12.11.2026 ⋅ 0 comentarii
Corul Bisericii Ortodoxe din Macea, județul Arad, împlinește 130 de ani de activitate. Măcenii au sărbătorit aniversarea cu muzică și joc, alături de membrii corului.
Aniversarea a adus laolaltă comunitatea din Macea și oamenii care, de-a lungul generațiilor, au dus mai departe tradiția cântului bisericesc. În prezent, corul este dirijat de Valer Muller.
Primarul comunei Macea, Ciprian Otlăcan, a înmânat corului o diplomă de merit, pentru 130 de ani de credință, rugăciune și comuniune. Gestul administrației locale a fost o recunoaștere a rolului pe care corul îl are în viața comunității.
„Sărbătorim 130 de ani de la înființarea Corului Mixt a Bisericii Ortodoxe din Macea”, a declarat Nicoleta Pavel. Primarul Ciprian Otlăcan a spus că aniversarea celor 130 de ani de activitate a corului bisericesc reprezintă mai mult decât o cifră și că simbolizează credință, dăruire, armonie și continuitate.
După momentul festiv, sărbătoarea de la Macea a continuat cu joc și voie bună, pe ritmuri de muzică populară.
Sursa: TvArad