Cetatenesti

Aparatele de aer conditionat ? lux pentru multi aradeni

21.06.2007 ⋅ 0 comentarii

Căldura de afară îi face fericiţi pe cei care comercializează aparate de aer condiţionat, deoarece în ultima perioadă vânzările  au crescut considerabil. Pentru a vedea câţi arădeni îşi permit  astfel de aparat le-am adresat următoarea întrebare. Vă permiteţi  să achiziţionaţi un aparat de aer condiţionat?

Maria Bodiş, contabilă:  „Aparatul condiţionat  este  foarte bun pentru cei care locuiesc la oraş. Eu nu am nevoie deoarece stau la casă şi la noi este mai răcoare.  Avem multă umbră”.
Anica Ban, casier: „Aş dori să am un astfel de aparat.  Dacă e de calitate  atunci nu e scump.  Dacă te poţi folosi de el mai mulţi ani atunci merită  cumpărat. Eu deocamdată folosesc ventilatorul pentru a scăpa de căldură”.  
Dan Cobliş, student:  „Mi-am cumpărat  aparat de aer condiţionat.  Şi este foarte bun. Pe asemenea călduri nu ştiu cum aş putea să învăţ. Chiar este un lucru necesar”.
 Valerian Maxim, şef echipă: „Deocamdată nu   am  posibilitatea să îmi cumpăr, dar mi-aş dori.  Momentan pentru a mă răcori  ţin geamurile deschise. Se face curent de aer,  altă soluţie nu am”.
O.E, profesoară: „Mi-aş dori un astfel de aparat. Dar pentru banii mei e scump şi deocamdată nu îmi pot permite.  Sper cu timpul să îmi achiziţionez unul. Până una alta trag obloanele, stau la umbră, fac multe duşuri şi consum lichide”.
Paulina Tulcan, studentă: „Pentru mine nu  cred că este chiar necesar un aparat de aer condiţionat.  Depinde şi  unde stai. Dacă tragem jaluzelele puţin mai jos e ok”. 

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru, Florin Coita ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului