Toate știrile
Stire Băsescu s-a ţinut de promisiune: al doilea premier nominalizat este membru PDL: Liviu Negoiţă
Primarul PDL al sectorului 3 din Bucureşti, Liviu Negoiţă, este noul candidat pentru funcţia de premier nominalizat de către preşedintele Traian Băsescu. Anunţul a fost făcut în cursul zilei de vineri, după o nouă rundă de negocieri dintre preşedinte şi partidele politice parlamentare. Traian Băsescu afirmase în momentul primei desemnări...

07.11.2009

Stire Poliţia, chemată să impună carantina pentru 17 familii arădene!
Situaţia gripei noi în judeţul Arad se complică. Numărul cazurilor de contaminare cu virusul AN1H1şi a suspecţilor creşte de la o zi la alta, cursurile în unele unităţi de învăţământ se suspendă, iar personalul medical este nevoit să apeleze la poliţie în cazul unora dintre pacienţi pentru a-i convinge să...

07.11.2009

fashiondays.ro
Stire Virgil Florea, preşedinte PNŢCD Arad-aripa S?rbu: ?Crin Antonescu este tipul de preşedinte cel mai apropiat de principiile noastre?
Preşedinţii filialelor arădene ale PNL şi PNŢCD-aripa Sârbu şi-au dat mâna pentru a patenta colaborarea dintre cele două formaţiuni politicie, manifestată în prima fază prin susţinerea comună a candidatului liberal la preşedinţie, Crin Antonescu. Sever Jurcă speră ca toţi ţărăniştii să îl susţină pe Crin Antonescu la preşedinţie datorită istoriei...

06.11.2009

Stire ?n ciuda optimismului didactic şi... şcolăresc Liceul ?Moise Nicoară? s-a ?nchis pentru şapte zile!
Înainte de toate - îmi amintesc de o scurtă discuţie cu o faţă monahală în incinta unei mănăstiri. Atunci, smeritul ajuns la oarece înţelepciune, a spus nişte cuvinte de neuitat: „nimic nu e mai important decât Adevărul. După îţi clădeşti viaţa cu el, urci - dacă nu, cobori în iad....

06.11.2009

Stire Asfalt cu baltă la Podgoria
Preşedintele Asociaţiei „Pro Urbe Arad” ne semnalează o problemă legată de lucrările la carosabil în zona „Podgoria”, lucrări care s-au încheiat recent şi care prezintă deja hibe inadmisibile. Luni bune de zile s-a lucrat în această zonă, în cadrul proiectului BERD, depăşind câteva termene de finalizare.„Iată un exemplu care ilustrează...

06.11.2009

Stire Accident la Teatru ?ntre două Dacii
Două  automobile Dacia, un Logan şi una de tip „combi” s-au ciocnit ieri dimineaţă în zona Teatrului, la intersecţia  Bulevardului Revoluţiei cu strada Mihai Eminescu. Conform agenţilor de circulaţie, şoferul autoturismului Logan, de culoare albastru închis se deplasa pe strada Mihai Eminescu.  Ajuns la intersecţia cu bulevardul, acesta nu a...

06.11.2009

Stire Tehnică medicală de ultimă generaţie expusă la AR-Medica
Sute de medici, asistenţi medicali, dar şi oameni de rând au vizitat ieri Târgul Ar-Medica, desfăşurat la Expo Arad Internaţional.

Aici pot fi admirate, dar şi achiziţionate, cele mai noi modele de aprate medicale, la preţuri de producător. Din cele 120 de firme expozante, majoritatea au mai fost...

06.11.2009

Stire Tratament prin arte la t?rgul internaţional ?Ar-Medica?
Pe lângă expoziţia de aparatură medicală perfomantă şi o serie de cursuri, conferinţe şi demonstraţii practice, “Ar-Medica” îl are ca invitat special al Colegiului Medicilor Dentişti din România pe pictorul arădean Dan Merisca, adeptul terapiei prin culori. Cromatoterapia sau tratamentul prin culori era apreciată pentru eficacitatea sa încă din Evul...

06.11.2009

Stire Marius Răchită: ?Sunt convins că mărturiile ?n cazul Trifa au fost fabricate de membri ai clanului Rohozneanu?
Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită, arestaţi preventiv în cazul Trifa, se află în continuare la Bucureşti. Deşi au depus recursuri de mai multe ori, contestând deciziile instanţei, atât în acest caz, cât şi pentru condamnarea la doi ani de închisoare cu executare pentru pentru ultraj împotriva bunelor moravuri în alt...

06.11.2009

Stire E vremea reabilitării pentru Naţional Sebiş!
În plin scandal iscat de decizia conducerii de a-l suspenda din funcţia de antrenor pe Mihai Petcuţ, Naţional Sebiş are de înfruntat astăzi pe Retezatul Haţeg, cea mai modestă grupare din seria 5 a Ligii a III-a. Pentru antrenorul reconfirmat în funcţie la presiunea jucătorilor, partida cu Haţegul este un...

06.11.2009

Stire Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra afişelor despre referendum de pe panourile electorale
Biroul Electoral Central urmează să se pronuţe în cel mai scurt timp despre legalitatea lipirii afişelor despre referendum pe panourile electorale amplasate de primării. Problema a fost iniţial sesizată de către organizaţia PNL din Iaşi, care a reclamat Biroului Electoral Judeţean din acel judeţ faptul că pe panourile electorale au...

06.11.2009

Stire O zi cu primarul?, la Pecica
Zilele trecute, primarul Petru Antal a primit vizita celei de a treia câştigătoare a campaniei menite să le ofere cetăţenilor informaţii despre activitatea edilului şef din Pecica. În urma extragerii de luna trecută câştigătoare a ieşit Stoker Hilde, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic din Arad. Fiind luni,...

06.11.2009

Stire Drum de două milioane de euro plin de gropi la c?teva luni de la inaugurare: Curtici-intersecţia cu S?ntana
Proaspăt inaugurat, drumul Curtici - intersecţia cu Sântana s-a umplut de gropi. Inaugurarea a avut loc în această vară pentru cel de-al doilea tronson, primul tronson fiind terminat în urmă cu un an. Gropile sunt puţin spus deranjante, ci de-a dreptul periculoase, mai ales în timpul nopţii. Zeci de astfel...

06.11.2009

Stire A ?ncetat din viaţă Otto Dembrovszki
UTA 70 a mai pierdut o piesă importantă. S-a stins din viaţă, joi după-amiază, la 67 de ani, Otto Dembrovszki, atacantul care a ars intens pentru Bătrâna Doamnă. A fost adus de la Vagonul Arad de Nicolae "Coco" Dumitrescu, una dintre emblemele UTA-ei, la începutul anului 1970. N-a stat mult,...

06.11.2009

Stire CD-uri şi videograme piratate, scoase la v?nzare ?n două magazine
Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au intensificat în această săptămâna activităţile pe linia depistării persoanelor care încalcă prevederile legii privind dreptul de autor.Astfel, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad poliţiştii arădeni au luat la rând societăţile comerciale depistând peste 200 de CD-uri şi videograme...

05.11.2009

Stire Arad: zece cazuri de gripă, nouă confirmate, şi 22 de suspecţi
Numărul arădenilor diagnosticaţi cu virusul AH1N1 a crescut ieri la zece. Ultima persoană afectată de gripă nouă este tot un coleg de serviciu a primelor trei persoane diagnosticate în cursul zilei de luni. Mai există şi 22 de suspecţi. Dintre aceştia, 16 sunt elevi la Liceul „Moise Nicoară”, care au...

05.11.2009

Stire ?mpodobesc oraşul pentru sărbătorile de iarnă
Autorităţile se gândesc deja la sărbătorile de iarnă, când oraşul va trebui să fie bine împodobit, astfel încât să ne binedispună. În aceste zile, cei de la Elba reaşează instalaţiile cu beculeţe colorate. Nu mai e mult până când va fi organizat târgul de antichităţi din faţa Primăriei, care va...

05.11.2009

Stire Pecica: Şi panourile PDL sunt vandalizate
De ieri dimineaţă, toţi cei care tranzitează Drumul Naţional 7 la intrarea în Pecica, în dreptul noului cartier de locuinţe, pot vedea o latură deloc civilizată a campaniei electorale. În cursul nopţii, autori rămaşi deocamdată neidentificaţi au stropit cu vopsea ambele părţi ale unuia dintre cele două panouri electorale aflate...

05.11.2009

Stire Cum se distrează studenţii din Textil
Internatul Textil „Francisc Neuman” găzduieşte elevii diferitelor licee din Arad dar şi studente de la Universitatea Aurel Vlaicu. Ceea ce nu cunoaşte multă lume este faptul că aici sunt cazaţi şi studenţi ai aceleiaşi univerisităţi. Condiţiile internatului nu îndeplinesc întocmai standardele europene dar studenţii sunt mulţumiţi de ceea ce li...

05.11.2009

Stire Adevărata studenţie
Facultatea, prin definiţia ei, sugerează o alegere personală. Nu e ca şi liceul sau şcoala generală. Alegi singur dacă vrei sau nu să urmezi aceste cursuri. În ultima perioadă însă, se face facultate pentru că „dă bine”. Marea mea problemă legată de facultate este vorba care se aude peste tot...

05.11.2009

fashiondays.ro