Toate știrile
Stire UN NOU PROIECT ERASMUS+, LA U.V.V.G. ARAD

Luni, 17 Octombrie 2022, Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, a primit vizita delegației Universității Dubnica, din Slovacia, formată din Prof. Tomas Lengyelfalusy-Rector și Prof. Miroslav Skoda-Prorector pentru Cooperare Academică. Vizita a avut ca scop semnarea acordului de cooperare dintre cele două universități. În cadrul întâlnirii, au fost...

19.10.2022

Stire Amenințări de la Kremlin, prin propagandistul lui PUTIN - Discurs halucinant despre atacul bazelor militare din Europa, inclusiv din România

Propagandistul de serviciu de la Kremlin vine cu noi amenințări. Vladimir Soloviov cere bombardarea bazelor militare din mai multe țări est-europene, inclusiv din România. „Poate că e timpul să le explicăm celor din Vest, care devin tot mai obraznici pe măsură ce vorbim, că bazele în care îi antrenează...

19.10.2022

drmax.ro/
Stire Circulaţia tramvaielor se opreşte temporar între Podgoria şi Piaţa Romană

Primăria municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că în data de 22 octombrie 2022 în intervalul orar 8:30 - 15:00, din cauza unor lucrări de mentenanță a rețelei de transport, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Piața Romană -  Podgoria. „Urmare a acestui fapt,...

19.10.2022

Stire Triangle of Sadness, Palme d’Or 2022, în premieră la Les Films de Cannes à Arad ce se va desfășura între 26-28 octombrie la Cinema Arta

Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Arad cu o nouă selecție a filmelor de la Cannes și din cele mai importante festivaluri din lume. Cea de-a 4-a ediție a Les Films de Cannes à Arad va avea loc între 26 și 28 octombrie la Cinema Arta....

19.10.2022

Stire Adolescente de 12 ani, transformate în SCLAVE de asistenții lor maternali - Viața fetelor, un calvar de ani de zile - Ce au descoperit polițiștii

Caz grav în județul Timiș. Mai multe adolescente au fost transformate în sclave în județul Timiș chiar de părinții care le primiseră în plasament. Acestea erau și agresate fizic. Situația a fost descoperită de pollițiștii DIICOT. Asistenții așa-zis „maternali” dau explicații acum în fața procurorilor pentru trafic de minori....

19.10.2022

Stire Anamaria Jitea și al său Drum. 2.0 – jurnalul unui profesor de țară

Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită vineri, 21 octombrie 2022, începând cu ora 18:00, în cadrul Secției de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, la o nouă lansare de carte, prilejuită de lansarea celui de-al doilea volum semnat de profesor Anamaria Jitea, „Drum 2.0 – jurnalul unui profesor...

19.10.2022

Stire A condus un autoturism neînmatriculat

Polițiștii Orașului Sebiș au depistat la data de 18 octombrie a.c., un bărbat de  59 de ani, din comuna Buteni, care conducea un autoturism pe strada Morii, din localitatea Sebiș. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției a reieșit faptul că autoturismul nu figurează ca fiind...

19.10.2022

Stire România ar putea fi OBLIGATĂ să dea gaze naturale altor state UE, dacă vor avea probleme la iarnă

România ar putea fi obligată să dea gaze naturale altor țări din UE, în această iarnă, dacă vor exista probleme de alimentare, pe fondul renunțării la livrările din Rusia. Decizia ar putea fi luată după reuniunea Consiliului European, care are loc joi și vineri la Bruxelles. Șefii de state...

19.10.2022

Stire Vioara lui Enescu va cânta la Ineu, Sebiș și Arad

Ediția jubiliară 10 ani a turneului național „Vioara lui Enescu la sate” poposește în județul Arad, în perioada 30 octombrie-1 noiembrie 2022, alături de doi dintre cei mai apreciați muzicieni români: Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara „Guarneri del Gesu”, instrument pe care a...

19.10.2022

Stire Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate peste 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

19.10.2022

Stire Amendă contravențională și două sesizări penale în cazul unei case mansardate de pe Căpitan Ignat

Pe strada Căpitan Ignat, o casă având regim de înălțime S+P+2 E, autorizată în anul 1993 și vândută ultimului proprietar în anul 2017, a început să fie „îmbunătățită” prin mansardare în anul 2022, fără deținerea autorizației necesare în acest sens.
„Polițiștii locali cu atribuții privind disciplina în construcții...

19.10.2022

Stire La școala mea vreau și pot să mă simt în siguranță!

       Luni, 17 octombrie 2022, la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad a avut loc o activitate alături de reprezentanții  Penitenciarului  Arad,  comisar șef de poliție penitenciară  Iovescu Ionel-Eugen (ofițer educator) și inspector de poliție penitenciară Băețan Andrei, (ofițer psiholog), care se înscrie în seria celor menite să...

19.10.2022

Stire Seara Atelierelor deschise „Talent și creativitate”

Palatul Copiilor Arad, în parteneriat cu Atrium Mall, organizează, miercuri 19 octombrie, între orele 17.00 -20.00, Seara Atelierelor deschise „Talent și creativitate”. Evenimentul se va desfășura în Atrium Mall, la etajul 1, iar la parter va avea loc spectacolul campionilor, începând cu ora 17.30, în cadrul căruia vor evolua...

19.10.2022

Stire A debutat play-off-ul Campionatului Naţional de Fotbal-tenis. Campionii de la Slatina au dominat turneul de la Mediaş

Timp de două zile, municipiul Mediaş a fost gazda primului turneu de play-off şi play-out al Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis organizat de Federaţia Română de Fotbal-Tenis Cluburi şi Asociaţii Judeţene. În play-off au concurat cele mai bune şase echipe la fiecare probă (simplu, dublu şi triplu) în urma clasamentelor...

18.10.2022

Stire Cea de a VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, ultima în actuala formulă

Pregătirile pentru cea de a VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, ediţie care va fi găzduită de oraşul Pecica, au intrat pe ultima sută de metri. În cadrul întâlnirii cu presa care a avut loc astăzi, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi...

18.10.2022

Stire Zilele Culturii Austrice la Arad/Festivalul de Muzică Vieneză, ediția 2022

Zilele Culturii Austriece la Arad vor găzdui Festivalul Arădean de Muzică Vieneză dedicat compozitorului Johannes Brahms de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 125 de ani. Acesta se va desfășura în perioada 26 octombrie - 3 noiembrie 2022 sub forma unei suite de manifestări cultural - artistice...

18.10.2022

Stire Infracțiuni rutiere în județul Arad

Polițiștii Postului de Poliție Târnova au depistat la data de 17 octombrie a.c., un bărbat de  53 de ani, din comuna Târnova, care conducea o autoutilitară pe DJ 792/C. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției a reieșit faptul că autotutilitara nu figurează ca fiind înmatriculată...

18.10.2022

Premieră pe marele ecran de la „Arta“. Marocco și Q&A cu Ana Indricău

Filmul „Marocco“, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, va avea premiera la Cinematograful „Arta“ din Arad, eveniment la care va fi prezentă și una dintre actrițele distribuite într-un rol principal, Ana Indricău. Filmul este despre destin, despre iubire, despre un tată care nu are încredere în copilul...

18.10.2022

Stire Vaccinul antigripal, la mare căutare anul acesta. Medicii de familie asaltaţi de cereri

Campania de vaccinare antigripă are mare succes anul acesta. Mult mai mulţi români s-au vaccinat în această toamnă faţă de anii trecuţi. Mulți medici de familie au epuizat deja dozele de vaccin antigripal repartizate și speră să primească noi tranșe. Vaccinul antigripal este la mare căutare anul acesta. Mulți...

18.10.2022

drmax.ro/