Aflat la cea de-a XVIII-a ediție, Supermaratonul Békéscsaba –Arad– Békéscsaba a reprezentat un bun prilej pentru membrii Clubului sportiv Experiența Multisport de a-și intensifica antrenamentele în vederea participării la Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului ce va avea loc pe 6 iunie 2015. Peste 20 de membrii ai acestui club sportiv...
Un arădean de 54 de ani din Măderat a murit în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra localității seara trecută și nu a durat mai mult de 15 minute.
Bărbatul a fost secerat de un fulger în timp ce se afla pe câmp. El mergea să-și caute soția, care...
Din anul 2008 încoace elevii şi preşcolarii primesc din partea statului o mică gustare în cadrul programului cunoscut drept „Cornul şi laptele”. În fiecare an Consiliul Judeţean Arad, instituţia care organizează licitaţia pentru cornuri şi pentru pacheţelul de lapte, trebuie să stabilească valorile maxime pentru fiecare produs în parte. Aşa...
Voluntarii străini din cadrul Proiectului „open Doors” finanţat de Comisia Europeană prin Programul „Tineret în Acţiune” – Serviciul European de Voluntariat organizează evenimente pentru promovarea programului „Erasmus +” în cadrul comunităţii de găzduire.
În acest context, în cursul zilei de 22.05.2015 voluntarii din Proiectul „open Doors” au prezentat elevilor de...
Toate străzile care vor fi sparte pentru diferite lucrări vor trebui să fie readuse la starea inițială, conform unui regulament la care lucrează Primăria, informează Televiziunea Arad.
Documentul reglemenează avizarea, executarea si receptionarea lucrarilor edilitar-gospodaresti.
Pentru a obtine avizul, firmele vor depune mai multe acte si, in premiera, vor semna...
Voluntarii străini din cadrul Proiectului „Open Doors” finanţat de Comisia Europeană prin Programul „Tineret în Acţiune” – Serviciul European de Voluntariat organizează campanii împotriva fumatului şi consumului de droguri uşoare în cadrul comunităţii de găzduire.
În acest context, în cursul zilei de 22.05.2015 voluntarii din Proiectul „Open Doors” au prezentat...
S.C. Mâini Deschise S.R.L. anunță începerea livrării serviciilor de îngrijire și asistență la domiciliu în județul Arad, conform proiectului „Activi pentru oameni”, POSDRU/173/6.1/G/148199 – ID 148199.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară: 6 – „Promovarea incluziunii sociale” Domeniul...
Inspectorii de muncă din Arad au controlat 29 de agenţi economici din domeniul panificației, iar neregulile constatate sunt multiple, astfel că au fost aplicate de două ori și jumătate mai multe amenzi decât firme verificate.
Este vorba de 74 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 33.500 lei....
S-a tas linie în statistica Supermaratonului Bekescsaba - Arad - Bekescsaba. Conform organizatorilor au fost 953 de participanţi, din care: 16 alergatori individuali, 7 echipe la ştafetă în 2, 26 de echipe la ştafetă în 5, 2 participanţi la categoria special, 5 la patine cu rotilem şi 756 de ciclişti....
Ineul întotdeauna a fost un oraș unde ți-ai dori să locuiești, bine poziționat la 56 km de Arad aproape de Moneasa aproape de păduri, cu holde bogate, pescării și oameni simpli fără fițe și prietenoși. Ceea ce mi-a atras atenția în ultimul timp este faptul că Ineul și-a schimbat fața,...
Un microbuz cu opt pasageri s-a ciocnit violent pe șosea de un camion, între localitățile Păuliș și Sâmbăteni.
Accidentul a avut loc cu puțin timp în urmă, iar circulația pe DN7, între Lipova și Arad, a fost îngreunată.
Potrivit polițiștilor, șoferul microbuzului nu a păstrat distanța corespunzătoare față de vehiculul...
Intersecția dintre bulevardul Revoluției și strada 1 Decembrie 1918 a fost practic blocată, astăzi, de șoferi care și-au parcat neregulamentar mașinile.
Se întâmplă în fiecare zi ca mașini să fie parcate până aproape de mijlocul intersecției, chiar în fața trecerii de pietoni, lăsând un culoar îngust pentru trafic. Utiajele drumarilor...
Echipa feminină de tenis de masă a CSM Arad se menţine în SUperliga Naţională. Echipa antrenată de Cristian Dodean, cu lotul modificat faţă de sezonul precedent, s-au impus cu 5-0 şi 5-1 în faţa Voinţei Galaţi, evitând astfel retrogradarea. CSM Arad a evoluat în componenţa: Diana Lupu, Andreea Fistyulof şi...
Penitenciarul Arad vrea să cumpere între 50 şi 60 de tone de cartofi pentru hrana deţinuţilor închişi în puşcăria din Arad. Potrivit unui anunţ de licitaţie, se doreşte achiziţionarea a cel puţin 51.660 de kilograme de cartofi şi cel mult 59.040 de kilograme de cartofi de vară. Cu toate că...
Consiliul Judeţean Arad a semnat contractele pentru întreţinerea drumurilor judeţene, şoselele fiind împărţite în 5 sectoare. Marţi, pe site-ul de achiziţii publice, au fost făcute oficiale şi sumele exacte pe care le va plăti CJA. Totalul sare de 20 de milioane de lei, iar „partea grea a leului” o va...
Un loc de joacă din cartierul arădean Grădişte a încăput pe mâna unor adolescenţi fără prea mult bun simţ sau cultură civică.
Mesajele obscene au fost scrise cu markere pe gard, pe leagăne , dar şi pe un panou informativ al administraţiei locale. Părinţii care îşi duc copiii la acest...
Un copil de 12 ani din localitatea arădeană Tisa Nouă (comuna Fântânele) a fost găsit spânzurat de către membrii familiei.
Incidentul s-a petrecut în cursul serii de marţi, iar familia a anunţat incidentul la 112. Medicii ajunşi la faţa locului au reuşit să-l readucă la viaţă pe copil, însă ulterior...
Echipa din Petroşani a obţinut primul succes stagional în Divizia Naţională de rugby pe teren propriu tocmai în faţa celor de la CSUAV Arad. Nimic nu prevestea ce se va întâmpla în partea secundă, câtă vreme prima repriză s-a încheiat la egalitate, 17-17, cu puncte marcate de la arădeni de...
Data de 25 mai, prima zi din săptămâna viitoare, este scadentă la depunerea declaraţiilor de venit.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii – persoane fizice au obligaţia să completeze şi să depună formularul 200 - "Declaraţie privind veniturile realizate din România", pentru veniturile realizate în anul 2014.
Declaraţia se completează şi...