Vezi toate știrile
Știri Arad | Stire
Stire Pompierii au salvat două victime din apele Mureşului, ?n cadrul unui exerciţiu
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au intervenit, ieri, pentru salvarea a două persoane căzute în Mureş. A fost vorba despre simularea unei intervenţii de salvare, care însă i-a oprit pe arădeni din drum, pentru a vedea ce se întâmplă, mulţi crezând că este vorba...

21.04.2010

Stire ?Şedinţă Tehnică? ?ntre directorii şcolilor din Arad şi primarul Falcă
Directorii unităţilor de învăţământ din municipiu au fost convocaţi ieri la o şedinţă cu primarul Gheorghe Falcă. „A fost o şedinţă tehnică, le-am prezentat Legea Învăţământului”, a spus edilul, fără să mai de-a nicio explicaţie apoi. Nici directorii nu au vrut să spună dacă au fost criticaţi sau nu faţă...

21.04.2010

fashiondays.ro
Stire Fără noutăţi de 1 mai pe Ştrandul ?Neptun?
Încet-încet, Ştrandul „Neptun” se pregăteşte pentru deschiderea sezonului - la 1 mai. Nu vor exista modificări ale tarifelor, iar cei interesaţi îşi pot cumpăra deja abonamente. Eforturile financiare ale administraţiei se vor concentra în acest an pe zona bazinelor pentru copii, în dreapta ştrandului. La sfârşitul investiţiei aici vor exista...

21.04.2010

Stire Dosarele de pensionare, depuse cu 30 de zile ?nainte de data pensionării
Recent au apărut normele de aplicare ale legii privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale, care modifică legea privind sistemul public de pensii. Astfel, a fost modificat termenul de depunere al dosarelor de pensie de limită de vârstă, anticipată şi anticipată parţială. „Cererile, împreună cu actele doveditoare se...

21.04.2010

Stire Iluminat economic şi ecologic pentru c?teva zone din Arad
Administraţia arădeană ia în calcul aplicarea unei soluţii economice şi ecologice în privinţa iluminatului stradal. Ar fi vorba despre o investiţie de 10,5 milioane de euro pentru extinderea sistemului de iluminat în zone precum locuri de joacă, alei pentru biciclişti, iluminat stradal. În total sunt vizate 70 de locaţii. Se...

21.04.2010

Stire Cauza numărului mare al angajărilor ?n sectorul bugetar, ?n anii trecuţi: ?cele mai sigure voturi vin de la stat?
Preşedintele filialei PC Arad, Mircea Purcaru, acuză faptul că partidele politice au crescut numărul angajaţilor de la stat în scopuri pur electorale. În sprijinul acestei afirmaţii, liderul conservator arădean a făcut o comparaţie între situaţia din 2004, când salariaţii bugetari erau în număr de 800.000 şi anul curent, când statul...

21.04.2010

Stire Conducta de transport de gaze naturale Nabucco va traversa cinci judeţe din Rom?nia, printre care şi Aradul
Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Arad a fost prezentă, la Timişoara, la o întâlnire dedicată conductei de transport gaze naturale Nabucco.   Scopul acestei acţiuni a fost de a prezenta traseul conductei Nabucco, dar şi de a găsi căile cele mai potrivite de colaborare între constructorul pe teritoriul...

20.04.2010

Stire Astra Vagoane Călători a semnat contractul cu Siemens! ?ncepe producţia de tramvaie la Arad!
Contractul cu firma germană este una dintre cele mai mari realizări ale industriei româneşti post-decembriste, pentru că înseamnă renaşterea unei ramuri industriale naţionale  La Hotelul Intercontinental de la Budapesta, pe malul Dunării, în faţa Palatului Regal de la Buda, s-a semnat luni contractul de colaborare dintre Astra Vagoane Călători SA...

20.04.2010

Stire "Fabrica de Zahăr" scoate la iveală practici obscure aplicate ?n Primăria Arad
Consilierii municipali implicaţi ca martori în procesul în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie, sunt prea puţin informaţi în legătură cu obiectul votului lor. Aceasta este una dintre concluziile desprinse din audierile care au avut loc ieri în cazul „Fabrica de Zahăr”. Mai mult decât...

20.04.2010

Stire Un arădean a c?ştigat noul Dacia Duster
Unul dintre câştigătorii, la nivel naţional, a unei Dacii Duster, dintre cele patru, este un arădean. Acesta s-a prezentat duminică, la sediul Dacia Verbiţă unde şi-a încercat norocul, la ora 12.10. Spre norocul şi surpinderea sa cheia a fost câştigătoare, reuşind să pornească noul Duster. Mircea Morariu, de 34 de...

20.04.2010

Stire Filarmonica de Stat Arad şi Pro Urbe invită arădenii la o seară de muzică şi arhitectură
În această seara, la Filarmonica de Stat Arad, va debuta un proiect inedit, sub titulatura „Rezonanţe arădene“, care  are drept scop evidenţierea capodoperelor arhitecturale cu care este înzestrat oraşul nostru. 
Cei interesaţi de proiect sunt invitaţi în sala mică a Palatului Cultural cu începere de la ora 19. Monumente...

20.04.2010

Stire Angajaţii de la Cadastru Ineu acuză de intimidare conducerea de la Arad
Conducerea spune că a vrut doar să verifice buna desfăşurare a activităţii din teritoriu

Liderul angajaţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad, Puiu Bucur, a declarat că recentele verificări pe care şefa instituţiei, Tatiana Clepe, le-a efectuat la OCPI Ineu şi OCPI Chişineu-Criş au fost percepute...

20.04.2010

Stire Absolvenţii Şcolii Naţionale de Grefieri ocolesc Aradul
Instanţele arădene au nevoie urgentă atât de judecători cât şi de grefieri, existând locuri vacante care vor fi scoase la concurs luna viitoare. Astfel că la nivel de judeţ este nevoie de încă 10 judecători şi 20 de grefieri pentru ca Judecătoriile şi Tribunal Arad să funcţioneze cu efectivul de...

20.04.2010

Stire Zilele de concediu medical ale arădenilor din 2009, plătite cu peste 14 milioane de lei
Conform noului ordin al Ministerului Sănătăţii cu privire a schimbarea modalităţii de acordare a concediilor medicale, nu doar pacienţii au obligaţii clare de îndeplinit. Medicul care a  prescris concediul medical trebuie să elibereze o copie conformă cu originalul, a adeverinţei de concediu la solicitarea angajatorului, în primele 5 zile, sau...

20.04.2010

Stire Expo Arad Internaţională ?nt?mpină primăvara cu trei t?rguri - "Estival", "Gardenia" şi "Primăverii"
Flori exotice, excursii de vis, joc şi multă voie bună sunt doar câteva dintre „ingredientele” propuse de Expo Arad pentru acest sfârşit de săptămână. Astfel de joi şi până duminică cei interesaţi sunt aşteptaţi la cel mai complex eveniment organizat de Expo Arad în acest sezon – târgurile Gardenia, Estival...

20.04.2010

Stire Aeroportul din Arad, redeschis ieri dimineaţă dar... fără zboruri
Aeroporturile din Arad şi Timişoara, închise sâmbătă din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanică din Islanda, au fost redeschise luni, începând cu ora 9.Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a precizat că aproximativ 600 de curse aeriene în zilele de sâmbătă şi duminică din cauza norului...

20.04.2010

Stire PRO URBE atrage atenţia administraţiei municipale
În intersecţia bd. Vasile Milea cu bd. Brătianu există un stâlp purtător de cabluri care, datorită încărcăturii se înclină periculos. La bază lui, pe partea înclinată, o bucată din beton s-a dislocat iar structura de fier-beton pretensionat este la vedere. Momentul când fierul beton, eliberat de structura de beton se...

20.04.2010

Stire Apă şi canalizare pentru judeţul Arad, pe cheltuială europeană
Veşti bune de la Uniunea Europeană! Aceasta a aprobat proiectul de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă menajeră din judeţul Arad”, cuantumul fondurilor europene fiind de 139,5 milioane de euro.    În prima etapă, proiectul va fi implementat în localităţile Arad, Fântânele, Curtici, Macea, Sântana, Şiria, Galşa, Ghioroc, Cuvin, Miniş,...

20.04.2010

Stire Cumpăra ţigări şi cafea din Ungaria şi le vindea ?n Arad
Un patron din Arad a fost amendat de comisarii Gărzii Financiare cu 60.000 de lei şi i-a fost confiscată marfa, în valoare de 80.000 lei, după ce, în timpul unui control, s-a descoperit că vindea ţigări netimbrate, alcool şi cafea aduse din Ungaria, fără acte. Conform celor declarate de către...

20.04.2010

Stire A tras la ţintă cu o armă deţinută ilegal
Un tânăr din Apateu s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii l-au depistat circulând cu o armă în maşină fără a avea autorizaţie de port, precum şi că a folosit-o pentru a trage la ţintă. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au găsit asupra lui P. Teodor în...

20.04.2010

fashiondays.ro