiciare din ţări comunicate şi non-comunitare informaţii privind tranzitele şi exporturile mărfii, care au fost plasate în state vest-europene, preponderent în Anglia.
O grupare de contrabandişti de ţigări a fost anihilată,...
Spectacolul "Canin felin", inspirat dintr-un text de Matei Vişniec, dar şi montări ale trupei de marionete a Teatrului Clasic şi Companiei de marionete Thespis din Arad vor fi prezentate la festivalul Avignon Off (Franţa), informează site-ul evenimentului.
Spectacolul "Canin felin" este o montare a Compagnie 28 şi îi are...
Sute de kilograme de fructe şi legume, ce erau comercializate ilegal în pieţele arădene, au fost confiscate de poliţiştii arădeni. Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad spun că ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de specialişti din cadrul Direcţiei Agricole Arad şi agenţi de Ordine Publică, au...
Canicula deschide sezonul la promoţii în pieţe. De frica temperaturilor ridicate care le strică marfa de la o zi la alta, comerciaţii au ajuns să ieftinească produsele şi la jumătate de preț. Chiar şi aşa, nu reuşesc să vândă tot de pe tarabă şi sunt nevoiţi să arunce legumele la...