Vezi toate știrile
Știri Arad | Local
Local Autoturism spart pe strada Cloşca din municipiul Arad. Furt de 1.500 de lei
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat trei adolescenţi, bănuiţi de comiterea unui furt, dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în noaptea de 4/5 aprilie a.c., cei trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, toţi din judeţul Arad, ar...

03.07.2015

Local Informații despre admiterea la liceu și școli profesionale în Arad
Începând de azi, până în 7 iulie, se eliberează fișele de înscriere la liceu, se completează cu opțiunile elevilor, respectiv se validează listele elevilor admiși în învățământul vocațional, anunță Inspectoratul Școlar. S-a realizat o bază de date cu mediile de admitere în învățământul liceal, care se calculează după formula: 3...

03.07.2015

drmax.ro/
Local Prefectura a stabilit că Pașapoartele și Permisele se mută pe Mărășești de luni
Prefectura Arad a stabilit data de la care se vor muta serviciile Pașapoarte și Permise de Conducere din centrul comercial Galleria, respectiv începând de luni, 6 iulie. Astfel, întreaga activitate a celor două servicii se va muta pe strada Mărășești nr. 18-20 (clădirea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad),...

02.07.2015

Local PercheziÅ£ii la Arad, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 4 milioane de euro
Zeci de percheziţii au loc, joi dimineaţă, în mai multe judeţe din ţară, printre care şi la Arad. Descinderile au loc la sediile mai multor societăţi comerciale şi persoane bănuite de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro. Poliţistii fac 58 de percheziţii în Bucureşti şi...

02.07.2015

Local Cel mai mare cinematograf în aer liber din România – în parcul Eminescu din Arad
Centrul Municipal de Cultură Arad, în Parteneriat cu Asociația Culturală Metropolis organizează cel mai mare cinematograf în aer liber din România – în parcul Mihai Eminescu din Arad, în perioada 7 – 12 iulie 2015 caravana Metropolis – Cinema în aer liber debutează vara aceasta în parcul Mihai Eminescu din...

02.07.2015

Local Medicii arădeni au încălcat o lege absurdă pentru a salva un bebeluș
În România chiar totul este posibil: medicii urologi trag un semnal de alarmă, după ce, mai nou, legislaţia le-a interzis să... continue să salveze vieţi. Şeful Clinicii de Urologie din Arad, dr. Ioan Ioiart, a trecut peste unele noi reglementări legale şi a operat pe proprie răspundere un bebeluş, pe...

02.07.2015

Local 100 de familii își trăiesc cel mai frumos vis. Locuiesc în Westfield!
Se spune că este simplu să fii fericit, atâta timp cât faci alegerile care te fac fericit. Iar una dintre alegerile de bază în viaţa unei familii este locul unde alege să locuiască. Variante sunt multe în Arad, însă cele 100 de familii care au ales să locuiască în Westfield...

02.07.2015

Local Poliţiştii arădeni au prins doi tineri bănuiţi de fraude pe Internet
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au identificat şi reţinut doi bărbaţi, bănuiţi de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. “În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2014-2015, cei doi bărbaţi, de 26 respectiv 22 de ani, ambii din judeţul Timiş, ar fi efectuat mai multe...

01.07.2015

Local Un tânăr a fost snopit în bătaie, într-o sală de forţă din Arad
Un tânăr de 23 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean Arad după după ce a fost bătut de doi fraţi cu care avusese o neînţelegere din pricina aparatelor de forţă la care urma să lucreze. Incidentul s-a petrecut la sala de forţă situată la demisolol Casei de Cultură a...

01.07.2015

Local Copii în pelerinaj la mănăstirile arădene
În fiecare an, odată cu intrarea în perioada vacanţei mari, DGASPC Arad iniţiază pentru copiii şi tinerii aflaţi în centrele de plasament din subordine pelerinaje la lăcaşele de cult din judeţ şi din ţară. Cu ocazia marii sărbători a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un grup de beneficiari ai servciilor...

01.07.2015

Local PELERINAJ LA SEMLAC. Dintr-o icoană a lui Arsenie Boca ar curge mir
O familie din localitatea arădeană Semlac crede că a avut parte de o minune, atunci când dintr-o icoană pe care o deţine şi care-l înfăţişează pe Arsenie Boca, a observat că picură mir.
De atunci, sute de persoane din Arad merg la Semlac în casa celor doi pentru a vedea...

01.07.2015

Local Zilele Gurahonțului la a III-a ediție
În 27 și 28 iunie 2015 Gurahonțul a fost în sărbătoare. Sâmbătă, 27 iunie a fost o competiție sportivă- Cupa "Ioan Buteanu” și seara tineretului gurahonțan. Duminică, 28 iunie s-a început cu omagierea eroilor ținutului gurahonțan, s-a continuat cu parada Costumelor Populare de pe Valea Crișului-Alb. A urmat un frumos...

01.07.2015

Local Cazul ”MUMIA” revine. Ce a pățit arădeanul care a ascuns două luni CADAVRUL mamei moarte
Bărbatul din Arad care și-a ascuns în casă mama moartă timp de două luni, pentru a-i încasa pensia, va scăpa de cercetare penală. Conform polițiștilor care cercetaseră cazul, nu există sancțiune penală pentru această faptă, ci doar amendă de la Primărie pentru nedeclararea în termenul legal a decesului. Totuși, bărbatul...

01.07.2015

Local E OFICIAL! Ne legăm la rețeaua europeană de autostrăzi în 11 iulie
Lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica și Arad, dar și noul punct de control de la graniță, vor fi inaugurate în 11 iulie, când se va face joncțiunea cu autostrada din Ungaria. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a confirmat, miercuri, pentru ARQ, că autoritățile...

01.07.2015

Local Primăria a scos la licitație realizarea parcării subterane din Piața Avram Iancu
Primăria Arad a lansat licitația pentru realizarea primei parcări subterane din oraș, sub Piața Avram Iancu. Conform deciziei Consiliului Local Municipal, investiția se va realiza prin concesiune, respectiv câștigătorul licitației va construi parcarea cu finanțare proprie, apoi va exploata obiectivul pe perioadă determinată pentru amortizarea investiției. Anunțul licitației pentru «...

30.06.2015

Local Polițist arădean urmărit penal pentru că se ocupa de afacerile soției
Un agent de poliție judiciară din Arad este urmărit penal de către procurori sub control judiciar, fiind acuzat că se ocupa de afacerile soției, comportându-se ca adminstrator al unei firme, fapt ce este incompatibil cu funcția deținută. Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria...

30.06.2015

Local „Ghioroc Summer Fest” by Liga StudenÅ£ilor din Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad la a V-a ediÅ£ie
Liga Studenţilor din Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad şi Uniunea Studenţilor din România, în parteneriat cu Primăria Comunei Ghioroc, vă invită la cea de-a cincea ediţie de Ghioroc Summer Fest. Au trecut cinci ANI, în care evenimentul nostru a crescut de la un simplu proiect studenţesc la un brand local,...

30.06.2015

Local Pașapoartele și Permisele se mută din mall pe strada Mărășești
Serviciile Pașapoarte și Permise Auto din subordinea Prefecturii Arad se vor muta din Galleria Mall, peste câteva zile. Angajații acestor birouri îi anunță deja pe solicitanții de acte că le vor ridica de pe strada Mărășești, unde se află sediul Poliției de Frontieră. Reprezentanții Prefecturii vor anunța în următoarele zile...

30.06.2015

Local Tentativă de TÂLHĂRIE CU BRICEAGUL, în Vlaicu
Un arădean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat, într-una din diminețile trecute, se tâlhărească o persoană în Vlaicu, pe strada Ştefan Luchian. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în data de 27 iunie, în jurul orei 08,50, inculpatul Chebeleu Rareş și-a ameninţat...

30.06.2015

Local SCANDAL SÂNGEROS la Sântana. Un bărbat și-a rănit concubina, fiica și pe bunica acesteia
Un bărbat de 48 de ani din Sântana a fost reținut de procurori pentru tentativă de omor, după ce, noaptea trecută, și-a rănit grav concubina folosind un cuțit. De armă nu au scăpat nici fiica și nici bunica acesteia, care au încercat să-l potolească. Conform localnicilor, tot scandalul a pornit...

30.06.2015

drmax.ro/