Ziua europeana fara masini a fost marcata, sambata, printr-o plimbare cu bicicletele, la care au fost prezenti sute de aradeni.
Invitatia a fost lansata de un club al biciclistilor din Arad, care a organizat evenimentul si anul trecut, cand au iesit la plimbare aproximativ 800 de persoane.
Sâmbătă, 21 septembrie 2013, Cetatea Aradului a deschis porțile pentru vizitatori în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Zilei Europene a Patrimoniului la Arad. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu unitatea militară și Complexul Muzeal, și sa desfăşurat între orele 11-17. La orele 11, 12...
Au trecut 69 de ani de la Bătălia de la Păuliş, iar la Monumentul Eroilor ce străjuieşte drumul naţional 7 s-a organizat tradiţionala festivitate din data de 21 septembrie. Au participat veterani ai luptei duse de elevii Şcolii Militare Radna, autorităţi, iar ÎPS Timotei a oficiat o slujbă de pomenire...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad acţionează pentru asigurarea unui climat de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
În baza sistemului cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic, aprobat la nivelul judeţului Arad, jandarmii asigură măsurile de ordine publică în zona a...
Compania de Transport Public (CTP) Arad a publicat două licitaţii de achiziţie pentru 20 de autobuze second-hand, pentru care estimează că va plăti aproximativ 1,5 milioane lei, câştigătorul urmând să fie stabilit după preţul cel mai mic, în luna octombrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Localnicii din Nadăş au pierdut, joi, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Arad, procesul privind revizuirea unei sentinţe de împroprietărire a unei familii cu 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul localităţii, dar oamenii s-ar putea adresa CEDO.
Tribunalul Arad a pronunţat, joi, în şedinţă publică, verdictul...
Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad este prezent, în 25 septembrie 2013, la cea de a XIX-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Scurt (OSTIF) de la Oradea cu spectacolul „Tăietura“, de Mark Ravenhill, în regia lui Alexandru Mihaescu.
OSTIF este organizat de Teatrul „Regia Maria“ Oradea şi are un...
Inspectorii de muncă au depistat, în perioada 9 - 13 septembrie, 213 persoane care munceau fără contracte de muncă, valoarea amenzilor aplicate pentru această abatere depăşind 1,4 milioane de lei, informează Inspecţia Muncii (IM). Inspecţia Muncii a făcut mai multe controale, în urma cărora inspectorii au aplicat amenzi în valoare...
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Târgul Internaţional de Agricultură, Industrie Alimentară şi Ambalaje – Agromalim 2013, care s-a desfăşurat în perioada 12-15 septembrie 2013 la Expo Arad, a adunat, în premieră pentru zona de Vest a ţării, peste 12.000 de participanţi.
Targul organizaţiilor nonguvernamentale din Arad şi-a deshis astăzi porţile! Zeci de asociaşii şi fundaţii din Arad au expus pe platoul administrativ obiecte din activitatea lor de zi cu zi! Dacă cei de la Crucea Roşie, au pregătit demonstraţii pentru toţi cei prezenţi, de la o fundaţie din Arad au adus...
Reprezentanţii societăţii civile din Arad invită parlamentarii, sâmbătă, 21 septembrie, începând de la ora 15.00, în sala de conferinţe Europa a Hotelului Central din Arad, unde va avea loc o dezbatere pe tema Roşia Montană.
Evenimentul este organizat de Grupul de Iniţiativă Arad pentru Roşia Montană, constituit în urma...
Reprezentanţii UDMR Arad au început pregătirile pentru evenimentele dedicate comemorării celor 13 generali ai Revoluţiei maghiare de la 1848-1849.
„Este a zecea ediţie a acestui eveniment, care precede manifestările din 6 octombrie. Evenimentul este unul important pentru comunitatea maghiară din municipiul şi judeţul Arad.
Ambasadorul Republicii Cehe în România, Jiři Šitler, a fost astăzi la Arad într-o vizită de lucru în cadrul căreia s-a întâlnit, la Instituţia Prefectului, cu subprefectul Radu Stoian, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţolea şi cu viceprimarul Municipiului Arad, Bognar Levente. Discuţiile dintre ambasadorul ceh şi reprezentanţii administraţiei arădene s-au...
Seara zilei de joi, 26 septembrie (ora 19,00) va marca deschiderea stagiunii 2013 – 2014 a Filarmonicii de Stat Arad, eveniment ce va fi în legătură directă cu Festivalul Internaţional George Enescu de la Bucureşti. Astfel, inaugurarea noii stagiuni de concerte va avea loc în prezenţa a doi muzicieni de...
Miercuri, 18 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere şi Ordine Publică Pecica a desfăşurat, în zona localităţii Semlac, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi infracţională.
În timpul acţiunii jandarmii au depistat, pe malul râului Mureş,...
În conformitate cu prevederile legii pentru plata pensiei de urmaş, copiii care au depăşit vârsta de 16 ani şi care continuă studiile, trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii, în luna începerii noului an şcolar, cel târziu până în 5 octombrie 2013, adeverinţa şcolară din care să rezulte că...
O reţea de hoţi a încercat să fure sute de metrii de tubulatură care era folosită la alimentarea cu apă a muncipiului! Spunem că a încercat, pentru că hoţii au fost prinşi chiar la locul faptei de angajaţii Companiei de apă din Arad şi de poliţiei! Spectaculos este şi felul...
Au început înscrierile pentru Festivalul Tinerilor Designeri din Vestul României, proiectul care are ca principal scop descoperirea şi promovarea artiştilor talentaţi, la început de drum, din domeniul designului vestimentar.
Sesiunea de înscrieri a început din această saptămână, iar tinerii creatori care doresc să participe, vor avea timp până la...
Posesorii permiselor de port armă riscă pedeapsa cu închisoare între 1 şi 5 ani! Vorbim despre cei care depăşesc termenul prevăzut de lege pentru prelungirea permiselor în acest an. În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la structura...
Cursuri de engleză şi conversie profesională în domeniul filologie este noutatea cu care vine Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Prin aceste cursuri, realizate în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale se oferă posibilitatea cadrelor didactice să urmeze cursuri de conversie profesională la limba română şi la limba engleză. Totodată...