Stire

UTA a debutat cu un punct norocos

08.03.2010 ⋅ 0 comentarii

UTA a obţinut un punct, sâmbătă, din confruntarea cu FC Bihor, meci încheiat la egalitate, 0:0, iar rezultatul trebuie perceput ca pe unul pozitiv, avându-se în vedere că UTA a evoluat slab, mult sub aşteptări, chiar dacă i-au lipsit patru jucători care ar fi fost titulari - Batin, Pocuca, Nădăban şi Eze.  „Sunt nemulţumit, dar nu prea putem să vorbim de un joc de fotbal, că nu prea a fost. Echipele au jucat ca să nu piardă şi să nu ia gol”, a spus Ionuţ Popa, care a luat apoi la ţintă FRF, pentru uşurinţa cu care amână meciuri în Liga II. „Cei de la federaţie fac ce vor ei. Cică vor să ajute, dar mai mult încurcă. În ritmul ăsta, vom juca meciuri la Paşti, la Crăciun şi eventual de Sfântul Ilie. Voi fi nevoit să-mi trimit jucătorii la muncă, 8 ore pe zi, să câştige şi ei bani, că meciuri nu prea vor juca din cauza amânărilor şi retragerilor”. Meciul FC Bihor - UTA a fost urmărit şi de Viorel Hizo, antrenorul Universităţii Cluj-Napoca fiind contrariat la pauză în urma unei decizii a arbitrului Vădana: „La pătrunderea lui Bente (n.r minutul 40) trebuia să se dea penalty şi eliminare pentru UTA, cine ştie fotbal observă că maniera de arbitraj e pro UTA”, în timp ce Emeric Ienei, prezent pe stadion, regreta că FC Bihor nu s-a impus, considerând că ar fi meritat trei puncte după cum s-a jucat. Fostul selecţioner l-a remarcat pe portarul Cristian Bălgrădean, arădeanul fiind practic omul decisiv pentru UTA, având o serie de intervenţii excelente la marile ocazii de gol al bihorenilor.

Sursa: Observator.info

Autor: Sebastian Şiclovan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro