Vezi toate știrile
Știri Arad | Stire
Stire Cercetat pentru distrugere și arestat, după ce a dat foc unei case

A incendiat casa unui consătean din comuna Craiva, fiind apoi arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. „La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se efectuează cercetări față de un inculpat, în vârstă de 29 ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii „distrugerea”, faptă prev. și ped. de art....

12.09.2024

Stire Trafic restricționat într-un sens giratoriu aflat în construcție

Este vorba despre intersecția drumului județean Arad-Fântânele-Frumușeni-Zăbrani-Lipova cu șoseaua de centură aflată în construcție. În perioada 10.09.2024-31.10.2024, va fi restricționat traficul la intersecția drumului județean Arad-Fântânele-Frumușeni-Zăbrani-Lipova cu șoseaua de centură aflată în construcție Vladimirescu-Fântânele-DN 69 (Arad-Timișoara). Restricționarea, respectiv abordarea unei rute ocolitoare, în proximitatea intersecției, intră în vigoare începând din...

12.09.2024

drmax.ro/
Stire Veste proastă pentru studenți, înainte de începerea anului universitar

Preţurile medii pentru chiriile din Bucureşti și din marile centre universitare din țară au înregistrat o creştere consistentă în august comparativ cu perioada similară din 2023. Creșterea prețurilor vine în contextul în care peste mai puțin de o lună va începe anul universitar și foarte mulți studenți vor căuta...

12.09.2024

Stire Mobilier nou pentru 38 de școli din municipiu

Potrivit reprezentanților Primăriei, Municipiul Arad derulează cel mai amplu program de dotare al școlilor din Arad din ultimii 30 de ani! Nu mai puțin de 38 de unități de învățământ din oraș vor fi dotate și echipate în vederea asigurării condițiilor optime de derulare a procesului educativ-instructiv grație unui...

12.09.2024

Stire A condus beat și s-a răsturnat cu mașina în afara șoselei

Azi-noapte, în jurul orei 04.40, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale, între localitățile Zimandu Nou și Sântana. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 38 de ani, din Sântana, în timp ce conducea un autoturism D.J....

12.09.2024

Stire Locuri disponibile la „Farmacie”, respectiv „Nutriție și Dietetică”, la UVVG „Despre viitorul unui absolvent UVVG în două domenii de interes major”

*Într-un interviu cu dna conf. univ. dr. Simona Ardelean, decan al Facultății de Farmacie din cadrul UVVG Domeniul farmaceutic este unul dintre cele mai de succes segmente de activitate de pe piață și este într-o continuă dezvoltare. Aici ne referim atât la aspectul evoluției cercetării și  a descoperirilor în...

12.09.2024

Stire Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” va primi de la Liceul „Aurel Vlaicu” spațiile de care are nevoie pentru a nu face ore după-amiaza

Din cauza numărului mare de elevi, Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, una dintre cele mai prestigioase școli din Arad, se confruntă de câțiva ani cu o criză de spațiu. Dacă anii trecuți au fost găsite soluții provizorii, anumite clase desfășurându-și orele pe strada Mihai Eminescu sau la baza Constructorul, anul...

12.09.2024

Stire Accident rutier pe autostrada A1 in apropierea Vamii Nadlac II, în care au fost implicate două autoturisme

Accident rutier pe autostrada A1 in apropierea Vamii Nadlac II, în care au fost implicate două autoturisme. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de intervenție  si Descarcerarea Usoara. La locul evenimentului a fost alocată o ambulanță SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime, dintre...

12.09.2024

Stire Accident cu două victime, la Munar

Azi, în jurul orei 08.00, un accident rutier a avut loc în localitatea Munar, comuna Secusigiu.
Sunt două mașini implicate și au rezultat două victime.

12.09.2024

Stire Incendiu autoturism pe Autostrada A1

Incendiu autoturism pe A1 la Km 520-522. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul întregului autoturism. Nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în dinamică.
 

12.09.2024

Stire Crima care a șocat Europa: dezmembrată cu un fierăstrău și o foarfecă de grădină de soț, iar părți ale corpului ei au fost mărunțite cu un blender

Fostul model și finalistă la Miss Elveția 2008, Kristina Joksimovic a fost sugrumată și apoi dezmembrată cu un fierăstrău și o foarfecă de grădină de soțul ei. Părți ale corpului ei au fost apoi mărunțite cu un blender manual și dizolvate într-o soluție chimică, scrie antena3.ro, care Sky News.
 ...

12.09.2024

Stire fARAD 2024: Aradul, pentru a 11-a oară, capitala filmului documentar

Aradul devine pentru a 11-a oară capitala filmului documentar între 2 și 6 octombrie 2024, cu 12 filme despre sport, campioni și drumul către succes, invitați și evenimente speciale, care vor transforma Cinema Arta în adevăratul centru al orașului. Festivalul internațional de film documentar fARAD revine la Arad între...

11.09.2024

Stire A fost deschisă procedura de insolvență a firmei PAB România

Pe rolul Tribunalului Arad, au fost înregistrate două dosare care vizează procedura de insolvență pentru PAB România, firma omului de afaceri Sandu Ion. Amintim că este vorba despre firma care construiește podul peste Mureș în continuarea străzii Andrei Șaguna. Dosarele au fost înregistrate la Tribunalul Arad, în luna februarie,...

11.09.2024

Stire Dezbatere cu contre dure între Kamala Harris și Donald Trump

Democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump s-au confruntat marţi seara, în prima lor dezbatere pentru alegerile din 2024, la ABC News. Întâlnirea, începută cu o strângere de mână între cei doi candidați la președinția SUA, a fost marcată de atacuri reciproce pe marginea principalelor teme dezbătute, printre care...

11.09.2024

Stire Publicat la Editura „Vasile Goldiș” University Press, Volumul „Drumul spre lumină și libertate al Basarabiei (1917-1920)” a fost lansat la Chișinău

Editura „Vasile Goldiș” University Press a scos de sub lumina tiparului lucrarea istoricului basarabean Ion Negrei,  Drumul spre lumină și libertate al Basarabiei (1917-1920). Volumul  a fost lansat recent  în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români, organizat la Chișinău și Suceava. Lucrarea a fost publicată sub coordonarea editorială a...

11.09.2024

Stire Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024 – Oradea găzduiește etapa de jurizare a regiunii de Vest
  Gala Premiilor   pentru Directorii Anului 2024 – Oradea găzduiește etapa de jurizare a regiunii de Vest       Pe 12 septembrie, la Oradea,  16 directori de școală din regiunea de Vest a țării  (județele din Crișana și Banat) intră în etapa de jurizare regională a Galei Premiilor pentru Directorii...

11.09.2024

Stire Filmul documentar despre International Salbek Opera Masterclass 2024 este acum disponibil online

Filmul documentar care surprinde atmosfera și momentele memorabile ale celei de-a doua ediții a  International Salbek Opera Masterclass este acum disponibil pentru vizionare. Acesta poate fi urmărit accesând următorul link:  https://youtu.be/eAd_BNvlMwc International Salbek Opera Masterclass, care a avut loc în perioada 21-25 august 2024 pe domeniul Castelului Salbek (județul...

10.09.2024

Stire Accident la ieșirea din Bocsig spre Mânerău, pe DN79A / UPDATE: O femeie a ajuns la spital

Azi, în jurul orei 10.15, un accident rutier a avut loc între Bocsig și Bârsa, la intersecția cu drumul spre Beliu. Sunt implicate două autoturisme și au rezultat două persoane rănite, conștiente, încarcerate. Se alocă echipajul de ambulanță EMU-A Ineu. S-a deplasat și un echipaj de descarcerare al ISU. Accidentul s-ar fi...

10.09.2024

Stire Început de an școlar cu scandal: directoarea Liceului „Atanasie Marienescu” acuză Primăria Lipova că sabotează interesele școlii; cum se apără primarul

Începutul noului an școlar vine cu scandal la Lipova, pe fondul divergențelor apărute între Lavinia Flueraș, directorul Liceului „Atanasie Marienescu” și conducerea Primăriei. Prin intermediul unei scrisori deschise care a ajuns la redacție, directoarea acuză autoritățile locale, chiar dacă nu expressis verbis, că sabotează interesele școlii și implicit ale...

10.09.2024

Stire Accident rutier cu multiple victime între Beliu și Seliștea / UPDATE: Un tânăr de 27 de ani a decedat

Azi, în jurul orei amiezii, un accident a avut loc între Beliu și Seliștea. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță SMURD....

10.09.2024

drmax.ro/