Stire

Ziua Națională a Medicului Veterinar va fi sărbătorită mâine

14.05.2020 ⋅ 0 comentarii

Veterinarii din România își sărbătoresc, mâine ziua. Ziua de 15 mai are o importanță deosebită pentru cei ce practică această profesie, având în vedere că pe 15 mai 1861,  Alexandru Ioan Cuza a dat decretul de înființare a  „Şcolii de Medicină Veterinară”, în cadrul „Şcolii de Medicină şi Farmacie”,înfiinţată de Carol Davila. Tot pe 15 mai, dar zece ani mai târziu, 14 medici veterinari au semnat o „Declaraţiune” care a stat la baza înfiinţării „Asociaţiei Medicilor Veterinari din România”. Aceasta a fost desfiinţată în 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 să se reînfiinţeze, iar ulterior să fie denumită „Asociaţia Medicilor Veterinari din România”.  Astfel, la cel de-al VI–lea Congres Naţional de Medicină Veterinară din 1994,  ziua de 15 mai a fost aleasă să fie „Ziua Naţională a Medicului Veterinar”.

                                    

„15 mai, Ziua Naţională a Medicului Veterinar reprezintă pentru noi, medicii veterinari, atât aducerea unui pios omagiu şi recunoştinţă marilor noştri înaintaşi pentru realizările lăsate drept moştenire, pentru dăruirea şi abnegaţia cu care au contribuit la definirea profesiunii de medic veterinar şi la progresul medicinii veterinare româneşti, cât şi prilej de evaluare a muncii noastre şi de stabilire a noi proiecte. A devenit o tradiţie ca în data de 15 mai să se sărbătorească Ziua Naţională a Medicului Veterinar. […] Cu această ocazie, de ziua profesiei, adresez tuturor medicilor veterinari multă sănătate, urări de bine şi succes în meseria liberală de medic veterinar şi în toate activităţile pe care le întreprind”, susține Viorel Agud, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad.

Acesta a ținut să precizeze că medicina veterinară ca profesie, indiferent de țară, este pusă în slujba asigurării sănătății publice prin întărirea rolului și aportului serviciilor veterinare de stat și private pentru creșterea responsabilității, eficienței și contribuției privind promovarea politicilor naționale în domeniul sanitar-veterinar, ca strategii pentru apărarea sănătății animalelor și a oamenilor, asigurarea siguranței lanțului alimentar de la producere la consumator, protecția, bunăstarea animalelor și protecția mediului.

„Medicina veterinară, ca profesie, a apărut o dată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății omenești, fiind aplicată la început instinctiv, nu a existat diferențiere între măiestria vindecării bolilor la om și animale, iar mai târziu această activitate se va diferenția, devenind o profesie de sine stătătoare.

Odată cu înființarea în anul 2004 a A.N.S.V.S.A, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, cu rol de reglementare și control în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, s-a consolidat și îmbunătățit, pe lângă activitatea medicilor veterinari din rețeaua de stat și activitatea medicilor veterinari de liberă practică.

O parte din această categorie profesională, cu liberă practică, s-a organizat în circumscripții sanitare veterinare teritoriale, concesionând cu autoritatea sanitară veterinară efectuarea unor acțiuni de prevenire și combatere a bolilor transmisibile la animale și de la animale la om cuprinse în programul național, asigurând prin aceasta statusul de sănătate animalelor și creerea de locuri de muncă.

Sunt supravegheate pe traseul lanțului de siguranță alimentară, sute de mii de obiective care cuprind unității de procesare materii prime de origine animală și vegetală, depozite alimentare, unități de comercializare, unități de alimentație publică, cantine școlare și sociale, laboratoare de cofetărie, patiserie, alte unități specifice, de procesare și comercializare produse de origine animal și non animală.

De asemenea sunt supravegheați producători individuali, înregistrați, care valorifică producția primară de lapte, miere și ouă, pește, produse vegetale, precum și alte unități cu profil zootehnic și prestatoare de servicii în domeniu.

Pentru a se asigura o stare de sănătate și bunăstare a animalelor și păsărilor care se cresc în scop economic, medicii veterinari în activitate, efectuează anual, acțiuni de supraveghere clinică a bolilor, operațiuni de vaccinări imunoprofilactice, tratamente antiparazitare și examene de laborator. Pentru supravegherea bolilor transmisibile cu importanță majoră, acțiuni care au asigurat, ca în țara noastră să nu evolueze boli infecto contagioase majore”, a încheiat Agud.

 

 

 

 

 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro