Toate știrile
Stire Politicienii din toate partidele ne cheamă la vot pe 7 iunie
Un mesaj comun al tuturor partidelor intrate în cursa electorală pentru câştigarea locurilor din Parlamentul European este îndemnul adresat românilor pentru a se deplasa la urne pe data de 7 iunie. O prezenţă slabă  la vot ar face ca rezultatul să nu reflecte într-un mod fidel preferinţele politice ale românilor,...

28.05.2009

Stire Consultaţiile la medic costă ?ntre 5 şi 10 lei
Începând din luna septembrie, consultaţiile la medicul de familie nu vor mai fi gratuite. Este vorba despre co-plata serviciilor medicale care urma să fie introdusă iniţial începând de luna viitoare şi care a fost amânată de reprezentanţii ministerului sănătăţii până în toamna acestui an. Astfel, pentru o simplă vizită la...

28.05.2009

fashiondays.ro
Stire Revoluţionarii nu acceptă mutarea monumentului din faţa Primăriei
Primarul Gheorghe Falcă a convocat o dezbatere-fulger cu societatea civilă şi asociaţia revoluţionarilor pe tema reamenajării spaţiului din faţa Primăriei. Planul administraţiei este de a demola monumentul Revoluţiei din 1989, ca şi statuia lui Vasile Goldiş, urmând ca în urma unor dezbateri publice şi concursuri de proiecte, să fie ridicate...

28.05.2009

Stire Ziua Porţilor Deschise a debutat la Casa de Pensii cu investirea conducerii
Casa Judeţeană de Pensii din Arad şi-a deschis ieri porţile tuturor persoanelor interesate să afle cum se desfăşoară o zi de lucru în această instituţie. Cu această ocazie a fost programată şi numirea (renumirea) conducerii.  Prefectul Aradului, Călin Bibarţ a citit ordinele de numire, emise şi semnate de Marian Sârbu,...

28.05.2009

Stire Din puţul g?ndirii proiectanţilor, a mai apărut un st?lp
Din păcate, a devenit un fenomen la Arad plantarea stălpilor în mijlocul trotuarului. Sunt aşa de mulţi pe stradă, încât le trebuie găsit loc şi pe trotuar. V-am sesizat cazul de la Podgoria, acum este vorba despre un alt stâlp, la fel de verde, pe strada Tribunul Dobra. Numai că...

28.05.2009

Stire FC Barcelona a c?ştigat Liga Campionilor
Formaţia spaniolă FC Barcelona a câştigat Liga Campionilor, după ce a învins, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), deţinătoarea trofeului, Manchester United, în finala competiţiei disputată pe stadionul Olimpic din Roma. Golurile au fost marcate de Eto'10 şi Messi '70.
În minutul 10, Andres Iniesta s-a infiltrat în jumătatea de...

28.05.2009

Stire Fără terase l?ngă bordura trotuarului!
Consilierii municipali votează astăzi modificarea “Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale în Arad”.  Am selectat câteva noi prevederi din Regulament, aşa cum va arăta după ce va fi adoptat în şedinţă. Una dintre cele mai misterioase reguli este aceea că “terasele nu pot fi poziţionate pe locurile de staţionare din...

28.05.2009

Stire Studenţii arădeni sunt concentraţi pentru ultimele trei etape
CSU „Goldiş” a câştigat amicalul cu Naţional Sebiş cu 3-0 şi se doreşte acelaşi rezultat şi în partida cu FCM Târgovişte
Fotbaliştii din Aradul Nou au avut parte, ieri dimineaţă, de un joc amical contra Naţionalului Sebiş. Costel Bogoşel a ţinut să dispute un meci amical înaintea confruntării de sâmbătă...

27.05.2009

Stire UTA: Miza pe tineret
Ionuţ Popa a anunţat că va oferi şanse, în ultimele trei runde ale sezonului, unor jucători tineri, astfel că Bujor, Gornic, Polgar, Copil sau Leucuţa pot avea ocazia să lege câteva meciuri în formula de bază 
Ieşită din calculele retrogradării, UTA a început deja, în meciul cu CFR Timişoara,...

27.05.2009

Stire Examen pentru detectiv particular
În 26 iunie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Arad se va desfăşura un examen de atestare a detectivilor particulari. Persoanele interesate îşi pot depune dosarele necesare participării la examen până în 19 iunie, la Serviciul de Investigaţii Criminale. Principalele condiţii pentru  participarea la concurs: cetăţenie română sau a unuia dintre...

27.05.2009

Stire Au fost desemnaţi chiriaşii pentru cele 128 de apartamente ANL!
După o perioadă prelungită de aşteptări, Gheorghe Falcă a anunţat ieri faptul că au fost desemnaţi „câştigătorii” celor 128 de apartamente ANL pentru care s-au înscris peste 1000 de arădeni. Primarul cunoaşte numele acestora, pentru că a aprobat lista, însă aceasta va deveni publică abia în 9 iunie. Până atunci,...

27.05.2009

Stire Anton Pop a fost numit director coordonator la Garda Financiară
Anton Pop şi Marius Băltăreţu au fost numiţi ieri oficial în funcţiile de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct al Gărzii Financiare din Arad. Anton Pop a fost numit pe o perioadă de un an cu posibilitatea de prelungire a contractului, ordinele de numire pentru noua conducere, semnate de ministrul...

27.05.2009

Stire ?Cupa Mureşului?, c?ştigată de arădeni
Palatul Copiilor  Arad, care a organizat concursul naţional “Cupa Mureşului”, a câştigat locul I, la secţiunile informatică şi aeromodele. Cercurile de informatică din cadrul Palatului Copiilor Arad au intrat în concurs cu 20 de elevi. Cercul de Multimedia şi cel de grafică pe calculator, condus de prof. Czege Iosif, a...

27.05.2009

Stire Ţigări fără documente ascunse ?n scaunele şi bancheta unei maşini
Poliţiştii arădeni de frontieră au depistat peste 500 de pachete de ţigări nedeclarate, ascunse într-un autoturism. În cursul zilei de luni, în jurul orei 6, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat cetăţeanul român Vasile G., în vârstă de 35 ani, la volanul unui  microbus marca „VW Transporter,...

27.05.2009

Stire Sesiunea specială a tezelor cu subiect unic a ?nceput cu Limba maternă
În timp ce elevii din clasa a VIII-a aşteaptă afişarea rezultatelor de la teza cu subiect unic susţinută la Istorie sau Geografie, elevii care nu s-au prezentat la tezele cu subiect unic le susţin în aceste zile.
Simina RozElevii din clasele a VII-a şi a VIII-a care nu s-au prezentat...

27.05.2009

Stire La mijlocului lunii iulie ?ncep ?nscrierile la Universitatea ?Aurel Vlaicu?
Înscrierile la universitatea de stat din Arad vor avea loc în perioada 13-30 iulie (inclusiv sâmbătă şi duminică), iar rezultatele se vor afişa în 31 iulie. Sesiunea a doua va avea loc în perioada 1-18 septembrie. Din broşura de prezentare a universităţii reţinem următoarele date relevante: număr de studenţi –...

27.05.2009

Stire Angajaţii de la CET pichetează Prefectura pentru că de luna viitoare s-ar putea să nu-şi mai primească salariile
Angajaţii Centralei Electrice de Termoficare au nenumărate motive de nemulţumire, drept pentru care vor picheta Prefectura din Arad joi, între ora 13 şi ora 14, indiferent dacă vor primi aprobare sau nu de la primărie. Aceştia se tem că de luna viitoare nu-şi vor mai primi salariile, pentru că CET-ul...

27.05.2009

Stire Comunicat de presa Ineu
Conferinţă de presă pentru informare asupra stadiului de implementare a proiectulu „ECOMANAGEMENT” INEU - proiect pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a apelor menajere.

Consiliul Local al Oraşului Ineu organizează în data de 27.05.2009 la sediul Primăriei Ineu, str. Republicii nr. 5, jud. Arad la ora 11.00 conferinţă...

27.05.2009

Stire Efecte cr?ncene pentru utişti după eşecul cu CFR Timişoara
Ionuţ Popa este „negru” după eşecul de sâmbătă seara, din faţa echipei CFR Timişoara, care a generat suspiciuni legate de corectitudinea cu care s-a jucat. Logic, un aranjament pus la cale pentru salvarea in extremis a celor de la CFR Timişoara nu-şi prea avea rostul, mai ales după rezultatele de...

26.05.2009

Stire Bogoşel a efectuat schimbări importante ?n formula de echipă
Gruparea arădeană s-a impus la Lupeni şi îşi continuă lupta pentru evitarea retrogradării CS Universitatea „Vasile Goldiş” şi-a atins obiectivul în etapa precedentă, prin victoria obţinută la Lupeni. În cazul unui nou eşec, gruparea arădeană nu mai avea practic nici o şansă de a rămâne în Liga a II-a, fiind...

26.05.2009

fashiondays.ro