Anul 2014 a început sub auspicii dintre cele mai bune pentru Filarmonica de Stat Arad. Calendarul concertistic a debutat duminică seara, prin Concertul cameral, sub bagheta lui Cristian Neagu, ce a avut loc în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad. O dată cu acesta, Filarmonica din Arad îşi propune o...
De la începutul programului s-au dat diferite termene pentru implementarea acestui proiect. Până acum niciunul nu este implementat şi implicit nici un arădean nu deţine la această oră cardul cu pricina.
Arădenii au lăsat şi în acest an după petrecerile de Revelion mizerie în urma lor. Astfel, reprezentanţii firmei Polaris care se ocupă de salubrizarea menajeră în municipiul Arad anunţă că au început anul 2014 în forţă.
„De Revelion, societatea noastră a asigurat permanenţa cu personalul şi utilajele din dotare, care...
Pe malul Mureșului, între Parcul Europa și biserica Maranata, se conturează deja noul parc al copiilor. Lucrarea de amenajare a început în luna septembrie și se estimează că noul parc va fi dat în folosință la sfârșitul lunii august a anului viitor, de Zilele Aradului. Se observă deja pistele pentru...
Transportul public din municipiul Arad ar putea fi concesionat către diferiţi operatori publici sau privaţi. Acest lucru îl prevede un nou proiect elaborat de primărie. Cu toate acestea municipalitatea va continua investiţiile în transportul public şi va monitoriza activitatea celor care vor concesiona această activitate.
Un tânăr de 27 de ani din Arad a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa spânzurându-se de un copac. Cadavrul tânărului a fost descoperit de un trecător în zona unui complex comercial de lângă Spitalul Judeţean. Tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi justifice gestul . ...
Aşa cum am promis, vă oferim detalii despre ceea ce prevede Planul Urbanistic pentru zona protejată din municipiul Arad. Vă propunem să ne oprim pentru început asupra zonei istorice a oraşului pe care primăria vrea să o transforme într-un adevărat cartier cultural. Unele dintre elementele propuse de municipalitate sunt chiar...
Nu se mai înghesuiesc să-şi plătească dările către stat, pe final de an! Este vorba despre arădenii care în acest an nu au mai format cozi interminabile la ghişeele primăriei! Lipsa banilor i-a ţinut pe arădeni în case la sfârşitul acestui an, iar taxele locale nu mai ocupă locurile fruntaşe...
Deşi temperatura a fost scăzută în noaptea dintre ani, o parte dintre arădeni au ales ca miezul nopţii să-l petreacă în faţa Primăriei unde a avut loc un concert şi un foc de artificii. Oamenii au avut cu ei sticle de şampanie şi petarde. Fiecare a petrecut cum a ştiut...
Un groaznic accident rutier s-a produs în această noapte la ieşirea din Timişoara, după ce o Dacia Solenza a trecut pe contrasens şi a lovit din plin o altă maşină. Două persoane şi-au pierdut viaţa, o a treia este în stare gravă la reanimare.
Arădenii sunt invitați să sărbătorească împreună trecerea în Noul An, care va fi marcată în centrul orașului cu un concert și un mare spectacol de artificii.
În 31 decembrie de la ora 22 :30 pe scena din fața Palatului Administrativ vor cânta pentru arădeni formațiile Quaternion, care o va...