Stiri Arad, Evenimente, Firme din Arad, Anunturi, Matrimoniale Arad, Divertisment, Party, Locuri de munca, Cazare Arad, Radio, Forum, Publicitate
24 / Jun / 2018
Home Contul meu Anunturi Matrimoniale Arad City Harta Arad Video Utile Radio Live Games & Fun Contact
Evenimente din
Evenimente 2010 | inapoi
Literatura si vin

Primul festival de literatură din partea de vest a ţării se organizează la Timişoara

La 5 ani de existenţă în Timişoara şi Arad, 24-FUN organizează „Literatură şi vin”- primul festival de literatură din vestul ţării.

Între 2 şi 4 decembrie, decretăm seri de lectură în urbe cu nume mari din literatura contemporană naţională: Adriana Babeţi, Adrian Bodnaru, Eugen Bunaru, Marius Chivu, Dan Mircea Cipariu, Tudor Creţu, Şerban Foarţă, Radu Pavel Gheo, Ioan Groşan, Florin Iaru, V. Leac, Mircea Mihăieş, Andrei Mocuţa, Ioan T. Morar, Liubiţa Raichici, Costel Stancu, Robert Şerban, Cecilia Ştefănescu, Marcel Tolcea, Cornel Ungureanu, Daniel Vighi.

Pe parcursul celor trei zile, în sala de spectacole a Cerculului Militar Timişoara, în cafenelele D'arc şi Scârţ loc lejer, „curioşii” sunt invitaţi să „lectureze” momente menite să captiveze publicul timp de trei zile, să ne apropie de literatură sau să ne deschidă interesul, prin intermediul cuvintelor rostite sau nerostite, creionate sau schiţate, jucate sau mimate, gustate sau încercate.

Astfel, „aşternem” pe hârtie: lansări de carte, tinere talente, expoziţii, caricaturi împreună cu artistul Ion Barbu, dar şi portrete şi crochiuri ale studenţilor de la Facultatea de Arte, teatru, proiecţii, concerte etc. Toate le degustăm la un pahar bun de vin, cum le şade bine prietenilor.

Evenimentul îşi doreşte apropierea dintre scriitori şi cititori prin intermediul cuvintelor, al ideilor şi dialogurilor, al ipostastazelor şi ipotezelor nemaiîntâlnite sau mai rar întâlnite, invitându-i astfel pe timişoreni (şi nu numai) să participe la prima sărbătoare a literaturii din oraş.

 

Despre „lectură” - în foarte puţine cuvinte

Lectura, acţiunea de a citi, îndeletnicire realizată cu ajutorul artei. Această operaţie, odată deprinsă, se face cu ochiul sau cu voce tare. Lectura serveşte mai temeinic înţelegerii. Ceea ce asculţi trece repede, pe când ceea ce citeşti se digeră pe îndelete. Nu te pronunţi asupra valorii unei lucrări pana nu o citeşti, cum se spune, cu ochiul pe hârtie. Citită personal, lectura te ajută să-i culegi întregul sens, îţi ornează spiritul şi îţi formează judecata. Făra ea, însuşirile cele mai frumoase se veştejesc. Lectura a devenit un chin pentru cei mai mulţi oameni. Neglijând-o în tinereţe, eşti incapabil s-o îndrăgeşti la maturitate. Mulţi dintre noi ne servim de lectură ca sclavii fugari, care se tem de stăpânii lor.

 

Despre „vin” - în foarte puţine cuvinte

Vinul este, fără îndoială, un elixir cântat de poeţi, venerat în ritualuri, capabil să ne desfete cu aromele lui incredibile. Indiscutabil, vinul a jucat un rol important în întreaga evoluţie a culturii şi civilizaţiei din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Vinul este ca o poezie sau ca o simfonie. Vinul reprezintă, fără îndoială, o adevărată desfătare a spiritului.

Grecii îl ridică la statutul de băutură a zeilor, francezii nu concep o cină fără el. În plus, poate fi băut, fără să pară o vulgaritate, atât de bărbaţi cât şi de femei.

Fiind un organism viu, un lichid plin de informaţie, între vin şi cel care-l degustă se stabileşte o comunicare extrem de rafinată. Vinul lasă amintiri. Vinul trăieşte intens în butoaiele din care-şi extrage taninul şi duce o viaţă molcomă în sticlă, însă rămâne un organism viu până în momentul când este consumat.

Unii oameni sunt cunoscători, pot discuta un vin, pot discerne şi argumenta diferenţele, iar alţii sunt amatori, dar pot ajunge să treacă de faza în care doar beau vinul, până la cea în care doresc un contact cu această cultură, cu filozofia ce naşte trăirile bahice, fără a atrage reproşul semenilor. Cel mai des este vorba despre oameni care găsesc în vin un liant, o băutură prietenoasă în jurul căreia se aşează la vorbă.

 

Login Persoana fizica
Pentru a putea folosi serviciile de matrimoniale si sa postati anunturi trebuie sa va autentificati
Nume
Parola
Inregistrare
Web design Arad, Publicitate Arad
Revista AradCity
Revista AradCity
Lista firmelor din Romania
Parteneri media
KissFM
MagicFM
Evenimente
Revolutia Street FOOD Festival revine la Arad cu mult gust si savoare
Din 14/06
Toate evenimentele
Ferestre Zedra, Ferestre lemn stratificat
Rubio - Lubrifianti, uleiuri industriale
Tulcea
AiudOnline

Vestul.ro - Informatii si opinii despre istoria, cultura si traditiile Banatului Curs BNR ziare Catalog WEB

Termeni si Conditii de Utilizare : Parteneri : Resurse webmasteri : Publicitate prin AradCity : Contact : Trimite unui prieten : ListaFirme.ro
 Stiri Arad, Evenimente, Firme din Arad, Vand Cumpar Arad, Matrimoniale Arad, Distractie Arad, Party, Locuri de munca, Cazare Arad, Radio