Local

Un incendiu ar fi putut pune în pericol circulația pe centură. Vezi unde a avut loc și cine a chemat pompierii

25.10.2019 ⋅ 0 comentarii

Debutul unui incendiu violent care s-a extins cu repeziciune pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați și ar fi putut periclita inclusiv circulația de pe centura ocolitoare în regim de autostradă a municipiului, în zona Cartierului Confecții, a fost observat de polițiștii locali ai Biroului Protecția Mediului aflați în patrulare pe strada Lungă. 

Observând fumul dens de pe malul opus al canalului Mureșel, aceștia au acționat operativ, deplasându-se la fața locului și semnalând incidentul la numărul unic de urgență 112. „Persoanele care incendiaseră o cantitate semnificativă de deșeuri au reușit să părăsească locul faptei înainte de sosirea polițiștilor locali. Grație operativității detașamentului de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Vasile Goldiș» Arad, focul care se extinsese pe o porțiune semnificativă de vegetație a fost stins la scurt timp după apelul polițiștilor locali. Ținând cont de faptul că, în această perioadă a anului, numărul cetățenilor care aleg să incendieze vegetația uscată, atât în gospodării cât și pe domeniul public este în creștere, fără a se ține cont de pericolul pe care îl reprezintă focul deschis scăpat de sub supraveghere, DGPL Arad anunță că va intensifica operațiunile de patrulare pe raza municipiului, în vederea prevenirii unor astfel de incidente”, susțin reprezentanții Poliției Locale.