Peste 280 de sancţiuni contravenţionale, au aplicat poliţiştii rutieri, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
În cadrul acţiunii desfăşurate în acest sfârşit de săptămână, pe raza judeţului, pe linie de viteză, depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele rutiere, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale...
Ședința de Consiliu Local Municipal din această după amiază a fost una destul de lungă, dar nu neapărat din cauza discuțiilor cât a numărului mare de puncte aflate pe ordinea de zi: nu mai puțin de 55! Cel mai așteptat punct, legat de înființarea serviciului comunitar de utilitate publică, nu...
În perioada ianuarie şi până în prezent, poliţiştii arădeni au efectuat peste 1600 de controale la societăţi cu profil de producere, prelucrare, achiziţionare şi comercializare a produselor cerealiere şi de panificaţie.
În cadrul acestor controale au fost aplicate 560 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 606.000 lei şi au...
Au trecut primele trei luni ale anului 2014 și conform regulamentului, Consiliul Local Municipal și-a schimbat președintele. După ce Cătălin Lazurcă a condus ședințele în prima parte a acestui an, de astăzi, noul președinte este Marcela Nicșanu.
Marcela Nicșanu este o ecologistă prin definiție, ea studiind la Timișoara Arhitectura...
Președintele executiv al PDL, Cătălin Predoiu, va lua, în acest week-end, la Arad, pulsul lucrărilor de pregătire al alegerilor europarlamentare. Vizita lui Predoiu face parte din strategia națională a PDL, de pregătire a campaniei electorale. PDL a format două echipe, conduse de președintele Vasile Blaga, respectiv președintele executiv Cătălin Predoiu,...
Primăria municipiului Arad caută oferte pentru transportul elevilor la și de la școală. Este vorba de acei elevi care locuiesc în zone izolate, fără acces la transportul în comun, cum ar fi fosta colonie Sîntoma. Pentru a asigura transportul tuturor elevilor din municipiu, inclusiv ai celor din respectivele zone, Primăria...
Târgul de Primăvară și-a deschis porțile în acest sfârșit de săptămână. Aici, arădenii pot găsi diferite feluri de mâncare, de la cârnați, mici, șuncă, cartofi prăjiți, până la vin și bere. Vremea bună din această perioadă a făcut ca spre orele după-amiezii și serii, arădenii să vină pentru a petrece...
Poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Beliu au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au furat îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 250 lei, dintr-un magazin din localitatea Craiva şi se deplasează cu un autoturism Opel Vectra.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit în scurt timp de la...
Consilierii locali se vor pronunța, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, în ceea ce privește acordarea avizului consultativ pentru ca Liceul Dimitrie Țichindeal să devină colegiu național. "În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului...
Poliția Locală Arad va primi, din partea adminsitrației locale, un spațiu în care va funcționa un dispecerat central al instituției. Spațiul este situat pe bulevardul Revoluţiei nr. 97 și este compus din două birouri şi grup sanitar, vestiar, în suprafaţă utilă de 111 metri pătrați.
Profesori și elevi, personalități ale Aradului, părinti. Aceștia sunt cei care au participat seara trecută la deschiderea Academiei Pentru Excelență din Arad.
Academia Pentru Excelenţă se adresează în primul rând celor mici. În Academie dezvoltăm inteligența copiilor și implementăm programe pentru dezvoltare emoțională, programe speciale de învățare a...
Biroul Electoral Judeţean Arad constituit în vederea alegerilor pentru desemnarea membrilor din România în Parlamentul European funcţionează în clădirea bazinului de înot “Delfinul”, sălile 1 şi 2, Piaţa Sporturilor F.N., municipiul Arad. Conducerea B.E.J. Arad este cea comunicată deja de Tribunalul Arad în urma tragerii la sorţi: Preşedinte - Iovănaş...
La Colegiul Național Elena Ghiba Birta a avut loc simpozionul județean “Problemele actuale ale omenirii”, eveniment ajuns la ediția a 3-a.
Elevii din liceele teoretice și tehnologice din județul Arad au participat cu lucrări în care se dezbat problemele tehnologice și de mediu și problemele sociale și politice de...
Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară au organizat o conferință de presă la care au participat Marius Poptean – purtător de cuvânt, Ioan Pavel - secretarul general al Organizației Județene Arad și Petru Gherman - președinte al Organizației Locale Lipova.
Una dintre temele abordate a fost creșterea în sondaje, în opinia...
Polițiștii locali din Arad au surprins, la orele prânzului, un cerșetor care nu s-a limitat doar la a implora mila cetățenilor. Acesta, în momentul în care era refuzat, se deda la agresarea trecătorilor de sex feminin. Într-un astfel de episod a fost surprins de Polițiștii locali cerșetorul S. Constantin, domiciliat...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproximativ 185 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.700 lei.
Consilierii judeţeni au aprobat tarifele propuse de reprezentanţii Zonei Libere Curtici-Arad pentru eliberarea licenţelor de lucru a firmelor care activează în zona industrială respectivă. De departe, cele mai mari sume le vor plăti fabricile şi firmele care fac reclamă şi publicitate: 3.450 de euro pe an. Pe locul doi în...
Aproximativ 7000 de ţigarete netimbrate, zeci de kilograme de cafea şi sute de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse cosmetice, care purtau sigle ale unor mărci cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute, au fost depistate de către poliţiştii arădeni în urma efectuării a două percheziţii domiciliare.
Un arădean care, se pare, se ocupă cu traficul de ţigări de contrabandă, a căzut în plasa ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie. Potrivit unui comunicat remis de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, B.B.I., din Arad, a încercat să mituiască un poliţist de frontieră de la Negreşti-Oaş. Se pare că...