Vezi toate știrile
Știri Arad | Local
Local Imagini de pe traseul Marșului Bicicliștilor!
Marșul Bicicliștilor arădeni s-a dovedit a fi, prin amploarea sa, cel mai mare eveniment de acest gen din țară, în care autoritățile locale nu au avut nicio implicare! Traseul a fost parcurs în aprox. 60 de minute, în condițiile în care el a fost serios ciuntit de către Primărie, care...

09.05.2011

Local Expoziţia de produse tradiţionale a dat startul ?Zilelor Oraşului Pecica?
Autorităţile locale din Pecica şi Bătania au inaugurat astăzi, în cadrul Zilelor Oraşului Pecica, expoziţia cu vânzare de produse tradiţionale. În afară de primarii şi viceprimarii celor două localităţi, au fost prezenţi deputatul Iustin Cionca şi primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac.
Localităţile înfrăţite Pecica şi Bătania, aflate de o parte...

06.05.2011

fashiondays.ro
Local Tribunalul Arad a aprobat solicitarea Contor Group de intrare ?n insolvenţă
Tribunalul a aprobat solicitarea Contor Grup (CGC) de intrare în insolvenţă, depusă la 19 aprilie de conducerea producătorului de contoare ca urmare a scăderii activităţii. Instanţa de judecată a numit administrator judiciar un consorţiu format din firmele Solve Insolve IPURL şi Expert SPRL, potrivit unui comunicat transmis, azi, de Contor...

06.05.2011

Local Miscarea Aradeana: Investițiile nu trec proba maturității
La întâlnirea Mișcării Arădene, am invitat cetățenii Aradului să ne spună ce ar face ei cu 113 milioane de euro pentru comunitatea noastră. Organizația nu a câștigat la Loto și nici vreo licitație pre-stabilită de la Guvern. Suma vehiculată este cea pe care arădenii încep să o plătească din pricina...

06.05.2011

Local Marea Povestire la Grupul Școlar de Industrie Alimentară
Sala festivă a Grupului Şcolar de Industrie Alimentară Arad a găzduit ieri  “Marea povestire” dedicată Campaniei Globale pentru Educaţie, campanie iniţiată de organizaţia Salvaţi Copiii.

La activitate au participat elevi ai claselor a XI-a A, a XI-a C, a IX-a A şi a X-a C, însoţiţi de cadre didactice,...

06.05.2011

Local Bărbaţii care au vrut să v?ndă mii de tablete de amfetamină, inclusiv la Arad, membri ai unui grup condus de un olandez
Cei patru bărbaţi care au fost arestaţi după ce au fost prinşi de procurorii DIICOT în timp ce încercau să vândă peste 7.000 de comprimate de amfetamină fac parte dintr-o reţea de trafic internaţional de droguri pe relaţia Olanda - România, coordonată de un cetăţean olandez.

Potrivit unui comunicat...

06.05.2011

Local Criterii pentru ajutorul social
Titularul ajutorului social este obligat sa depuna, din 3 in 3 luni, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, insotita de o adeverinta eliberata de autoritatea competenta cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit. Documnetele se depun la  primaria localitatii in...

05.05.2011

Local Bihor: O femeie a murit, alta e ?n stare gravă ?n urma prăbuşirii zidului unei clădiri dezafectate
Victimele prăbuşirii zidului unei clădiri dezafectate din localitatea bihoreană Diosig sunt două femei, una dintre acestea pierzându-şi viaţa, iar cealaltă fiind în stare foarte gravă, potrivit reprezentanţilor SMURD.

Potrivit reprezentanţilor SMURD Bihor, una dintre cele două persoane prinse sub dărâmături a decedat, iar cealaltă va fi transportată în stare...

05.05.2011

Local Patru bărbaţi au fost prinşi ?ncerc?nd să v?ndă peste 7.000 de pastile de ecstasy, și ?n Arad!
Patru bărbaţi sunt cercetaţi în stare de arest pentru trafic de droguri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), după ce au fost prinşi când încercau să vândă 7.200 de pastile de ecstasy, cu 14.400 de euro. Nicolae Niculae, de 29 de ani, Gheorghe...

05.05.2011

Local Boagiu crede că șoseaua Arad-Oradea e gata anul viitor ?n iunie.
Anca Boagiu spune că Guvernul "are în implementare", în judeţul Bihor, proiecte de 550 de milioane de euro, și promite că drumul Arad-Oradea va fi gata. Când? La anul! Declarația aceasta denotă faptul că ministrul Transporturilor nu prea circulă pe șosea, cel puțin nu pe tronsonul respectiv. Vă reamintim că...

05.05.2011

Local Filarmonica rusă va concerta la Arad!
Filarmonica de Stat din Rusia va susține la finalul lunii mai un concert extraordinar la Arad. Este cel mai important eveniment cultural al primăverii, care pune în valoarea potențialul peisajului muzical arădean, dar și Palatul Cultural, unul dintre cele mai valoroase și deosebite stabilimente de acest gen din România. Aradul...

05.05.2011

Local Ediţia a IX-a a ?Zilelor Doinaş?
În perioada 13-26 aprilie 2011, sub îndrumarea profesorului Mirco Garjitsky, în satul Caporal Alexa, s-a desfăşurat a IX-a ediţie a “Zilelor Doinaş".

Miercuri, 13 aprilie 2011, a avut loc campionatul de fotbal pe şcoală între elevii claselor V-VIII.

04.05.2011

Local Cereri pentru subvenţii
La nivelul judeţului Arad, reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) au trimis fermierilor un număr 24.133 de invitaţii pentru a depune cereri de sprijin pe suprafaţă, aceştia fiind programaţi în intervalul 01.03-16.05.2011. Până în momentul de faţă, s-au prezentat la sediul APIA 18.093 fermieri, adică un procent...

04.05.2011

Local IMM-urile aradene se intalnesc pentru un schimb de experienta
Bucuresti, 03 mai 2011.- BTL Design, organizator de evenimente B2B, impreuna cu grupul de presa Agora, organizeaza miercuri, 5 mai, conferinta “Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor”, la Arad, Hotel Continental Forum.

Conferintele Regionale “Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor” sunt Roadshow-uri de tehnologie si finantari care promoveaza solutii pentru scaderea costurilor si...

04.05.2011

Local Dansuri populare la Căp?lnaş
De Sfintele Paste in localitatea Capalnas, localitate banatana, copiii acestei localitati au prezentat in fata parintilor si nu numai prima lor suita de dansuri populare banatene. Astfel, exista speranta ca se va continua traditia dansului popular din zona si vor calca pe urmele parintilor. Parinti, care odata faceau si ei...

04.05.2011

Local Strada Obedenaru ?nghiţită de o groapă părăsită
Arădenii care locuiesc pe strada Obedenaru din municipiu, s-au trezit de aproximativ un an că lângă locuinţele lor a "răsărit" un ...lac. Nu este vorba despre un loc tocmai plăcut lângă care să se relaxeze ci mai de grabă o groapă plină cu apă, care  se extinde pe zi ce...

04.05.2011

Local S?mbăta asta bicicletele pun din nou stăp?nire pe străzile Aradului!
Se apropie data de 7 mai , atunci când Consiliul Local Civic organizează un eveniment mult-aşteptat de cei care circulă sau le-ar plăcea să circule cu bicicleta prin Arad. Sâmbătă aşadar, de la ora 13.30 , arădenii sunt aşteptaţi în Piaţa „Avram Iancu” (în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”), la...

04.05.2011

Local Liceele şi facultăţile arădene se ?ntrec ?n oferte, timp de trei zile, la T?rgul Educaţiei
Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad au deschis porţile celei de a XI-a ediţie a "Târgului Educaţiei" în învăţământul preuniversitar. Acesta se desfăşoară în perioada 4-6 mai, iar la dechidere a adunat sute de elevi în pavilionul Expo Arad Internaţional. Reprezentanţii liceelor din...

04.05.2011

Local Noul Cod al Muncii a intrat ?n vigoare
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia angajatorilor despre intrarea în vigoare a noilor modificări aduse Codului Muncii (Legea 53/2003) prin Legea 40/2011.  

Cele mai importante modificări care se regăsesc în Codul Muncii sunt cele referitoare la munca fără forme legale.

03.05.2011

Local T?rgul Educaţiei ne pune la curent cu ultimele oferte din ?nvăţăm?ntul arădean
Miercuri 4 mai a XI-a ediţie a Târgului Educaţiei îşi deschide porţile. Acesta se va desfăşura la Expo Arad Internaţional, unde sunt aşteptaţi atât elevi cât şi părinţi pentru a afla ofertele educaţionale pentru anul şcolar următor.  

„Prin acest eveniment important pentru învăţământul preuniversitar arădean, oferim elevilor noştri...

03.05.2011

fashiondays.ro