Stire

Primarul din Şicula vrea să pună la plată firmele care contestă licitaţiile pentru lucrări de infrastructură

20.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Comunele Şicula şi Şepreuş sunt pe cale să piardă o investiţie comună de infrastructură datorită unei contestaţii depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, formulată de o firmă de construcţii nemulţumită de rezultatul licitaţiei pentru reabilitarea drumului comunal 132, Chereluş-Şepreuş. Aurel Radiţa, primarul comunei Şicula (de care aparţine satul Chereluş), spune că va elabora personal o hotărâre de Guvern prin care firmele care contestă licitaţiile să fie obligate să depună un procent din valoarea lucrării drept garanţie. Astfel, dacă firma care contestă va avea câştig de cauză, banii vor fi recuperaţi, în caz contrar suma urmând să rămână la bugetul local al localităţii care beneficiează de investiţie. „În 29 iulie trebuia să semnez contractul de execuţie cu firma câştigătoare a licitaţiei, dar din cauza contestaţiei nu am putut face acest lucru. Dacă semnam contractul, drumul era gata în 30 de  zile. Aşa, am pierdut anul acesta o investiţie de 40 miliarde lei vechi. Voi face personal o Hotărâre de Guvern pe care o voi înmâna tuturor parlamentarilor arădeni indiferent de partid, prin care voi cere răspunderea solidară a firmei care a făcut contestaţia. Să plătească solidar 20% din valoarea contractului, bani care să rămână la buget dacă pierde. Altfel, din cauza unor societăţi care contestă licitaţiile pierdem lucrări”, a spus primarul Aurel Radiţa nemulţumit de faptul că modernizarea drumului dintre cele două localităţi amintite s-a amânat din cauze independente faţă de administraţia locală.
Consiliul Judeţean a retras banii pentru DC 132, dar îi va da înapoi în primăvarăDrumul Chereluş-Şepreuş are o lungime de opt kilometri pe raza comunei Şicula, distanţă pe care se află şi un pod. Anul acesta, pentru modernizarea DC 132 a fost alocată de la Consiliul Judeţean suma de 500.000 lei. La şedinţa CJA de săptămâna viitoare, pe masa consilierilor se va afla un proiect prin care unele sume atribuite pentru investiţii de infrastructură din judeţ vor fi redistribuite. Printre acestea se află şi cea de 396,87 mii lei, bani retraşi de la modernizarea drumului dintre Chereluş şi Şepreuş. „Este normal să fie luaţi banii înapoi dacă nu pot fi folosiţi. Îi vom primi înapoi la primăvară, dacă va fi rezolvată problema cu licitaţia”, a admis primarul din Şicula, Aurel Radiţa.  Cei 396,87 mii lei vor fi redirecţionaţi de Consiliul Judeţean spre alte localităţi: 206,87 mii lei  vor merge la Pâncota pentru DJ 709, iar 190 mii lei la Ineu pentru DJ 792 B.  O altă redistribuire de fonduri afectează exclusiv oraşul Lipova, acolo unde 8, 67 mii lei sunt luaţi de la drumul judeţean 572 şi direcţionaţi către reparaţii la DJ 682.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro