Toate știrile
Local Şase companii din Arad au luat caimacul finanţărilor pentru IMM-uri ?n zona de vest Firme arădene care cresc pe banii UE!
Aradul a accesat cele mai im­portante proiecte ale ADR Vest, în sesiunea încheiată zilele trecu­te! Firmele arădene care au de­pus proiecte au câştigat cele mai mari fonduri. Este vorba despre Sylc Con Trans SRL din Bătuţa (6,3 milioane lei), Arsat Indus­trie, Pecica (6,3 milioane), Wann Technika din Tisa Nouă (5...

29.01.2014

Local Şcoli, parcări şi lupoaice ?n şedinţa de ieri a Consiliului Local Municipal
Şedinţă maraton ieri în Con­si­liul Local Municipal Arad. S-a văzut faptul că a fost prima şedin­ţă ordinară de anul acesta iar primarul, viceprimarii şi consilierii nu s-au văzut demult. Timp de apro­ximativ 2 ore s-au certat, s-au con­trat, s-au împăcat şi mai ales au lucrat (fiecare după posibilităţi) la imaginea...

29.01.2014

fashiondays.ro
Local Combustibilul din cisterna răsturnată a fost transvazat ?n alta, pericolul exploziei persistă
O cisternă plină cu benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad, la ora transmiterii acestei ştiri traficul în zonă fiind blocat pentru că din cisternă se scurge combustibil.
UPDATE 2

29.01.2014

Local Oamenii străzii caută căldura adăposturilor de noapte puse la dispoziţie de autorităţile locale
Temperaturile cu mi­nus din ultimele zile fac pri­me­le victime şi la Arad. Iar pri­mii care suferă de pe urma gradelor minus din termo­me­tre sunt oamenii fără adă­post. Numărul celor fă­ră adăpost, cu risc ridicat în cazuri de frig extrem, creş­te de o zi la alta.

 De la ora 19...

28.01.2014

Local Degustarea c?rnaţilor bănăţeni se mută in Arad! C?nd are loc sărbătoarea Banater Zeitung
Iti lasa gura apa, te ametesc cu mirosul lor si ajung la savoarea deplina la sfarsit de ianuarie! Carnatii banateni sunt pregatiti de sarbatoare si mai ales de degustare. Daca ani la randul, unul dintre cele mai frumoase evenimente din aceasta parte de tara s-a tinut la Timisoara, in 2012...

28.01.2014

Local Teatrul de vară, o instituţie care promite evenimente atractive şi vara aceasta!
Nicolae Ioţcu: „Teatrul de Vară pune în mişcare sângele Aradului pe perioada verii, incluzând oraşul într-un circuit cultural european”

Teatrul de Vară al Centrului Cultural Judeţean este probabil cel mai important câştig pentru viaţa culturală arădeană, în ul­timii ani. Mii de arădeni au participat la spectacole de bună...

28.01.2014

Local Nu se schimbă nimic ?n reţeaua şcolară a Aradului pentru anul şcolar viitor
Consilierii arădeni se întâlnesc astăzi pentru prima dată în 2014 în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află 26 de puncte. Unul dintre cele mai interesante este apro­barea reţelei şcolare a municipiului pentru anul şcolar 2014 – 2015. Este vor­ba de un proiect amânat din şedinţa pre­cedentă din decembrie....

28.01.2014

Local Arad: Doi angajaţi de la Poştă, cercetaţi pentru neglijenţă după furtul sacilor cu bani din maşină
Doi angajaţi de la Oficiul Judeţean de Poştă (OJP) Arad sunt cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce au lăsat maşina de serviciu nesupravegheată şi au dispărut mai mulţi saci cu bani, aproximativ 385.000 de lei, bani destinaţi plăţii pensiilor câtorva sute de persoane.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad...

28.01.2014

Local Aradul o să aibă și un patinoar sintetic, unic ?n vestul țării
Începând cu luna Februarie Expo Arad va deschide un patinoar sintetic, supranumit MAGIC ICE on EXPO ARENA, el fiind singurul patinoar sintetic din Vestul țării, care poate fi folosit indiferent de anotimp sau de condițiile meteo.

Data lansării este de 1 Februarie iar mai jos avem programul:

28.01.2014

Local PSD ARAD: Replica lui Falcă se bazează pe minciuni, jigniri şi zero soluţii
Replica lui Gheorghe Falcă la prezentarea situaţiei reale a şcolii generale „Mihai Eminescu” se înscrie în aceeaşi tentă de scandal politicianist cu care ne-a obişnuit. Am să încep prin a condamna minciunile pe care le-a debitat la adresa mea. Eu nu am niciun interes imobiliar legat de instituţiile publice din...

27.01.2014

Local Victor Faur, arădeanul arestat ?n Slovenia a ajuns acasă
După mai bine de trei luni, timp în care acesta a stat într-o închisoare din Slobenia, acesta a fost eliberat de o instanţă care a decis să nu îl extrădeze în America. Tribunalul din oraşul sloven Murska Sobota a motivat decizia de respingere a solicitării de extrădare a hackerului român...

27.01.2014

Local Depunere de coroane la bustul şi locul de veci al Elenei Ghiba Birta
La sfârşitul săptămânii trecute s-au împlinit 150 de ani de la în­hu­marea în cimitirul Eternitatea a  Elenei Ghiba Birta, personalitate marcantă a Aradului, o susţinătoa­re a învăţământului arădean,dar şi o protectoare a săracilor, care şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării  semenilor în a avea parte de educaţie şi cultură. Cu această...

27.01.2014

Local Sănătatea ?n 2014: Noi pachete de servicii şi listă de medicamente compensate
Noile pachete de servicii me­di­cale, unul pentru neasiguraţi şi unul pentru asiguraţi, intră în vi­goare anul acesta, alături de o lis­tă actualizată de medicamente com­pensate, precum şi de noi reglementări în domeniul sanitar, privind malpraxisul, rezidenţiatul şi salarizarea medicilor.

Anul 2014 este pentru siste­mul sanitar unul al schimbării, în...

27.01.2014

Local Prima zăpadă din acest an nu a prins pe nepregătite autorităţile din Arad
Prima ninsoare din acest an nu a luat pe nepregătite autorităţile din Arad. Încă de dimineaţă societatea responsabilă cu deszăpezirea a acţionat pe arterele din municipiu şi a aruncat cu material antiderapant. De prima zăpadă din acest an s-au bucurat şi copiii dorinici de săniuş

Adevărata iarnă a venit...

27.01.2014

Local Prins de jandarmi cu iepu Prins de jandarmi cu iepurele ?n bagajrele ?n bagaj
Duminică, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 1400, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Pecica, a depistat, la câteva sute de metri de localitatea Semlac, o persoană care avea asupra sa o armă de vânătoare.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii acesteia iar,...

27.01.2014

Local Intervenţii pentru ?nlăturarea zăpezii şi a poleiului ?n judeţul Arad
Mai multe echipe de in­ter­venţie au acţionat în zilele de 24-26 ianuarie, pe toate tronsoanele de drum din ju­deţul Arad, unde s-au înre­gistrat căderi de zăpadă. Cris­tian Drăgan, administratorul judeţului Arad, a precizat că echipajele de deszăpezire au acţionat în special pe drumu­rile judeţene Nădlac - Pereg şi Semlac -...

27.01.2014

Local Pl?ngere a unui militar fără un picior, cu decizie de handicap permanent, chemat la reevaluare
Un militar în rezervă din Arad, fără un picior şi cu decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara potrivit căreia are un handicap fizic permanent, este chemat periodic de autorităţi la reevaluare me­dicală, bărbatul depunând o plângere pe­na­lă pentru abuz în serviciu.

Arădeanul Gabriel Mitroi (56 ani)...

27.01.2014

Local Jaf de 100.000 de euro ?n Arad. Banii au fost furaţi dintr-o maşină a Poştei Rom?ne
O sumă mare de bani a dispărut, în această dimineaţă, dintr-o maşină a Poştei Române, parcată în faţa sediului principal din Arad, în zona Gării CFR.  Din primele informaţii şoferul maşinii a încărcat sacii cu bani pentru pensii şi alte plăţi, în curtea interioară a instituţiei, iar mai apoi a...

27.01.2014

Local Noi oportunităţi de finanţare prin Centrul de Dezvoltare ARAD ORIZONT 2020
În perioada 21 – 22 ianuarie 2014 a avut loc la Bratislava lansarea oficială a noului program al UE – ORIZONT 2020.

Lansarea programului s-a desfăşurat în prezenţa Comisarului European pentru Ştiinţă, Cercetare şi Inovare, dna  Máire Geoghegan-Quinn. Au participat peste 250  de entităţi din 11 ţări ( Austria,...

24.01.2014

Local Medicii ar putea primi salarii şi de la autorităţile locale
Ministrul Sănătăţii a continuat ieri seria de videoconferinţe ce vizează măsurile pe care ministerul doreşte să le implementeze pentru reorganizarea sistemului sanitar ro­mânesc. Printre alte lucruri a fost luată în dis­cuţie şi sectorul sensibil al resurselor uma­ne acolo unde sistemul românesc are o ma­re problemă legată de exodul în Occident...

24.01.2014

fashiondays.ro