Național Stire Social

Familia Regală a prezentat bradul și meniul de Crăciun

24.12.2019 ⋅ 0 comentarii

Custodele Coroanei a prezentat, luni, presei, bradul împodobit în Castelul Săvârşin şi a dezvăluit care va fi meniul pregătit de bucătari, precizând că va petrece sărbătoarea în familie, în cadru restrâns, conform Agerpres.

Majestatea Sa Margareta este cea care a împodobit bradul, cumpărat din Arad, iar principele Radu a aranjat masa pentru Crăciun.

"Eu am îmbrăcat bradul, iar soţul a aranjat masa. Pentru masă am ales tema 'red forest', adică pădure roşie. Totul este în roşu şi verde pe masă. Bradul în acest an este cu tonuri de auriu şi un fel de coniac. În fiecare an încercăm altceva. Anul trecut a fost multicolor, înainte a fost argintiu, am avut şi auriu cu argintiu... Decoraţiunile sunt şi vechi şi noi, unele din Elveţia, chiar de când eram copil, dar avem şi primite din Bucureşti", a spus Custodele Coroanei.

Majestatea Sa Margareta a precizat că de Crăciun va purta o costumaţie tradiţională, compusă din ie şi o fustă neagră.

"Masa de Crăciun va fi în familie, cu principesa Sofia şi fiica sa, eu şi soţul. După Crăciun vor veni preotul şi prieteni. Vom avea mâncare tradiţională şi un curcan, la fel ca în fiecare an", a spus Majestatea Sa.

Meniul de Crăciun a fost prezentat de bucătăreasa Domeniului Regal Săvârşin, Viorica Călin.

"Pentru seara de Ajun am pregătit un curcan umplut cu amestec de ficat de pui, carne tocată, cârnaţi şi învelit în bacon, cu garnitură de varză de Bruxelles, castane şi legume. La desert avem budincă de Crăciun. În prima zi de Crăciun, avem cârnaţi, jumări, sarmale cu mămăliguţă şi iarut, piftie şi cozonac", a spus bucătăreasa.

Majestatea Sa Margareta a completat, arătând că în acest an va fi un curcan mai mic, de 5 - 6 kilograme, pentru că vor fi mai puţine per... vezi mai mult













Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro